[C.tin]

A fost un grup de sârbi cu evlavie la martirajul românesc din temniţele comuniste şi era şi o doctoriţă printre ei, care mi-a mărturisit: „Părinte, n-am vrut să vă spun dar totuşi vreau să vă spun ce mi s-a întâmplat". Îi dădusem, când venise prima dată aici, o parte de oseminte, ca să le pună la dânsa la spital. Şi-mi zice: „Părinte, când am plecat de la Aiud spre Petru Vodă, în drum am aţipit. Şi, când am aţipit, am văzut în faţa ochilor un tânăr foarte frumos, cu foarte multe hematoame pe cap şi-i curgea sânge, şi foarte frumos la chip. Când l-am văzut, m-am înspăimântat; s-a menţinut câteva clipe vedenia, după care a dispărut şi în locul chipului lui a apărut o cruce foarte luminoasă, care a persistat câteva secunde, după care m-am trezit şi am bufnit în plâns". Sfântul i s-a arătat.