[Traditie1]

Tratamentul psihiatric prin şoc electroconvulsiv – o crimă împotriva umanităţii


de Lawrence Stevens, J.D.

tradus in limba română de Popa Miruna

Ceea ce se numea electroşoc sau tratament prin şoc electric (EST) este acum in general cunoscut sub denumirea de “terapie electroconvulsiva”, adesea abreviată ECT. Termenul induce in eroare, pentru că ECT nu este o formă de terapie, in ciuda afirmaţiilor partizanilor ei. ECT provoacă leziuni ale creierului, pierderi de memorie şi diminuarea inteligenţei.
...
Psihiatrii pretind că tristeţea sau aşa – zisa depresie este uneori cauzată de anomalii biologice ale creierului, încă necunoscute. Ei spun că printr-un mod de acţiune necunoscut, ECT vindecă aceste anomalii biologice necunoscute. Nu există nici un fel de dovezi valabile care să susţină aceste afirmaţii. În afară de a cauza dezorientare mentală şi pierderi de memorie, ECT nu ajută la eliminarea sentimentului de melancolie numit depresie. Acest lucru rămâne adevărat chiar dacă în prezent tristeţea sau “depresia” este singura împrejurare pentru care ECT este recunoscută ca terapie. Într-adevăr, mai degrabă decât să elimine depresia, pierderea memoriei şi pierderea abilităţilor mentale cauzate de ECT au provocat asemenea angoase la anumite persoane care au fost supuse la ECT, încât multe dintre ele s-au sinucis după ce au primit “tratamentul”.
ECT constă în a lăsa să treacă prin creier un curent electric cu o intensitate de la 70 până la 400 de volţi şi cu un amperaj de la 200 miliamperi la 1,6 amperi (1600 miliamperi). Şocul electric este administrat pe o perioadă de timp de la o fracţiune de secundă până la câteva secunde. Electrozii sunt amplasaţi de fiecare parte a capului în zona tâmplelor sau uneori în faţa şi în spatele unei părţi a capului, astfel încât, electricitatea să treacă doar prin partea stângă sau doar prin partea dreaptă a capului (care se numeşte ECT unilateral).
...
Curentul electric al ECT este atât de puternic încât poate arde pielea de pe cap în locul unde sunt puşi electrozii. Din acest motiv psihiatrii folosesc electrozi cu gel, de asemenea numit şi gel conducător, pentru a preveni arsuri ale pielii din cauza electricităţii. Electricitatea care trece prin creier produce crize convulsive atât de puternice încât aşa-zişii pacienţi care primesc aceasta aşa-zisă terapie şi-au rupt oasele în timpul crizelor. Pentru a preveni acest lucru se administrează înainte de aşa-zisul tratament un medicament care paralizează muşchiul. Bineînţeles, partea cea mai rea a ECT o reprezintă leziunile provocate creierului, nu oasele rupte.
...
În cartea sa “Breakdown” (“Depresia nervoasă”), psihologul Norman S. Sutherland a subliniat faptul că din observaţiile sale, ECT era “în mare măsură un obiect al terorii”. El mai adaugă că “sunt foarte multe relatări din partea unor pacienţi care comparau atmosfera din spital când se administra ECT cu aceea a unei închisori în ziua execuţiei” (p.196).
Apărătorii ECT susţin că datorită adăugării anesteticului care face ca acum procedura să fie lipsită de durere, groaza provocată de ECT este în întregime de domeniul trecutului. Acest argument scapă din vedere elementul central. Dezorientarea mentală, pierderea memoriei, pierderea abilităţilor mentale, realizarea după trezirea din “terapie” că esenţa fiinţei a fost distrusă de “tratament” crează teroarea – nu numai în primul rând suferinţa fizică. ECT sau electroşocul loveşte în nucleul personalităţii şi din acest motiv este un obiect al terorii. Aşa cum au scris Lothar B. Kalinowsky, M.D. şi Paul H. Hoch, M.D., în cartea lor “Shock Treatments, Psychosurgery and Other Somatic Treatments in Psychiatry” (“Electroşocurile, psihochirurgia şi alte tratamente somatice în psihiatrie”) : “Frica de ECT totuşi este o problemă mult mai gravă decât s-a crezut la început. Aceasta se referă la o frică care se dezvoltă şi creşte numai după un anumit număr de tratamente...