Cum sa iubim
[SIZE=3]Cum sa iubim[/SIZE]
[SIZE=3] [/SIZE]
[SIZE=3]Daca iubesti pe cel care te iubeste, ti-ai primit rasplata; dar daca iubesti pe cel care nu te iubeste, iti este dator Dumnezeu in locul aceluia. Dar in afara de aceasta: Cand te iubeste cineva nu trebuie sa-ti dai multa silinta sa-l iubesti si tu; cand insa nu te iubeste, ai nevoie de ajutor. Sa nu faci deci pricina de trandavie pricina dragostei! Nici nu spune: „Nu-mi pasa de el daca e bolnav!“[/SIZE]
[SIZE=3][/SIZE]
[SIZE=3]Caci racirea dragostei este o boala. Dar tu incalzeste ce s-a racit. Daca vrei sa fii iubit mult, iubeste si tu mult! Cand nu iubim puternic pe cineva sa nu cerem nici de la acela, chiar daca ar fi mare, chiar daca ar fi celebru, sa ne iubeasca puternic; dar cand iubim pe cineva cu caldura si sinceritate, chiar daca cel iubit este mic si neinsemnat, atunci dragostea aceluia fata de noi ne inconjoara cu cea mai mare slava.[/SIZE]
[SIZE=3][/SIZE]
[SIZE=3]Daca nu stii sa te porti bine cu fratele tau, cum vei putea sa te porti bine cu un strain? Daca nu stii sa-ti carmuiesti bine madularul tau propriu, cum vei putea sa atragi spre tine pe unul din afara ta si sa te unesti cu el? Vrei ca sa nu auzi vorbindu-se de rau de tine? Nu vorbi nici tu de rau pe altii! Doresti sa fii laudat? Lauda si tu! Vrei sa fii miluit? Milueste si tu! Vrei sa fii iertat? Iarta si tu! Vrei sa nu ti se ia bunurile tale? Nu rapi nici tu pe ale altora! Asa sa ne purtam cu cei din jurul nostru, cum dorim sa se poarte si ei cu noi![/SIZE]
[SIZE=3][/SIZE]
[SIZE=3]Dupa cum sufletul fara trup si trupul fara suflet nu formeaza omul, tot astfel nu se poate vorbi de dragoste fata de Dumnezeu daca nu este insotita de dragostea fata de aproapele.[/SIZE]
[SIZE=3][/SIZE]
[SIZE=3]Vrei sa ajuti pe cineva? Nu te impiedic! Fa-o insa fara sa pagubesti sau sa superi pe altul! Ne-au fost dati invatatori nu ca sa ne razboim unii cu altii, ci ca sa ne unim unii cu altii.[/SIZE]
[SIZE=3][/SIZE]
[SIZE=3]Pentru ce esti singur? Pentru ce nu-ti faci multi prieteni? Pentru ce nu te faci creatorul dragostei? Pentru ce nu te faci izvoditorul prieteniei, cea mai mare lauda a virtutii? Dupa cum cei cari sunt rai, printr-o tacita intelegere supara mai mult pe Dumnezeu, tot astfel cei care traiesc in unire si prietenie sunt buni si bucura mai mult pe Dumnezeu.[/SIZE]
[SIZE=3][/SIZE]
[SIZE=3]Nu te uni cu cei multi la rau! Inainte de a-ti construi case, inainte de a-ti procura alte lucruri, fa-ti prieteni! Daca facatorul de pace este fiu al lui Dumnezeu, cu cat mai mult este fiu al lui Dumnezeu cel care face prieteni! Daca se cheama fiu al lui Dumnezeu cel care impaca numai pe altii, de ce numire nu este vrednic cel care face prieteni pe cei impacati?[/SIZE]
[SIZE=3][/SIZE]
[SIZE=3]Caci daca diavolul ne porunceste tuturor ca sa ajungem vrajmasi unii altora, Dumnezeu dimpotriva, ne porunceste sa ne iubim si sa fim prieteni. Diavolul, lipindu-ne inima de lut si de constructii de caramida, adica de bogatie, nu ne lasa sa rasuflam putin nici noaptea. Dumnezeu, insa, ne izbaveste de aceasta grija zadarnica si inutila si ne porunceste sa ne adunam comori in ceruri.[/SIZE]
[SIZE=3][/SIZE]
[SIZE=3]Sa nu ne adunam aceste comori nedreptatind pe altii, ci din propriile noastre fapte bune. Mai mult: diavolul, dupa ce ne-a dat o multime de chinuri si suferinte, nu numai ca nu poate sa ajute cu ceva celor dintre noi munciti in iad, care sufera cumplit din pricina calcarii legii lui Dumnezeu, dar mai si mareste flacara.[/SIZE]
[SIZE=3][/SIZE]
[SIZE=3]Dumnezeu, insa, care ne-a poruncit sa dam un pahar cu apa rece celui insetat, nu lasa sa pierdem nici chiar rasplata unei asemenea fapte neinsemnate, ci ne plateste cu multa bogatie. Nu este oare cea mai mare nebunie sa nu iubim stapanirea lui Dumnezeu, atat de dulce si plina de atatea bunatati si sa slujim neplacutului si crudului tiran, diavolul, care nu poate nici aici, nici dincolo sa fie de folos celor care asculta de indemnurile lui ?[/SIZE]
[SIZE=3][/SIZE]
[SIZE=3]Sa nu fiti nemultumiti de cuvintele pe care am sa vi le spun! Eu numesc prieten al meu nu numai pe cel care ma lauda, ci si pe cel care ma mustra pentru a-mi indrepta greselile mele. Mai cu seama acesta din urma mi se pare ca este prieten al meu si ca ma iubeste. Nu ti-i deloc prieten, in adevar, acela care lauda toate faptele tale fara deosebire si pe cele bune si pe cele rele. Unul ca acesta nu ti-i prieten, ci un inselator si un fatarnic.[/SIZE]
[SIZE=3][/SIZE]
[SIZE=3]Acela ti-e prieten si om cu dragoste si grija de tine, care te lauda cand ai savarsit o fapta buna si te mustra cand ai pacatuit cu ceva. Pe dusman nu-l primesc nici cand ma lauda; prietenului, insa, ii dau dreptate si cand ma mustra. Vrajmasul, chiar daca ma iubeste, imi este neplacut: prietenul, chiar daca ma raneste, imi face placere. „Mai vrednice de credinta, zice Scriptura, sunt ranile prietenului decat sarutarile de buna voie ale dusmanului“ (Proverbe, XXVII, 6).[/SIZE]
[SIZE=3][/SIZE]
[SIZE=3]In adevar, prietenul, chiar daca te-ar mustra pe drept sau pe nedrept nu te jigneste, pentru ca o face cu dorinta de a te indrepta. Vrajmasul, insa, chiar daca te-ar mustra pe buna dreptate, nu o face ca sa te indrepte, ci se sileste sa te dojeneasca mai mult spre a te face de ras.[/SIZE]
[SIZE=3]Astfel, iubitilor, nimic nu se poate asemana cu unirea si dragostea. Unde este dragoste si unire, unul nu este singur, ci impreuna cu multi altii. Caci daca sunt doi oameni sau zece uniti intr-un singur suflet prin dragoste, unul din acestia nu mai este unul, ci fiecare din ei devine doi sau zece; vei gasi in cei zece pe unul si in cel unul pe zece. (Sf. Ioan Gura de Aur, Despre dragoste si prietenie)[/SIZE]
|