Ma minunez la imensitatea de neconceput a Universului, dar in acelasi timp si la cat de mici suntem noi fata de restul Creatiei. De ce am crede noi, o firmitura intr-un container de dimensiunile Romaniei, ca specia umana impreuna cu bila prafuita pe care traim suntem mai importanti ca restul?

In acelasi timp, ganditi-va ca numai in Calea Lactee exista miliarde si miliarde de stele, multe din ele mult mai mari decat Soarele. In acelasi timp, galaxiile se strang cu miliardele in roiuri de galaxii - deja logica se arunca singura pe fereastra.

Iar roiurile se strang si ele in grupuri mai mari.

Peste asta, exista teorii proaspete care sustin ca intregul nostru Univers se afla pe un plan geometric bidimensional, o membrana, o foita de ceapa si ca lumea este compusa din mult mai multe astfel de planuri paralele, fiecare continand un univers inchis. Iar cand aceste planuri se ating unele de altele, au loc Big Banguri si alte universuri se nasc, luand locul celor care au fost.

Personal, desi nu contest existenta sau inexistenta unui Creator, imi e imposibil sa cred ca noi reprezentam ceva special in toata structura asta. As spune ca suntem cel mult un pai in ochiul lui, dar zicala n-ar respecta proportiile.

A crede ca intreaga lume, in maretia ei infinita este facuta special pentru noi mi se pare o dovada de aroganta.