Citat:
DESPRE IERARHIA BISERICEASCA
Opera mantuitoare a Domnului Hristos trebuia sa continue in lume pina la sfirsitul veacului>> (Matei XXVIII, 20). De aceea, a infiintat El acea societate divino-umana numita Biserica, ce cuprinde pe toti credinciosii care cred in El, dindu-I de conducatori pe Apostolii Sai, care la rindul lor urmau sa-si lase continuatori ierarhia bisericeasc. Aceasta - ca in orice societate vazuta - formeaza biserica conducatoare, spre deosebire de poporul dreptcredincios, care formeaza biserica ascultatoare.
Domnul Hristos si-a ales Apostolii in numar de doisprezece: <<Si cand s-a facut ziua, a chemat la Sine pe ucenicii Sai, si a ales din ei doisprezece, pe care i-a numit Apostoli>> (Luca VI, 13; Matei S, 1; Marcu III, 14). Pe acestia, dupa inviere, I-a investit cu puteri speciale. Mai intii, I-a sfintit prin Duhul Sfint: <<Precum M-a trimis pe Mine Tatal si Eu va trimis pe Mine Tatal si Eu va trimit pe voi. Si zicind acestea a suflat asupra lor si le-a zis: Luati Duh Sfint>> (Ioan XX, 20-21), care sfintire s-a desavirsit la Pogorirea Duhului Sfant (Fapte II, 3-4).
Domnul Hristos a impartasit Apostolilor aceleasi puteri pe care le-a exercitat si El. Puterea de a invata: <<Drept aceea, mergind, invatati toate neamurile, botezindu-I de conducatori pe Apostolii Sai, care la rindul lor urmau sa-si lase continuatori, sfinti: <<Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, tinute vor fi>> (Ioan XX, 23; Matei XVIII, 18; I Corinteni IV, 1) si de a conduce pe credinciosi pe calea mintuirii: <<Cel care va asculta pe voi pe Mine Ma asculta si cel care se leapada de voi, se leapada de Mine...>> (Luca X, 32-33).
Domnul Hristos a mai ales si saptezeci de ucenici care aveau indatoriri asemanatoare cu ale celor doisprezece: <<Domnul Hristos a ales alti saptezeci si I-a trimis cite doi inaintea fetei Sale, in fiecare cetate si loc, unde insusi avea sa vina>> (Luca X, 1). Mai tirziu, apostolii au ales sase diaconi: multimea a ales sapte barbati <<pe care i-a pus inaintea Apostolilor si rugandu-se si-au pus mainile peste ei>> (Fapte VI, 6).
Apostolii au fost martori ai Invierii Mintuitorului si pietre de temelie ale Bisericii. In calitate de martori ei nu au urmasi. Dar ca detinatori ai harului deplin de slujitori ai Bisericii, ei si-au lasat urmasi pe episcopi, preoti si diaconi, pentru ca Biserica sa nu ramina fara conducatori.
Deci, Biserica conducatoare se compune din episcopi, institutie de Apostoli la inceput; precum au fost Tit si Timotei: <<Pentru aceasta te-am lasat in Creta ca sa indreptezi cele ce mai lipsesc si sa asezi preoti prin cetati>> (Tit I, 5).
In legatura cu preotii se spune ca Sfintul Pavel <<hirotonea preoti in fiecare Biserica, rugindu-se cu postiri>> (Fapte XIV, 23); iar lui Timotei I se atragea atentia de Sfintul Pavel: <<Pira impotriva preotului sa nu primesti, decit numai din gura a doi sau trei martori>> (I Timotei V, 19; cf. Matei 18, 16). De asemenea, precum s-a amintit, ei au instituit si diaconia (Fapte VI, 6). Deci, episcopi, preoti, diaconi.
In Noul Testament - precum s-a amintit - ierarhia este deosebita de popor si se da printr-o chemare speciala. <<Si nimeni nu-si ia siesi cinstea aceasta, ci daca este chemat de Dumnezeu, dupa cum si Aaron>> (Everi V, 4; Fapte XX, 28; I Corinteni XII, 28).
Si in Vechiul Testament preotia se da numai urmasilor lui Aaron, Core, Datan si Abiron care au incercat sa fie preoti au fost pedepsiti (Numeri XVI, 31-32, 40), precum si regele din Iuda, Ozia, care a incercat sa tamiieze (II Paralip. XXVI, 16-21).
Preotia se impartaseste printr-un dar special, acela al hirotoniei sau punerea miinilor, cind se pogoara asupra candidatului in chip nevazut, harul Duhului Sfint. Astfel, in Sfinta Scriptura se aminteste despre hirotonia primului episcop, Timotei: <<Nu fii nepasator fata de harul care este intru tine, care ti s-a dat prin proorocie, cu punerea miinilor preotimii>> (I Timotei IV, 14), sau <<Te indemn sa tii aprins harul lui Dumnezeu, cel care este in tine prin punerea miinilor mele>> (II Timotei I, 6). Privitor la preotie se arata: <<Nu pune prea degraba miinile peste nimeni, nici nu te fa partas la pacatele altora>> (I Timotei V, 22; Fapte XIV, 23).
Preotia trebuie sa aiba continuitate apostolica, adica ea nu poate fi impartasita decit de Apostoli si de urmasii acelora care neintrerupt au primit harul din urmas in urmas. Adica harul care a lucrat, incepind de la Apostoli in toti episcopii pina acum, lucreaza si prin rugaciunea episcopilor hirotonisitori asupra noului hirotonit si va lucra si prin Tainele ce le va savirsi el ca episcop. Deci preotia nu trebuie sa fie vreodata intrerupta si in Biserica ortodoxa nu s-a aflat niciodata vreo intimplare (Pr. D. Staniloae).
Sfintirea episcopilor se face de mai multi episcopi, dupa pilda sfintirii Sfintului Pavel si Varnava (Fapte XIII, 2-3), iar a preotilor si diaconilor de un episcop.
Preotii trebuie sa indeplineasca anumite conditii pentru a putea primi Taina Hirotoniei. Ei trebuie sa posede o integritate fizica si anumite calitati morale si intelectuale. <<Se cuvine episcopului sa fie fara de prihana, barbat al unei femei, treaz, cuminte, cuviincios...>> (I Timotei III, 2-12; Tit I, 6). Sa aiba o pregatire speciala prin scolile respective, caci spune Sfintul Pavel << sa fie destoinici si sa indemne la invatatura cea sanatoasa>>. (Tit I, 9).
Dupa primirea hirotoniei ei trebuie sa-si indeplineasca cu competenta si bune rezultate cele trei imputerniciri - ca si ale Apostolilor - de a invata, de a sfinti si de a conduce.
Ei se bucura si de anumite drepturi. Mai intii de a fi retribuiti pentru munca lor, dupa cum invata insasi Scriptura: <<Nici traista pe drum (sa nu luati), nici doua haine, nici toiag; ca vrednic este lucratorul de hrana sa>> (Matei X, 10; Luca X, 7) sau in alt loc: <<Oare nu stiti ca cei care savirsesc cele sfinte maninca de la templu si cei care slujesc altarului au parte de la altar? Tot asa a poruncit Domnul si celor care propovaduiesc Evanghelia, ca sa traiasca in Evanghelie>> (I Corinteni IX, 13-14; cf. si Deuteronom XXV, 4 si I Corinteni IX, 10-12; I Timotei V, 17).
De asemenea, preotii au dreptul la cinstea si repectul din partea pastoritilor: <<Ascultati pe conducatorii vostri si va supuneti lor, fiindca ei privegheaza pentru sufletele voastre, avind sa dea de ele seama...>> (Evrei XIII, 17). Preotii se numesc parinti pentru pastoriti, iar acestia fii duhovnicesti, pentru ca botezindu-i ii renasc sufleteste. <<Caci de ati avea zece mii de invatatori in Hristos, totusi nu aveti multi Parinti; caci eu v-am nascut prin Evanghelie in Iisus Hristos>> (I Corinteni IV, 15).
In Noul Testament, deci si in Biserica, preotia are trei trepte: episcopii, preotii sau prezbiterii si diaconii, existenti inca din timpul Apostolilor. Episcopul care are deplinatatea tuturor drepturilor bisericesti este urmasul Apostolilor, - precum acestia detineau cel mai inalt grad in preotie, asemanatori Arhiereului Vechiului Testament - Apostolii au hirotonit pe primii episcopi : Tit in Creta (Tit I, 5) si Timotei in Efes.
Preotii sint urmasii celor saptezeci de ucenici (Luca X, 1), existenti si pe timpul Apostolilor. Erau mai mici decit episcopii, caci primeau hirotonia de al acestia (Tit I, 5; I Timotei V, 22) ii pedepseau si ii rasplateau. Intre episcopi si preot erau pe timpul Apostolilor unele confuzii de nume: si episcopul si preotul se numeau uneori episcopi (I Timotei III, 2; Fapte XX, 28), pentru ca erau si unul si altul administratori, supraveghetor. Totusi, in fapt, in concret se facea deosebire, caci episcopul administra o eparhie, iar preotul o parohie.
Diaconii (Fapte VI, 6), desi slujitori ai maselor si ajutatori ai preotilor aveau si alte insarcinari de predicatori: exemplu Sfintul Stefan (Fapte VII), sau diaconul Filip (Fapte VIII, 5). Ei erau hirotoniti.
In legatura cu ierarhia bisericeasca sacramentala traditionala s-a operat o sciziune intre crestini. O parte din destinatate - biserica protestanta, despartita de romano-catolicism in secolul XVI - respinge preotia sacramentala ortodoxa, sustinind si practicind preotia universala; adica preotia poate fi indeplinita de toti credinciosii. Iar oficiul de conducator al Bisericii, al comunitatii ii incredinteaza comunitatea, chiar daca se da printr-o binecuvintare, totusi aceasta nu este hirotonie. Caci toti crestinii sint preoti, preotia este universala, spun ei. Aceasta credinta gresita a influentat si influenteaza si astazi pe multi crestini de la noi. Iata citeva citate pe care se sprijina ei: <<Si voi insiva, ca pietre vii, sa fiti ziditi casa duhovniceasca, spre preotia sfinta ca sa aduceti jertfe duhovnicesti, placute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos>> (I Petru II, 5). Si mai departe: <<Iar voi sinteti semintie aleasa, preotie imparateasca, neam sfint, popor agonisit de Dumnezeu, ca sa vestiti in lume bunatatile Celui care v-a chemat din intuneric, la lumina Sa cea minunata>> (I Petru II, 9).
Insa credinta altor culte referitoare la preotia universala - dupa invatatura ortodoxa - se sprijina pe exegeza diferita de a noastra a celor doua versete amintite. Caci, in primul citat (I Petru II, 5), preotia se interpreteaza ca si celelalte atribute <<pietre vii>> si <<casa duhovniceasca>> in mod figurat. Adica, <<preotia sfinta>> este sinonima in mod figurat cu botezul. Voi sinteti <<preotie sfinta>>, inseamna ca voi crestinii sinteti botezati si aveti o preotie spirituala, putind sa aduceti jertfe duhovnicesti lui Dumnezeu: rugaciuni, voturi, duh umilit. Deci, nu este vorba de preotie, ci de botez.
|
continuare mai jos....
|