Citat:
In (I Petru II, 9) apostolul citeaza un verset din Vechiul Testament prin care arata ca crestinii au preluat locul vechilor evrei prin care acestia erau socotiti popor al lui Dumnezeu. Astfel in Vechiul Testament se spune: <<Deci, de veti asculta glasul meu si de veti pazi legamintul Meu dintre toate neamurile, imi veti fi popor ales ... preotie imparateasca si neam sfint>> (Iesire XIX, 5-6). Poporul lui Israel a fost ales dintre celelalte neamuri si socotit poporul lui Dumnezeu; <<preotie imparateasca>> adica apartinind marelui imparat; <<neam sfint>>, inseamna pus deoparte, in slujba lui Dumnezeu.
Toate aceste atribute revin crestinilor prin jertfa Mintuitorului Hristos. Crestinii sint, la rindul lor, <<semintie aleasa>>>, adica un popor ales dintre popoarele pagine si dintre iudei prin dragostea lui Hristos spre a deveni fiii adoptivi ai lui Dumnezeu; <<preotie imparateasca>> inseamna ca crestinii prin botez si mirungere devin imparati si preoti in sens duhovnicesc, misiuni avute de Domnul Hristos si transmise lor prin harul Duhului Sfint. Caci Domunul Hristos care are aceste doua demnitati de Imparat si Preot de la Tatal era necesar ca si crestinii, care se trag de la Hristos, ca din Imparat, sa fie de neam imparatesc si ca din Preot sa fie preotie. Ca urmare a acestui har, crestinii sint in sens larg si <<preoti>> si <<Imparati>>. <<Neam sint>> arata ca prin alegere si prin alegere si prin <<nastere de sus>> crestinii sint sfintii de Dumnezeu prin har si consacrati slujirii Lui. In sfirsit, prin <<popor agonisit>> se arata ca crestini sint un popor rascumparat prin singele Mintuitorului, devenind proprietatea lui Dumnezeu, incredintindu-li-se o misiune speciala in lume.
In acest mod, toti crestinii sint chemati la rolul misionar de a vesti <<bunatatile>>, adica adevarurile revelate ale lui Dumnezeu, Care I-a chemat pe crestini de la viata lor intunecata, pagina, la lumina crestinismului.
Merita relevat faptul ca, desi in citatul amintit (Iesire XIX, 5-6), din Vechiul Testament tot poporul evreiesc era numit <<preotie imparateasca>>, totusi ei aveau o preotie speciala, sacramentala care era din neamul lui Aaron si din tribul lui Lebie si erau deosebiti de popor.
Tot astfel si la crestini, desi numiti in sens larg preoti, toti crestinii, preotii sint o categorie speciala, deosebiti de popor. Acest fapt il confirma acelasi Apostol, spunind: <<Pe preotii cei dintre voi ii rog ca unul ce sint impreuna preot... pastoriti turma lui Dumnezeu, cercetind-o nu cu sila, ci cu voie buna...>> (I Petru V, 1-2).
Deci, in citatele de mai sus preotia universala insemna botezul crestin care apartine tuturor crestinilor si nu preotia sacramentala, care apartine bisericii conducatoare.
Se mai spune de crestinii influentati de protestantism ca preotii nu au dreptul sa fie retribuiti, pentru ca Domnul Hristos a spus Apostolilor Sai cind I-a trimis la propovaduire: <<Tamaduiti, pe cei neputinciosi, inviati pe cei morti...in dar ati luat, in dar sa dati>> (Matei X, 8).
Insa ca in orice profesiune preotii trebuie sa fie retribuiti, nu pentru harul ce-l ofera ci pentru munca ce o depun in slujba lor si pentru pregatirea ce si-au cistigat-o prin efort si cheltuiala. De asltfel, insusi Mintuitorul o confirma in aceeasi cuvintare catre Apostoli: <<Vrednic este lucratorul de hrana sa>> (Matei X, 10; Luca X, 7; I Corinteni IX, 13-14; I Timotei V, 17).
Se mai afirma ca este o gresala a numi pe preot <<parinte>> si invatator caci Mintuitorul a oprit in mod hotarit, spunind : <<Voi sa nu va numiti rabbi ca unul este invatatorul vostru: Hristos, iar voi toti sinteti frati...>> (Matei XXII, 8-10).
Aici Mintuitorul indeamna pe Apostolii Sai sa nu se mindreasca ca fariseli carora le placea sa se numeasca invatatori adica conducatori de scoli si curente, caci in acest fel s-ar distruge unitatea credintei. Insa, Sfintul Pavel numea pe Corinteni fiii intru credinta, iar el se numea parinte (I Corinteni IV, 15), precum s-a amintit. Iar in alt loc spunea: <<Si pe unii I-a pus Dumnezeu in Biserica: intii apostoli, al doilea prooroci, al treilea invatatori (I Cor. XII, 28). Iar alta data sfatuia pe crestini sa-i asculte pe invatatorii lor (Evrei XIII, 17).
Aceiasi crestini mai afirmau ca preotii nu trebuie sa invete in scoli si nici nu trebuie sa fie invatati, caci atit Mintuitorul cit si Sfintul Pavel au condamnat intelepciunea lumeasca: <<Te slavesc pe Tine, Parinte Doamne al cerului si al pamintului, ca ai ascuns acestea de cei intelepti si priceputi si le-ai descoperit pruncilor>> (Matei XI, 25). Iar Sfintul Pavel afirma: <<Pierde-voi intelepciunea inteleptilor si stiinta celor invatati voi nimici-o>> (I Corinteni I, 19).
Cei <<intelepti>> pe care-i vizeaza aici Mintuitorul cit si <<intelepciunea lumii>> despre care aminteste Sfintul Pavel sint acei care invatau intelepciunea pagina de pe acele vremuri, inteleptii sceptici care nu puteau primi credinta crestina. Iar pruncii (Matei XI, 25) erau Apostolii care erau oameni simpli, dar care primeau invatatura crestina direct de la Domnul Hristos.
De altfel, Mintuitorul nu putea sa blameze adevarata intelepciune, caci El spusese Apostolilor Sai <<Fiti intelepti ca serpii si blinzi ca prumbeii>> (Matei X, 16). Preotii trebuie sa invete in scoli pentru ca Sfinta Scriptura are unele texte greu de inteles (II Petru III, 16).
Se mai imputa preotilor ca ei au datoria sa fie exemple de moralitate, precum se spune la I Timotei III, 2-6, amintite mai inainte, in timp ce ei sint de obicei certati cu morala.
Trebuie sa observam ca credinta crestina invata ca lucrarea harica a preotilor nu este in legatura cu starea lor morala ci cu harul lor. Tainele lucreaza prin ele insele si nu in functie de moralitatea celor ce le oficiaza. De altfel, Mintuitorul spunea despre farisei ca ei trebuie sa fie ascultati in ceea ce spun, dar nu pot fi urmati in ceea ce fac (Matei XXII, 3). Totusi, exista multi preoti modesti si nestiuti care sint la inaltimea chemarii lor, adevarate exemple pentru credinciosi si care nu fac caz de faptele lor.
Se mai aminteste in legatura cu ierarhia bisericeasca ca episcopii si preotii trebuie sa fie casatoriti. <<Se cuvine episcopului sa fie fara de prihana, barbat al unei femei...>> (I Timotei III, 2); sa nu aiba haine deosebite, blamate de Mintuitorul in persoana fariseilor (Matei XXIII, 5) si nici par lung, care-i ocara, precum afirma Sfintul Pavel: <<Nu va invata insasi firea ca pentru barbat, daca isi lasa parul lung este oricare?>> (I Corinteni XI, 14).
Dar si aceste afirmatii sint gresite. In privinta casatoriei episcopilor, acestia au fost casatoriti pina la sinodul din Niceea (325). Insa, pentru ca atasamentul lor sa fie mai strins fata de Biserica s-a hotarit ca ei sa fie necasatoriti.
Mintuitorul n-a osindit portul fariseilor, pentru ca acesta era prevazut in Vechiul Testament, printre hainele preotilor (Iesire XXVIII, 4), ci pentru ca purtau cele prescrise de lege cu ostentatie, cu mindrie. Mai mult, Domnul Hristos vorbea de portul fariseilor, cind inca nu erau preoti ai Noului Testament.
Imbracamintea preotilor este un semn distinctiv, amintind haina lunga numita hiton pe care o purta Mintuitorul si pentru care la rastignirea Sa soldatii au aruncat sorti (Ioan XIX, 23-24). Parul si barba pe care le poarta preotii amintesc de barba si parul pe care le purtau nazireii Vechiului Testament, ca si Domnul Hristos. Cit despre parul lung amintit de Sfintul Pavel (I Corinteni XI< 14), acesta nu se refera la preoti, ci la barbatii care vin la Biserica, la rugaciune.
Deci ierarhia bisericeasca, deosebita de popor, este o institutie fundamentata temeinic scripturistic, adica traditionala si absolut necesara pentru mintuirea credinciosilor.
|
Domnule vasinec sper sa ai bunavointa sa citesti acest text.
|