[podolski_2]

Alta crima descoperita de autoritati
Iată acum un al treilea fapt, cu totul recent: asasi*natul săvârşit, de către jidovii din Damasc, asupra unui călugăr (capucin), care era numit, de con*cetăţe*nii săi, sfântul misionar şi a cărui caritate nealtera*bilă era cunoscută de toţi. Acest fapt a fost povestit în marele uvragiu, Histoire de l’Eglise, de Rohrbacher, de unde G. des Mousseaux a extras pasajele următoare:
În ziua de 5 februarie 1840, Părintele Thomas este chemat într-o casă ovre*iască, să altoiască un copil;… dar copilul este bolnav şi Părintele Thomas voieşte să se retragă. El cedează totuşi invitaţiei presante să intre în casa vecină, aceea a lui D. (David Harari), cel mai pios dintre ovreii din Damasc (!), un ovrei pe care creştinii, ei înşişi, îl priveau ca pe un om cinstit şi pe care Părintele Thomas îl număra prin*tre priete*nii săi.
Îl primiră cu dragoste şi, peste puţin, veniră cei doi fraţi ai lui D…, pe urmă unul din unchii lor şi alţi doi ovrei, dintre cei mai însemnaţi din Damasc.
Deodată, Părintele Thomas fu apucat pe neaştep*tate de aceşti oameni, care-i vârâră un căluş în gură, îl legară cot la cot, pe urmă îl ridicară pe sus şi îl duseră într-o odaie departe de stradă.
Veni noaptea şi o dată cu ea, sosi un haham înso*ţit de bărbierul ce ia sânge S… (Solomon) pe care sacrificatorii au contat pentru împlinirea planului lor.
- „Haide, S…, taie gâtul acestui om; pentru asta te aşteptăm.”
Însă bărbierul devine palid; curajul îi lipseşte şi se declară incapabil.
Sacrificatorii, atunci, se pun să întindă la pământ pe Părintele Thomas şi D… se resemnează să-i cres*teze el însuşi gâtul, cu un cuţit. Dar, mâna îi tremură şi, peste puţin, trebuie sa-l înlocuiască fratele său A.. (Aron), pe când bărbierul se mulţumeşte să ţină barba Părintelui….
Sângele este adunat într-un vas, pentru a fi trimis, mai târziu, marelui haham…
Pe urmă, a trebuit să facă să dispară urmele aces*tui omor. Jidovii încep, deci, să ardă hainele victimei ale cărei cărnuri sunt tocate în bucăţele mici, iar oasele sunt zdrobite cu un mai; pe urmă, această pastă omenească este azvârlită într-o groapă ce serveşte pentru lături.”
Justiţia sirio-egipteană obţine „pe rămăşiţele aproape fumegânde ale victimelor mărturisirea completă a vinovaţilor”.
[COLOR=red]Iată un extras din interogatoriul bărbierului[/COLOR], - [COLOR=red]după actele procesului[/COLOR], publicate de A. Laurent, - citat de G. des Mousseaux:
D… mă chemă la el acasă. Găsii acolo pe haha*mul… şi pe Părintele Thomas, care era legat.
D… şi fratele său A… îmi ziseră; ucide pe acest preot. Răspunsei că nu pot.
Ei aduseseră atunci un cuţit. Trântii pe călugăr la pământ şi, ţinându-l cu unul din asistenţi, îi pusei gâtul deasupra unui lighean mare.
D… apucă cuţitul şi începu să-l taie, iar A.. îi de-te ultima lovitură.
Sângele fu adunat într-un lighean, fără să se pi*ardă o picătură.
Pe urmă, cadavrul fu târât într-o odaie unde se ţi*neau lemnele. Acolo îl dezbrăcarăm de haine, care fură arse. Apoi, - cu servitorul M… care sosise atunci… îl spintecarăm, punând rămăşiţele într-un sac şi, treptat-treptat le duserăm să le aruncăm în conducte…
- Ce a-ţi făcut cu oasele?
- Le-am spart pe piatră, cu un pisălog…
- Şi cu capul?
- L-am sfărâmat la fel, cu acelaşi instrument.
- Şi cum era sacul în care aţi pus rămăşiţele?
- Ca toţi sacii de cafea, de pânză de împachetat şi de culoare cenuşie.
- Sacul acesta nu lăsa să picure materiile conţi*nute în intestine?
- Un sac de cafea, când este udat nu lasă să pice ceea ce se găseşte, în el…”
Justiţia voi să verifice locul unde ovreii arunca*seră rămăşiţele. Se descoperi canalul şi se găsiră, la intrare, urme de sânge şi filamente de tendoane… Lucrătorii descinseră în conductă, scoaseră mai multe bucăţi de carne, o rotulă, un fragment din inimă, nişte sfărâmături de craniu şi de alte oase, precum şi părţi din calota preotului…”
După asasinarea Părintelui Thomas, ovreii, hotă*râră să se scape şi de servitorul său creştin, Ibrahim Amoran, ale cărui cercetări puteau deveni compromi*ţătoare; şi… acest servitor dispăru.
Ne vom mărgini să relatăm câteva părţi din intero*gatoriile care privesc al doilea act al acestei drame.
Servitorul M… a fost trimis la F… de stăpânul său, care i-a zis: „du-te de vezi dacă au prins pe Ibrahim şi ce au făcut cu el.
Mă dusei la F… şi găsii uşa închisă cu zăvorul. Bă*tui. F… veni şi-mi deschise.
- Îl ţinem, îmi spuse el; - vrei să intri, sau să pleci?
- Voi intra ca să văd, îi răspunsei eu.
Intrai într-un mic divan, care dă într-o curte exte*rioară, în care se găsesc latri*nele; - în aceste latrine, îi aruncară carnea şi oasele. Uşa fusese baricadată cu o grindă. Găsii acolo pe I. P… şi pe A. S… ocupaţi să lege mâinile pacientului la spate, cu basmaua sa, după cei astupaseră gura cu o pânză albă. Pe urmă fu trântit la pă*mânt, de F… şi de M.F.- fiii lui R…
Aduseră un lighean de aramă spoită, puseră capul prinsului deasupra acestui lighean, şi F… îi tăie gâtul cu propriile sale mâini.
Y…, M…, F… şi eu, îi ţineam capul. A.., fiul lui R… şi I. P… îi ţineau picioarele şi se aşezaseră peste ele. A. S… şi ceilalţi (erau opt cu toţii), ţineau bine trupul, pentru ca să-l împiedice să se mişte, până ce sângele va fi încetat să curgă.
- Ce s-a făcut cu sângele şi cine la luat?
- Adevărul este că Y…, luă ligheanul şi vărsă sân*gele într-o sticlă, - pe care o ţinea în mână A. S…, - printr-o pâlnie nouă de tinichea, ca acelea pe care le întrebu*inţează negustorii de ulei. După ce fu um*plută, A. S. o dădu lui Y…
- De ce mijloc s-au servit ca să-l facă pe servitor să intre acolo?
- Am mai spus… că erau adunaţi cinci inşi în stradă, lângă poartă, - că servito*rul veni să întrebe de stăpânul său, - şi că Y… îi răspunse: „Stăpânul tău a întârziat la noi; vaccinează un copil; dacă vrei să-l aştepţi, intră şi du-te de-l găseşte”.
El intră, şi se întâmplă ceea ce am declarat”
„Ar fi greu, zice G. des Mousseaux să-ţi închi*pui o bogăţie şi o precizie de amănunte mai remarca*bile, ca acelea care ies din gura celor ce depun”.
Să mai ascultăm şi câteva din depoziţiile autorilor acestei crime înspăimântă*toare, în ceea ce priveşte întrebuinţarea sângelui de creştin.
„Cu ce scop aţi omorât pe Părintele Thomas?
- Ca să-i luam sângele, - răspunde jidovul D… L-am strâns într-o sticlă albă, sau khalabiehs, pe care am trimiso la hahamul A., - sângele fiind necesar la împlinirea datoriilor noastre religioase.
- La ce serveşte sângele în religia voastră?
- Se întrebuinţează la azime…
- Pentru ce n-aţi păstrat sângele la voi?
- Obiceiul vrea ca sângele să stea la haham.”
„Întrebare hahamului A.:
- Cine ţi-a remis sângele?
- Hahamul Y… se înţelesese cu A., şi cu alţii ca să aibă o sticlă de sânge omenesc şi acest haham mă înştiinţă şi pe mine. Fraţii A.. îi făgăduiră că, chiar dacă ar trebui să-i coste o sută de pungi de bani, tot i-o vor obţine. Fuse-i, în urmă, informat de dânşii că aduseseră o persoană, pentru ca să o omoare şi să-i ia sângele, şi îmi ziseră; du-te la hahamul Y…
- Ai întrebat pe hahamul Y…, dacă trimite din sân*gele acesta în alte locuri?
- Hahamul Y… mi-a spus că trebuie sa trimită din el la Bagdad.
- Au venit din Bagdad scrisori care să-l ceară?
- Hahamul Y… mi-a spus-o…
- Şi la ce este trebuincios sângele? Îl pun oare în pâinea azimă şi toată lumea mănâncă din ea?
- De obicei, sângele, pus în azimă, nu este pentru popor, ci pentru persoanele zeloase. Hahamul Y…, rămâne la cuptor în ajunul sărbătorii azimelor. Acolo, oamenii zeloşi îi trimit făina, din care el face pâinea. El însuşi frământă pasta, fără ca nimeni să ştie că pune în ea sânge, şi trimite pâinea acelora cărora le aparţine făina”.
Rezultatul procesului a fost că, - din şaisprezece ovrei, implicaţi în asasinatul Părintelui Thomas şi al servitorului său, - doi au murit în timpul procedurii, patru au obţinut iertare pentru că au făcut destăinuiri şi zece au fost condamnaţi la moarte”
Jidanii din Europa, la această noutate care îi tul*bura groaznic, începură să ţipe - nu împotriva vinova*ţilor, - ci împotriva justiţiei”.