[strajeru]

Lumina soarelui

Într-o seară, un copil 1-a întrebat pe părintele său:
- Tată, spune-mi, te rog, cum se face că unii oameni sunt buni şi al1 i. De ce nu-s toţi la fel?
- E, băiatul meu, vezi tu, toţi oamenii sunt fiii lui Dumnezeu. Şi aşa Dumnezeu ne iubeşte pe toţi, la fel trebuie şi noi să ne iubim unii pe alţii, fiindcă dragostea Domnului este ca şi lumina soarelui. Nu ne luminează şi ne încălzeşte soarele pe noi toţi, buni şi răi laolaltă? Nu?
Sufletele noastre ar trebui să fie pline de bunătate şi iubire. Dar, vezi tu, păcatele fiecăruia sunt asemenea norilor ce nu lasă razele binefăcătoare ale soarelui să i Păcatele sunt norii ce ne întunecă sufletul. Cu cât ai mai multe păcate, cu atât sufle tul tău este mai întunecat şi lumina dragostei lui Dumnezeu nu-ţi poate pătrunde inimă.
Sufletul omului este bucăţica de cer pe care fiecare o poartă în el. Pe acest ci trebuie să strălucească Soarele iubirii - Dumnezeu. Fiul meu, să te fereşti de păcate căci acestea se adună şi îţi întunecă viaţa, te fac rău şi egoist. Cel ce-şi păstrează în sine sufletul curat, se bucură mereu de dragostea Domnului, de linişte şi fericire.
"Nimic nu este atât de firesc pentru noi ca a fi în comuniune a avea nevoie unii de alţii şi a ne iubi unii pe alţii. (Sfântul Vasile cel Mare)