Abel si Cain se intalnira dupa moartea lui Abel. Mergeau amandoi prin desert si se recunoscura de departe, caci amandoi erau foarte inalti. Fratii se asezara pe pamant , facura focul si mancara. Taceau asa cum fac oamenii osteniti cand se pogoara inserarea. Pe cer se arata cate o stea, ce nu isi primise inca numele. La lumina flacarilor Cain vazu pe fruntea lui Abel semnul pietrei; scapa din mana bucata de paine pe care tocmai o ducea la gura si il ruga sa-i ierte faradelegea.
Abel raspunse:
- Dar oare tu m-ai omorat, sau eu te-am omorat pe tine? Nu mai tin bine minte; vezi stam alaturi ca odinioara.
- Acuma stiu ca m-ai iertat in adevar, spuse Cain, caci a uita insemna a ierta. Voi incerca sa uit si eu.
Abel spuse incet:
- Asa este. Cata vreme dureaza remuscarea, dureaza si vinovatia.