[geo.nektarios]

[SIZE=3](Lucrare de Seminar la DOGMATICA - Prof.Indrumator Pr.Univ.Conf.Dr.Nicolae Mosoiu)[/SIZE]

[SIZE=3][/SIZE]

[SIZE=3][/SIZE]

[SIZE=4]LUCRAREA SFÂNTULUI DUH ÎN[/SIZE]

[SIZE=4]SFINTELE TAINE[/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=black]Pnevmatologia a fost puţin studiată în Teologia Ortodoxă în epoca noastră, în ciuda faptului că este partea din Dogmatică specifică Ortodoxiei, datorită însemnătăţii care se dă permanent aici Tainelor şi ierurgiilor care exorcizează şi sfinţesc întreaga creaţie şi mai ales datorită spiri­tualităţii ortodoxe trăită intens în unele epoci.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=black]Această ezitare de totdeauna a teologilor de a încerca să cerceteze şi să formuleze însuşi izvorul vieţii religioase şi să disece oarecum viul, trăirea religioasă şi apoi să-l compartimenteze în diviziuni şi subdiviziuni, ca efecte ale lucrării Sfântului Duh în Biserică, prefăcând totul în capitole, paragrafe şi alineate dogmatice, se poate explica prin quasi-infinitatea mani­festărilor harice în lumea creaturală, care copleşeşte năzuinţele teologice de formulări, pe de o parte, iar pe de altă parte prin aceea că persoana Sfântului Duh rămâne oarecum acoperită chiar de infinitatea harurilor şi darurilor Sale şi de dumnezeirea Sa, pe când Dumnezeu Tatăl e identificat ca Făcător a toate, iar Fiul lui Dumnezeu ca Fiu al omului.[/COLOR][/SIZE]
[COLOR=black][SIZE=3]Într-adevăr, cine s-ar încumeta să descrie nespusa bogăţie de haruri si daruri, prin care Duhul recreează creaţia? Trăitorii pe culmile duhovniciei l-au invocat ca pe însăşi întruchiparea misterului, iar în imnele sale către iubirea dumnezeiască, Sfântul Simeon Noul Teolog I Se adresează astfel: ,,Vino Lumină adevărată; vino Viaţă veşnică; vino Taină ascunsă; vino Comoară nenumită; vino Cel negrăit; vino Faţă necunoscută; vino Bucurie nesfârşită; vino Lumină neapusă… Vino, Cel ce de-a pururi rămâi nemişcat şi cel ce urmează în orice clipă Te mişti si vii către noi cei ce zăcem în iad. Tu eşti mai presus de ceruri. Numele Tău atât de dorit şi mereu pomenit, nimeni nu poate şti ce este. Nimeni nu poate şti cum eşti Tu… căci aceasta este cu neputinţă"[/SIZE][/COLOR][COLOR=black][SIZE=3]1[/SIZE][/COLOR][SIZE=3][COLOR=black] (Sfântul Dionisie Pseudo-Areopagitul scrie o carte „Despre numele divine” în care Dumnezeu este numit antinomic „Cel fără de nume” şi „Cel cu multe nume”, iar Sfântul Grigorie Teologul, care trăia în epoca pnevmatomahilor recunoaşte: „Sunt cuprins de groază când gândesc la bogăţia numelor Sale [/COLOR][COLOR=black]”[/COLOR][COLOR=black]. Sfântul Ioan Damaschin sintetizează cele spuse de înaintaşii săi zicând că El este „Duhul Adevărului, Stăpânul a toate, Izvor de înţelep­ciune, de viaţă şi sfinţenie, Plinătate, Cel ce cuprinde toate lucrurile şi pe toate le plineşte, Atotputernicul, Puterea infinită . . ."[/COLOR][/SIZE][COLOR=black][SIZE=3]2[/SIZE][/COLOR][SIZE=3][COLOR=black]. Sfânta noastră Biserică a formulat acest „anonimat" al Sfântului Duh cu „polinomia" Sa în minunata invocare a Lui, „Împărate Ceresc!")[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=black]Încercând să cuprindă izvorul vieţii dumnezeieşti în formule teologice, dogmatiştii au fost obligaţi totdeauna să simplifice, să restrângă şi să reducă după cadrele minţii omeneşti, tot ceea ce era manifestare, efecte ale lucrării dumnezeieşti.[/COLOR][COLOR=black][/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3]Duhul Sfânt ne arată că fiecare dintre noi este un fiu iubit al lui Dumnezeu prin înfierea dobândită nouă de Fiul cel Iubit prin jertfa Sa. Iar din partea noastră se aşteaptă să răspundem acestei iubiri împreună cu Iisus Hristos din care străluceşte din eternitate ca o iubire cu care răspunde Tatălui, sau prin care îşi intensifică iubirea Sa faţă de Tatăl. “Iubirea este ceea ce exprimă, mai mult decât orice, modul de a fi şi de a lucra al Sfintei Treimi, pentru că, în Sine, natura divină este chiar mai mult decât ceea ce noţiunea de iubire ne face să înţelegem despre Dumnezeu. Iubirea există între Persoanele divine şi în Persoanele divine, Care în Ele Însele sunt şi nu sunt iubire. Pentru că Ele sunt mai mult decât iubire, Iubirea Persoanelor Prea Sfintei Treimi este completă şi absolută.”[/SIZE][SIZE=3][COLOR=#0000ff]3[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3]Iubirea existentă în cadrul Sfintei Treimi este completă fiindcă este trinitară. Fiind totală, ea este şi absolută. O iubire perfectă nu poate exista între două persoane, oricât de generoasă ar fi, căci este o iubire centrată spre persoana celuilalt, de la care aşteaptă să primească aceeaşi iubire-răspuns. “Neexcluderea din iubire a două persoane, iubirea pe care şi una şi cealaltă dintre acestea trebuie s-o arate deplin celei de a treia, cer ca iubirea care domneşte între aceste persoane să fie totală, dăruire totală de sine. Aceasta este iubirea Celor Trei Persoane ale Prea Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.”[/SIZE][SIZE=3][COLOR=#0000ff]4[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3]Duhul Sfânt reprezintă legătura, iubirea existentă între Tatăl şi Fiul, nu este un sentiment sau un atribut. El este Persoană ca şi celelalte Două, iubirea manifestându-se din fiecare Persoană în mod desăvârşit şi total către celelalte Persoane, pentru că natura divină este simplă şi necompusă şi nu poate exista nici o distanţă între Persoanele Sfintei Treimi. “În iubirea deplină, persoanele nu se dăruiesc şi nu se acceptă numai reciproc, ci se şi afirmă reciproc şi personal, se pun în existenţă prin dăruire şi primire. Iubirea divină este atot eficientă.”[/SIZE][SIZE=3][COLOR=#0000ff]5[/COLOR][/SIZE][SIZE=3] [/SIZE]
[SIZE=3]Fiind o dăruire de sine absolută, iubirea celor Trei Persoane se revarsă în mod voit şi creator asupra făpturilor pe care a voit, din iubire, să le creeze. Natura este un dar al lui Dumnezeu, având un început bine stabilit în timp, fiind creată din nimic. Ea este astfel opera exclusivă a libertăţii şi a iubirii lui Dumnezeu, fiind destinată unei existenţe în plinătatea lui Dumnezeu. “Numai dacă lumea este din nimic prin voia lui Dumnezeu, ea poate fi ridicată la un plan de perfecţiune în Dumnezeu tot prin voia Lui atotputernică şi prin iubirea Lui, după o anumită pregătire a ei pentru aceasta. Acest început al lumii şi al omului şi acest sfârşit care nu e un sfârşit total dovedesc amândouă iubirea lui Dumnezeu faţă de ei şi le dă un sens.”[COLOR=#0000ff]6[/COLOR] Scopul existenţei noastre devine astfel intrarea în comuniune cu Dumnezeu.[/SIZE]