[geo.nektarios]

[SIZE=3]3) Lucrarea Sf.Duh în Sf.Taină a Euharistiei – Epicleza[/SIZE]
[SIZE=3]Cultul ortodox este o desfăşu­rare liturgică a vieţii lui Hristos, concentrată în Cina cea de Taină, în jertfa Sa cea fără de sânge perpetuată în Biserică prin prezenta Sa făgă­duită până la sfârşitul veacurilor, adică până în pragul împărăţiei. Bise­rica şi Liturghia reprezintă eternitatea în temporalitate şi temporalitatea în eternitate, pentru că Hristos le uneşte în Sine pe amândouă. Ceea ce este natural devine suprafiresc, iar ceea ce este suprafiresc preface ceea ce este natural. Elementele naturale ale vieţii, pâinea şi vinul, se enipostaziază în persoana lui Hristos. În Liturghie, noi trăim viaţa lui Hristos ajunsă la culmea ei îndumnezeită, în Cina cea de Taină. După ce preotul reproduce cuvintele de instituire a tainei împărtăşi­rii pe care le-a pronunţat Hristos la Cină: “Luaţi, mâncati..., beţi dintru aceasta toţi…” şi le arată valoarea lor de anamneză, aşa cum le-a po­runcit Hristos Apostolilor: “Aceasta s-o faceţi întru pomenirea Mea”, ajunge la cel mai încordat şi sublim moment al Liturghiei pe care Dum­nezeu a binevoit s-o primească din mâinile preoţeşti, la epicleza prefa­cerii darurilor. În timp ce credincioşii laudă şi mulţumesc lui Dumnezeu, cântând: “Pre Tine Te lăudăm...”, preotul pronunţă importanta rugăciune pentru readucerea Cincizecimii în Biserică, deoarece Cincizecimea Du­hului constituie esenţa şi viaţa Bisericii: „Doamne, Cel ce ai trimis pe Preasfântul Tău Duh, în ceasul al treilea, Apostolilor Tăi, pe Acela, Bu­nule, nu-L lua de la noi, ci ni-L înnoieşte nouă, celor ce ne rugăm Ţie». Printr-o întreită invocare se confirmă unitatea lucrării treimice, în eve­nimentul Cincizecimii.[/SIZE]
[SIZE=3]Apoi urmează Epicleza: „Încă aducem Ţie această slujbă duhovni­cească şi fără de sânge, şi Te chemăm, Te rugăm şi cu umilinţă la Tine cădem: trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste Daruri, ce sânt puse înainte. Şi fă, adică, pâinea aceasta, cinstit Trupul Hristosului Tău. Iar ceea ce este în potirul acesta, cinstit Sângele Hristosului Tău, Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfînt. Amin. Amin. Amin.” întreitul amin ne indică fenomenul invizibil al participării Sfintei Treimi la aceas­tă prefacere, întrucât puterea dumnezeiască este comună tuturor ipostaselor, dar lucrarea de prefacere este atribuită Sfântului Duh, ca într-o Cincizecime permanentă. Această lucrare a Duhului este o culme pe care o atinge lucrarea Sa sfinţitoare, prin trupul şi sângele lui Hristos, ridicând la puritatea originară şi chipul deiform al credinciosului. împărtă­şirea se face în urma mărturisirii de credinţă în dumnezeirea lui Hristos, în prezenta Sa reală: „cred că acesta este însuşi Preacurat Trupul Tău şi acesta este însuşi Scump Sângele Tău”, iar scopul suprem este „iertarea păcatelor şi viaţa de veci, tămăduirea sufletului şi a trupului”. Elementele nu conţin dumnezeirea, ci sunt prefăcute în Trupul şi Sângele îndumnezeit.[/SIZE]
[SIZE=3]După împărtăşanie, întreaga Biserică a credincioşilor cântă: „Am văzut lumina cea adevă­rată, am primit Duhul cel Ceresc…”, ceea ce aduce cu sine „umplerea de bucurie şi veselie a sufletelor”. Euharistia - binecuvântare şi mulţumire, ne deschide perspectiva luminoasă a învingerii morţii, făcând din moarte trecerea la o viaţă nouă. De aceea împărtăşirea este echivalentă cu dobândirea nemuririi.[/SIZE][SIZE=3][COLOR=#0000ff][18][/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3]4) Lucrarea Sf.Duh în Sf.Taină a Mărturisirii[/SIZE]
[SIZE=3]Molitvelnicul ne arată, chiar în învăţătura pentru spovedanie, că această Sfântă Taină este „a doua curăţire şi ca al doilea Botez”. Rugăciunile premergătoare actului mărturisirii propriu zise sunt menite să aducă în planul conştiinţei peni­tentului amintirea vieţii sale intime, dar şi încrederea în bunătatea şi iubirea lui Dumnezeu, „Care nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu”.[/SIZE]
[SIZE=3]Biserica apelează la deschiderea sufletelor, la su­primarea complexelor, la eliberarea subconştientului, la dezinhibarea psihică. Faptul că Biserica recurge la o expunere deschisă a tuturor pă­catelor posibile, o face din conştiinţa psiho-pedagogică a potenţării ne­cesităţii morale de purificare a conţinutului sufletesc, de redare a echi­librului moral psihic, de vindecare. Acest conflict lăuntric între patimă şi raţiune este sursa tuturor maladiilor psihice. Prin mărturisire, Biserica sugerează celui ce a venit la mărturisire: „ia seama, dar, de vreme ce ai venit la doctor, să nu te Întorci nevindecat”. După dialogul dintre du­hovnic şi credincios urmează rugăciunea de dezlegare: „Domnul şi Dum­nezeul nostru Iisus Hristos, cu Harul şi cu îndurările iubirii sale de oa­meni, să te ierte pe tine fiule (N) şi să-ţi lase ţie toate păcatele. Şi eu nevrednicul preot şi duhovnic, cu puterea ce-mi este dată, te iert şi te dezleg de toate păcatele tale, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”.[/SIZE][SIZE=3][COLOR=#0000ff][19][/COLOR][/SIZE][SIZE=3] Pierderea înfierii prin păcat, este redobândită prin mărturi­sire, pocăinţă şi dezlegarea Bisericii. Dialogul duhovnic-credincios are cea mai mare însemnătate în psihoterapia bisericească, pentru că este un act de cunoaştere şi recunoaştere, un act de comuniune umană şi de intercomuniune divino-umană, o lucrare soteriologică, prin puterea Du­hului Sfânt, care se revarsă prin Hristos. Dumnezeu a dialogat direct cu omul, prin Hristos; credinciosul dialoghează cu Hristos, prin preot, care are o poziţie de martor. Deschiderea sufletului este esenţială pentru echilibrul neuropsihic, pentru o terapie imediată, prin descărcarea con­ştiinţei, prin suprimarea răului ascuns, prin destăinuirea neantului tăi­nuit, efectuîndu-se o aducere a omului de la nefiinţă la fiinţă.[/SIZE]
[SIZE=3]5) Lucrarea Sf.Duh în Sf.Taină a Maslului[/SIZE]
[SIZE=3]Slujba acestei Sfinte Taine este precedată de o „utre­nie” specifică. În canonul, alcătuit de imnograful Arsenie, este expusă credinţa în posibilitatea vindecării prin untdelemnul sfinţit de preoţi, pe temeiul îndemnului Sf.Apostol Iacob (Iacob V, 14—15), iar în imne este invocată mila lui Dumnezeu, cu exemplificări scripturistice de vin­decare minunată. După utrenie, Taina începe cu binecuvântarea liturgică: „Binecuvântată este Împărăţia...”. Rugăciunile sfinţirii untdelemnului au un curs progresiv. Prima in­vocare, urmează ecteniei celei mari. Chemarea este pronunţată separat de fiecare din cei şapte preoţi: „Doamne, Care cu mila şi cu îndurările Tale tămăduieşti zdrobirile sufletelor şi ale trupurilor noastre, Însuţi, Stăpâne, sfinţeşte untdelemnul acesta (în acest moment al citirii rugăciu­nii acesteia, toţi preoţii binecuvintează untdelemnul), ca să fie celor ce se vor unge din el, spre tămăduirea şi spre izbăvirea de toată patima şi întinăciunea trupului şi a sufletului şi de toată răutatea”. A doua invo­care se face de un singur preot, ca la Taina Sfintei Euharistii, inserată în rugăciunea după prima evanghelie: „Cel ce eşti fără de început şi fără sfârşit, Sfinte al sfinţilor, Care ai trimis pe Unul-Născut Fiul Tău să-mi tămăduiască toată boala şi toată neputinţa sufletelor si trupurilor noas­tre, trimite Duhul Tău cel Sfânt şi sfinţeşte untdelemnul acesta şi-1 fă robului Tău acesta (N), care se va unge, spre izbăvire desăvârşită de pă­catele lui şi spre moştenirea Împărăţiei cerurilor».[/SIZE]
[SIZE=3]Imediat după această rugăciune, urmează ungerea cu untdelemnul sfinţit, după ritualul prescris, când se pronunţă aceste cuvinte: „Părinte Sfinte, doctorul sufletelor şi al trupurilor, Care ai trimis pe Unul-Născut Fiul Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, să vindece toată boala şi să răscumpere din moarte, tămăduieşte pe robul tău acesta (N) de neputinţa trupească şi sufletească ce 1-a cuprins şi-1 fă să vieze prin harul Hristosului Tău”[/SIZE][SIZE=3][COLOR=#0000ff][20][/COLOR][/SIZE][SIZE=3]. Această chemare va fi pronunţată de fiecare din cei şapte preoţi, după citirea evangheliei respective şi a rugăciunii aferente evangheliei, însoţită de ungerea cu untdelemnul sfinţit.[/SIZE]