Sfintii si întelesul mintuirii
„Iar noi toti, privind ca în oglinda, cu fata descoperita, slava Domnului, ne prefacem în acelasi chip din slava în slava, ca de la Duhul Domnului” (II Corinteni, 3:18).
„Cu acesta, El ne-a harazit fagaduinte mari si de mare pret, ca prin ele sa va faceti partasi dumnezeiestii firi” (II Petru 1:4).
Daca mintuirea ar fi însemnat ca o persoana sa fie iertata din punct de vedere juridic prin moartea lui Hristos, mintuita prin Hristos, care a platit datoria legala în numele ei, atunci tablourile umaniste ale Apusului ar fi suficiente si nu am mai avea icoanele sfintilor. În acelasi timp, nu am mai întelege în mod limpede natura sfintilor si motivul pentru care îi cinstim.
Totusi, misiunea lui Hristos pe pamint nu a fost de factura legala. Misiunea lui Hristos a fost aceea de a vindeca. Nu a venit pe pamint ca avocat sau ca sa fie jertfit în numele altora, pentru a ispasi pedeapsa cu moartea pe care o datora omul ci a venit ca un doctor. A venit ca sa rascumpere întreaga fire umana de sub robia celui rau, sa o vindece si sa o aduca la starea la care a fost harazita, ca chip si asemanare a lui Dumnezeu, plina de harul Sau, ca o oglindire a slavei Sale.
Icoana este scripturistica: sfintul înfatisat în icoana atinge statura sa prin procesul iluminarii si în cele din urma, cel al îndumnezeirii. În orice caz, el nu este singur pe acest drum, pentru ca acei sfinti „obisnuiti”, adunarea credinciosilor, ating si ei la rindul lor statura proprie prin acelasi proces iar acea stare mai înalta de consacrare este la dispozitia tuturor cu ajutorul harului dumnezeiesc si prin lupta credintei celei adevarate si fara de prihana.
Pierderea acestui adevar fundamental al vietii crestine, despre adevarata natura a mintuirii, a lipsit crestinismul de puterea de a transforma lumea, asa cum a facut-o în vremurile de demult.
Daca cuvintele apostolului citat mai sus par enigmatice, simbolice sau dincolo de de puterea noastra de întelegere, acest lucru se datoreaza faptului ca revelatia autentica apostolica a fost îngropata sub resturile legalismului si ale gnosticismului, fiind întunecata de poluantii filosofici. Haideti sa privim la acest verset în lumina traditiei apostolice, în lumina sfintilor si de Dumnezeu-purtatorilor Parinti si sa întelegem ca cei care s-au nevoit sa dobindeasca iluminarea, vad slava lui Dumnezeu ca în oglinda. Daca cineva va continua pe drumul nevointei si va spori, acesta se va preamari, adica se va transforma în aceeasi slava, din slava în slava, de la Duhul Domnului.
Acesta este scopul posturilor rinduite de catre Sfinta Biserica, al rugaciunilor, al adunarii pentru rugaciune, al ciclului liturgic însusi. Într-adevar, fiecare nevointa, , fiecare act liturgic si fiecare fapta de vadire a dragostei la care suntem chemati, este rinduit pentru dobindirea Duhului Sfint, asa cum spune Sf. Serafim de Sarov. Toate ne sunt date ca sa „lucram mintuirea noastra cu frica si cutremur”, pentru ca cei care au primit saminta iluminarii, în sfintul botez, sa poata înainta catre îndumnezeire. Acest lucru a fost întarit de slava care l-a înconjurat pe Sfintul Serafim cind vorbea despre dobindirea Duhului Sfint.
Daca ar fi îndeajuns, asa cum învatau gnosticii, numai sa-L primim pe Hristos ca Mintuitorul nostru si sa credem, atunci Apostolul nu ar fi gasit de trebuinta sa ne porunceasca sa lucram cu frica si cutremur mintuirea noastra (***).
Sfintii ne învata adevarurile adinci ale Scripturii, ca mintuirea este rezultatul vindecarii naturii umane cazute si fragmentate; si restaurarea ei treptata la menirea ei originara de a fi iluminata si îndumnezeita. În vreme ce Hristos a rascumparat întreaga natura umana recapitulind firea aceea în Sine însusi, fiecare persoana trebuie sa actualizeze acea restaurare în ea însasi, prin lupta duhovniceasca, cu ajutorul Duhului Sfint.
Icoanele canonice ortodoxe ale sfintilor ne descopera adevarata natura a mintuirii, a rascumpararii si adevaratul destin care ne-a fost harazit de Creator: iluminare, preamarire, theosis.
Cind un tablou devine icoana; cind este un credincios, „sfint”?
Asadar, cind devine icoana, reprezentarea unui sfint? O pictura este o sfinta icoana atunci cind, sfintita prin ascultare fata de Sfinta Biserica si forma sfinta a reprezentarii, descopera împlinirea Evangheliei în persoana celui înfatisat. Icoana împlineste acest lucru în însasi continutul si natura reprezentarii, si nu prin continutul si natura sfintului. De vreme ce „persoana” consta din trup si suflet, si nu doar din dintr-o singura parte a persoanei (nici trup individual, nici numai suflet), starea duhovniceasca a unei persoane îndumnezeite nu poate fi perceputa numai în latura imateriala ci si în trupul material, caruia i s-a fagaduit o slava egala cu cea a sufletului. [3] Pentru ca Sfinta Scriptura spune lamurit: „Sunt si trupuri ceresti si trupuri pamintesti; dar alta este slava celor ceresti si alta a celor pamintesti... Asa este si învierea mortilor: Se seamana trupul întru stricaciune, se înviaza întru nestricaciune..daca este trup firesc este si trup duhovnicesc...” (I Corinteni 15:39-44). Prin urmare, icoana ne arata nu o persoana obisnuita care înca mai asteapta venirea lui Hristos, ci o persoana care deja L-a primit pe Hristos, L-a urmat si a fost transfigurata de El. Ea ne dezvaluie o persoana care deja participa la desavirsirea si vesnicia lui Hristos, Dumnezeul nostru, cu ajutorul harului dumnezeiesc. Acest lucru înseamna ca sfintul nu este o persoana obisnuita, nici macar un membru de rind al comunitatii credinciosilor. Atunci cind privim la icoana sfintului, trebuie sa-L vedem pe Hristos, pentru ca sfintul „nu mai traieste ci Hristos traieste în El...” Personalitatea sfintului nu a fost înghitita sau dizolvata ci regenerata, transfigurata si desavirsita cu ajutorul harului. Prin urmare, pentru ca un tablou sa devina icoana, el trebuie sa proclame ca în aceasta persoana numita „sfint”, s-a împlinit cea mai înalta fagaduinta a Evangheliei si ca aceasta persoana poate sa dea marturie din propria experienta despre adevarul întregii Evanghelii si despre Învierea lui Hristos. Aici, în icoana, vedem acea credinciosie absoluta fata de cuvintul Scripturii care proclama: „Iar noi privind ca în oglinda ... slava Domnului, ne prefacem în acelasi chip din slava în slava, ca de la Duhul Domnului” (II Corinteni 3:18).
Sfintul a devenit un partas al plinatatii harului, prin el se împlinesc minuni adevarate, participind la nemurirea lui Dumnezeu încit chiar înainte de Înviere, ei pot primi rugaciunile noastre si ne pot ajuta. În sfinti vedem talmacita si împlinita acea afirmatie tulburatoare: „Nu e scris în legea voastra ca: Eu am zis: dumnezei sunteti? (Ioan 10:34). Aceasta se numeste „dogma îndumnezeirii”. Este o învatatura limpede a Sfintei Scripturi care ne spune: „Si slava pe care Tu mi-ai dat-o le-am dat-o lor, ca sa fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei si Tu întru Mine, ca ei sa fie în chip desavirsit una” (Ioan 17:22-23). Mai mult, Apostolul Pavel spune: „Cu aceasta, El ne-a harazit fagaduinte mari si de mare pret, ca prin ele sa va faceti partasi dumnezeiestii firi” (II Petru 1:4) si ambele învataturi trebuiesc deslusite în icoana. Icoana trebuie sa marturiseasca într-un mod foarte lamurit, învatatura îndumnezeirii, trebuie sa proclame ca: în aceasta persoana, în mod deosebit numita sfint, si slavita de constiinta Bisericii, s-au împlinit cele mai înalte fagaduinte ale Evangheliei. Aceasta persoana poate sa dea marturie prin viata pe care a trait-o, despre adevarul întregii Evanghelii, despre Învierea lui Hristos si despre puterea transfiguratoare a harului dumnezeiesc.[4]
Însasi persoana sfintului proclama Întruparea mintuitoare a lui Hristos si suferinta Sa alaturi de om. Ea descopera ca aceste fapte au devenit accesibile omului, ca împacarea cu Dumnezeu a fost realizata de Dumnezeu-Omul si dezvaluie în chip de netagaduit ca, de acum înainte, omul poate participa la desavirsirea si vesnicia lui Dumnezeu. Icoana sfintului proclama Învierea si înaltarea la cer pentru ca arata ca prin har omul se poate îndumnezei, pentru ca însusi Iisus Hristos a unit pe Dumnezeu cu omul si i-a îndemnat pe credinciosi sa îngaduie Sfintei Treimi sa locuiasca în ei. Icoanele cele mai bine realizate surprind duhul iubirii jertfelnice în ochii sfintului, iar iubirea jertfelnica este esenta tainei mintuirii si a îndumnezeirii.