Hrana nesanatoasa pentru suflet-2
În numele Tatalui si a Fiului si a Sfântului Duh!
Iubiti frati, „Bucura-ti-va întru Domnul si iarasi zic bucura-ti-va”. Astazi am savârsit pomenirea dragii noastre surori care a parasit de curând acesta viata. Atunci când v-am spus ca nu vor fi nici draperii negre si nici vesminte negre pentru aceasta slujba, o parte dintre dumneavostra ati fost nemultumiti tot asa cum au fost si unii atunci când am savârsit slujba înmormântarii în vesminte albe. Dumneavostra ati crezut ca lucrurile si vesmintele negre sunt potrivite pentru a boci la înmormântari si slujbe de pomenire.
Folosirea vesmintelor negre este un obicei împrumutat de la latini pe care învatatura groaznica despre purgatoriu îi face sa uite mila lui Hristos si sa plânga ca si când n-ar mai avea nici o nadejde. Dar atât faptul de a purta negru cât si folosirea accesoriilor negre pentru a adauga si mai multa jelire, sunt lucruri contrare atât credintei ortodoxe cât si Sfintei Scripturi. Într-adevar plângem la înmormântari, dar nu-l plângem pe cel care ne-a parasit ci ne plângem pe noi însine pentru ca am fost lipsiti de prezenta celui pe care îl iubim. Dar sa facem din acest eveniment un lucru trist, fara masura învesmântat în negru denota faptul ca suntem slabi în credinta si ca l-am uitat pe Hristos si dragostea Lui. Trebuie doar sa analizam acest lucru prin perspectiva sfântului nostru parinte Ioan Hrisostom: „Ce faceti, voi care încercati sa necinstiti acesta sfânta zi a Învierii? Cei care ati vrea sa purtam doliu de jur împrejur? Voi nu credeti în Hristos? De ce patati amintirea celui plecat dintre noi? De ce îi faceti pe ceilalti sa tremure si sa se teama în fata mortii? De ce îi faceti pe oameni sa-L acuze pe Dumnezeu? Va luptati cu voi însiva. De ce jeliti ca si pagânii care nu nadajduiesc în Înviere?”
Istoricul bisericesc al primului secol, Minucius Felix ne povatuieste cum ar trebui sa învesmântam înmormântarile atunci când descrie înmormântarile crestine din zorii crestinismului:
„La înmormântarile noastre nu plângem. La ce bun? Înmormântarile, ca si vietile nostre le împodobim cu pace din belsug. Nu punem pe capetele mortilor nici o cununa de flori care se ofileste, pentru ca noi nadajduim într-o diadema vesnica, pururea verde. Cu credinta în slava lui Dumnezeu, în smerenie si pace, având încredintare în bogatia si bunatatea Dumnezeului nostru, suntem înveseliti de nadejdea bucuriei viitoare. Deci ne crestem în binecuvântare si traim în contemplarea lucrurilor viitoare.”
Vrem oare sa ne înfasuram în negru din teama de moarte, de dragul nostru sau de dragul celui plecat? Sfântul nostru parinte Ambrozie al Milanului ne spune:
“Cei nesocotiti îi plâng pe morti ca si cum moartea ar fi cel mai cumplit lucru. Cei nesocotiti se tem de moarte, fie pentru ca ei cred ca înseamna anihilare sau pentru ca sunt înspaimântati de alegoriile despre... armatele diavolilor, întunericul cel mai dinafara etc. Acestia sunt plini de mituri.” (Sfântul Ambrozie al Milanului, Despre binele mortii, par. 32-33)
Sa lasam acum aceste lucruri în urma nostra si sa dobândim întelegerea ortodoxa asupra mortii, sa lasam deoparte vesmintele negre si sa ne bucuram împreuna cu Sf. Grigorie Teologul, spunând:
„Cred în cuvintele celor întelepti care spun ca fiecare suflet bineplacut de Dumnezeu, atunci când pleaca de aici, se duce sa-l întâlneasca pe Domnul sau cu bucurie...si ajunge la fericirea si binecuvântarile gatite pentru el.”
Vesmintele negre sunt nepotrivite si rusinoase la înmormântarile si slujbele de pomenire ortodoxe fiind ca si cum am intra în camera pentru nunta îmbracati în haine negre si posace. Nu ati auzit niciodata ca ne veselim la înmormântari si pomelnice? Nu, sa ne îmbracam în haine albe de nunta cu fir auriu si sa nu mai jelim pentru a putea nadajdui asa cum ne învata parintele nostru Ioan Hrisostom:
„Acolo unde se petrec minuni, acolo unde se petrece o astfel de taina, nu ar mai trebui sa fie lacrimi. Va rog ascultati-ma: în cazul raposatilor vostri se petrece o taina mare. Daca am fi împreuna si împaratul ar chema pe unul din noi la palat, ma întreb daca ar fi bine sa plângem si sa jelim? Nu stii ca are loc o taina, cât este de minunata, cât este de vrednica de imnuri si laude? Oare nu vei vrea sa înveti ca sa stii ca acum nu trebuie sa versi lacrimi? Pentru ca este o taina mare a întelepciunii lui Dumnezeu. Pentru ca sufletul având salasul sau, se zoreste catre Domnul, iar tu plângi?... Asa cum sorele rasare luminos si limpede, tot asa sufletul parasindu-si trupul cu constiinta curata, straluceste cu bucurie... Gândeste-te cum trebuie sa fie sufletul atunci când, parasind trupul, pleaca în tovarasia îngerilor. În ce uimire, ce minune, ce desfatare! De ce plângi?” (Sf. Ioan Hrisostom, Omilia 21 la Fapte 21:5)
Sfântul ne încredinteaza ca „acesta este motivul rugaciunilor si psalmilor pentru slava lui Dumnezeu: ca sa nu jeliti si sa nu plângeti, ci sa multumiti lui Dumnezeu, Care l-a luat...” (Sf. Ioan Hrisostom, op. cit)
De aceea sa nu-mi mai vorbeasca nimeni despre vesminte negre la înmormântari si pomelnice. Doar ne tulbura tineretile noastre si ne întoarce de la Evanghelia lui Hristos. Aceste învataturi sunt cu totul ne-ortodoxe si contrare Evangheliei lui Hristos. Ci la înmormântarile si slujbele de pomenire sa îmbinam mâhnirea si bucuria, sau daca nu ne putem bucura, atunci cel putin sa ne mângâiem cu cuvintele celui care ne-a fagaduit:
„Nici moartea, nici viata, nici îngerii, nici stapânirile, nici puterile, nici lucrurile prezente nici cele viitoare... nu ne vor putea desparti de dragostea lui Dumnezeu care este în Iisus Hristos, Domnul nostru.” (Apostolul Pavel).
------------
Fragment din Scrisoarea deschisa a Arhimandritului Puhalo
|