Epilog
(Campioana cu inima-ntre ghimpi)

Pentru Daria, copilaria n-a insemnat mare lucru. De cinci ani, viata ei de zi cu zi e aceeasi. Scoala, patru ore zilnic de sah, teme si gata, a venit noaptea. Rudele, vecinii, colegii, toata lumea o rasfata. Ea insa a ramas o fata modesta. In camera ei sunt doar niste carti, un computer si o tabla de sah. Nu papusi, nu ursuleti, nu alte jucarii."Uneori, e mult prea serioasa." Asa o vede mama ei. Iese afara si dupa nici o juma de ora de joaca se plictiseste. Da, recunoaste asta, copiii de varsta ei o cam plictisesc. Ar vrea sa se joace, ba chiar se pune pe joaca, dar la un moment dat apare ceva, un fel de apatie, un blocaj inexplicabil, ca un ghiont care o trezeste parca la realitate. O realitate trista, intr-un decor sumbru, cu oameni posomorati. Si-atunci se intoarce acasa, se inchide furioasa in camera ei si, uneori, isi mai alina supararea scriind versuri. Poezii triste. Uite, p-asta a scris-o acum vreun an, intr-o seara:"Ti-e teama de urat, ti-e teama de durere/ Sa nu regreti in timp chiar propria ta tacere./ Nu vrei sa vorbesti, nu vrei sa zambesti/ De orice bucurie pari sa te feresti./ Inima ti-e pustie, seaca de amintiri/ Cu ochii inlacrimati, plangi si suspini./


Dragostea devine ura, nu poti iubi/ Cu inima-ntre ghimpi, cum poti trai?" Da, e cam trista, asa sunt toate. Pentru ca asta simte, pentru ca asa vede ea uneori lumea in care traieste. Aproape zilnic, cand vine de la scoala, se intalneste pe strada cu un cersetor tanar, imbracat in zdrente slinoase. Nu stie cum il cheama, dar ea ii spune"Barbosul", pentru ca are o barba lunga si murdara. A fost candva miner. Intr-o zi s-a imbolnavit grav si l-au dat afara ca pe-o masea stricata. A ramas fara casa si-acum doarme pe scara unui bloc. N-a vorbit niciodata cu el si nici nu pare ca si-ar dori asta. Insa de cate ori il vede, parca o inteapa ceva in inima de-atata mila. E mult prea dureros ce se intampla in orasul ei. Prea multe accidente de mina, prea multi amarati, prea multi copii care plang de foame. Acum insa vine Craciunul si totul pare mai vesel. Lumini peste tot, strada mai colorata, oameni mai zambitori. Chiar si Barbosul pare mai voios. Pentru ea, e vremea sa lase deoparte tabla de sah si sa viseze din nou Paradisul Copiilor, insula aia plina de minunatii, in care orice dorinta poate fi implinita. O sa mearga din nou acolo. Si pentru ca are voie sa invite pe cine vrea dintre adultii cu suflet curat, s-a hotarat ca anul asta, pe langa parinti, bunici si matusi, sa-l ia si pe barbosul ala zdrenturos, sa simta si el ca viata e totusi frumoasa. Iar daca o sa-i placa cum am scris despre ea, mi-a promis ca ma va lua si pe mine.

Catalin Apostol
[COLOR=Red]
Intr-o lume nebuna..nebuna..acesti copii sunt o binecuvantare...cu adevarat sunt o binecuvantare!![/COLOR]