[C.tin]

Desfrinatul nu are iubire si nici macar nu se gandeste la ea. De aceea, el face semnul iubirii fara iubire. Acest semn are obiectiv un sens, dar desfranatul nu-l umple cu continutul persoanei iubite, asa incat acest semn devine golit de sens; mai mult, el devine fals, mincinos, deoarece nu corespunde situatiei launtrice a pervetitului. Relatiile trupesti sunt expresia iubirii, iar pervetitul le exprima numai in patima sa. Iata de ce desfranarea inseamna minciuna. In ea nu exista corespondenta intre semnul obiectiv si dorinta subiectiva. Aparent, depravatul se da cu totul celuilalt pentru ca il iubeste. Insa in realitate el doar se foloseste de trupul celuilalt ca de un instrument pentru propria-i satisfactie. In loc de iubire, in desfrau se infiltreaza iubirea de sine.

Desfraul, in esenta lui, este o minciuna: minciuna nu prin cuvant, ci prin trup, iar prin intermediul acestuia, a intregii personalitati. Aceasta este minciuna in cel mai inalt grad si in cea mai autentica manifestare, caci in orice alt pacat participa numai spiritul nostru, dar in desfrau participa si trupul, prin urmare intreaga noastra personalitate. Relatiile trupesti dintre o femeie si un barbat nu constituie altceva decat semn al iubirii. Oferirea trupului celuilalt inseamna numai desavarsirea a ceea ce s-a savarsit deja prin oferirea sufletului catre celalalt prin iubire. Iubirea fiind un bun socializat, conduce absolut natural la socializarea avutului, spatiului, timpului, a starilor si trairilor intime, a credintei si rugaciunii, dar si a trupului, in care este lumea noastra launtrica si prin care ne adresam, prin cuvant aproapelui nostrul. Oferindu-ne trupul nostru altuia, ii oferim ultimul nostru bun, care este cel mai greu sa fie comun si care se impotriveste cel mai mult acestui lucru.

Insa iubirea depaseste obnubilarea trupului, laudandu-l in serviciul iubirii. Insa numai ea, iubirea eliberea aceste relatii de robia demonismului, de aservirea duhului dezagregarii si nimicirii, care se ascunde in patima. Insa desfranarea neaga toate lucrurile. Iar trupul nu se transforula intr-o expresie a iubirii si in desavarsirea acesteia, ci intr-un instrument al patimii. Pana si cel mai desfranat nu pate face in asa fel incat unirea barbatuluisi femeii sa nu fie un simbol al iubirii. De aceea si el, prin relatia sa, da obiectiv acest semn. Si el simbolizeaza iubirea prin oferirea trupului sau. Insa in realitate el nu are ceea ce exprima si simbolizeaza. Desfranatul nu are iubire si nici macar nu se gandeste la ea. De aceea, el face semnul iubirii fara iubire. Acest semn are obiectiv un sens, dar desfranatul nu-l umple cu continutul persoanei iubite, asa incat acest semn devine golit de sens; mai mult, el devine fals, mincinos, deoarece nu corespunde situatiei launtrice a pervetitului.

Relatiile trupesti sunt expresia iubirii, iar pervetitul le exprima numai in patima sa. Iata de ce desfranarea inseamna minciuna. In ea nu exista corespondenta intre semnul obiectiv si dorinta subiectiva. Aparent, depravatul se da cu totul celuilalt pentru ca il iubeste. Insa in realitate el doar se foloseste de trupul celuilalt ca de un instrument pentru propria-I satisfactie. In loc de iubire, in desfrau se infiltreaza iubirea de sine.
Magda