Problema botezului suporta, in mare, doua abordari: una dogmatica si una liturgica. Din punct de vedere dogmatic, rebotezarea cuiva are sens numai daca primul botez nu a fost valid din motive de credinta. De exemplu, daca cei care savarsesc botezul (preotul, nasii, comunitatea respectiva) nu cred drept (in general), si mai ales in Sf. Treime (in particular). Din aceasta perspectiva, a reboteza un ortodox care urma noul calendar si trece la cel vechi este o nelegiuire. Nicio o Biserica locala pe vechi (Biserica Rusa, Biserica Sarba, Patriarhia Ierusalimului) nu pune la indoiala valabilitatea botezului facut in BOR, intre BOR si ele fiind comuniune euharistica deplina.
Cand vorbim de cei de alte confesiuni, acolo Biserica poate sa aplice iconomia sau acrivia. BOR alege iconomia, de la caz la caz, cei cu calendarul iulian aleg acrivia.
Despre perspectiva liturgica nu ma pronunt, nu cunosc prea bine problema. In vechime se accepta in situatii de urgenta si botezul prin stropire. Aceste exceptii s-au transformat in Apus in regula de obste. In vremurile noastre, unele practici catolice au fost imprumutate de unii ortodocsi din zonele de interferenta (de granita). La noi in Banat si Crisana, din cate am auzit (zvonuri). Dar nu ca regula, ci depind cumva de alegerea preotului.
Ajungem la aceeasi problema cu iconomia si acrivia, intalnind (si aici!) doua extreme. Cei pe stil vechi nu inteleg ca Biserica are puterea de a aplica iconomia atunci cand considera de cuviinta, in timp ce apusenii au transformat exceptia in regula, folosind tot felul de silogisme si generalizari.
|