[patinina34]

[SIZE=3]

A FERICITULUI TEODORIT, EPISCOPUL KIRULUI,

TÎLCUIRE

A CELOR O SUTĂ CINCIZECI DE PSALMI

AI PROOROCULUI ÎMPĂRAT DAVID



MAI-NAINTE PRIVIRE
Mie, mai-nainte de celelalte dumnezeieşti cuvinte, îmi era a tîlcui proorocia marelui David[COLOR=#800080][1][/COLOR], fiindcă ucenicii bine-credincioşi - şi orăşenii, şi sătenii - cu deosebire la aceasta s-au sîrguit toţi a lua aminte. Dar, nu mai puţin, şi cei ce au îmbrăţişat viaţa postnicească pe aceasta o poartă pe limbă, noaptea şi ziua lăudîndu-L pe Dumnezeul tuturor şi domolind patimile trupului, pentru că, amestecînd folosul cu dulceaţa viersuirii dumnezeiescului dar, prea-dorită şi vrednică de iubit a pus învăţătura înaintea oamenilor. Şi oricine poate vedea că cei mai mulţi dintre oameni fie nu pomenesc nimic din celelalte dumnezeieşti Scripturi, fie prea puţine, dar pomenesc de multe ori cîntările cele duhovniceşti ale dumnezeiescului David - şi în case, şi prin uliţi şi prin căi - şi se prea-îndulcesc cu tocmirea viersuirii, şi prin dulceaţa aceasta dobîndesc folosul. De aceea voiam să tîlcuiesc mai întîi această proorocie şi să pun înainte oamenilor celor înţelepţi folosul cel dintru adînc; ca, cîntînd împreună şi simţind înţelesul celor cîntate, îndoit să secere cîştigul. Dar cei ce au cerut de la noi tîlcuirile altor dumnezeieşti Scripturi nu au lăsat a lua sfîrşit sîrguinţa aceasta a noastră: pentru că unii ne-au arătat că este de nevoie a se tîlcui Cîntarea Cîntărilor; alţii au dorit să cunoască proorocia bărbatului doririlor, Daniil; alţii - pe a dumnezeiescului Iezechil, şi alţii au cerut a se face înţelese şi arătate lor proorociile celor doisprezece Prooroci, care le erau întru neînţelegere.

Şi, fiindcă Dumnezeu - Cel ce înţelepţeşte pe cei orbi şi le descoperă tainele, Care a dat gură omului, şi a făcut surd şi mut, văzător şi orb - a dat omului să înţeleagă şi să poată tîlcui dumnezeieştile Lui cuvinte, vino drept aceea ca, chemînd dumnezeiescul dar - care, după proorocie, aduce pe cei orbi în calea pe care nu au ştiut-o, şi îi face a călători pe cărări pe care nu le-au cunoscut, şi le dăruieşte celor surzi de demult a auzi dumnezeieştile cuvinte şi dă adevăr ochilor celor ce petrec întru

întuneric şi în negură - să îndrăznim asupra proorociei acesteia a Psalmilor.
Nimeni să nu socotească însă că osteneala noastră este de prisos din pricină că şi alţii, mai înainte de noi, au pus înainte şi au arătat tîlcuirea aceasta. Pentru că - citind eu multe tîlcuiri şi aflîndu-i pe unii că s-au abătut cu multă nesăturare întru alegorie, iar pe alţii că au alăturat proorocia oarecărora istorii ca şi cum tîlcuirea le-ar ajuta mai vîrtos Iudeilor decît ucenicilor credinţei - am socotit prea-de cuviinţă a fugi şi de nemăsurarea acestora, şi de a acelora. Şi cîte se cuvin istoriilor celor vechi, pe acestea să le alăturăm şi acum, iar proorociile pentru Stăpînul Hristos, şi pentru Biserica neamurilor, şi pentru vieţuirea cea evanghelicească şi pentru propovăduirile Apostolilor, să nu le dăruim altora, care lucru le este iubit să-l facă Iudeilor, cei ce trăiesc întru furtişag şi întru rea lucrare şi ţes răspuns pentru a lor necredinţă. De aceea, nu ne este atît de ostenitoare tîlcuirea mai-naintei grăiri, pentru că privirea lucrurilor o face arătată.
Ne vom sîrgui cît va fi cu putinţă a fugi de lungimea cuvîntului şi scurt a pune înainte folosul, celor ce voiesc. Şi, mai înainte arătînd scopul Psalmilor, aşa ne vom apuca de tîlcuire.
Se cuvine însă a şti că este osebit lucru proorociei a le vesti nu numai pe cele ce vor să fie, ci şi pe cele de faţă, şi a le grăi pe cele ce s-au făcut. Pentru că dumnezeiescul Moisi ne-a învăţat arătat cele zidite de Dumnezeul tuturor, care au luat pe „a fi” demult şi prea-de demult, nu de la oameni primind învăţătura aceasta, ci din darul Duhului. Le-a spus şi pe cele ale vremii lui, precum lui Faraon pedepsele aduse asupră-i, şi lui Israil dăruirea manei şi împărtăşirea cărnurilor. A spus mai-nainte încă şi cele ce or să fie, adică venirea Stăpînului Hristos, risipirea Iudeilor şi mîntuirea neamurilor.
Aşa şi dumnezeiescul David (după acela el întîi scriind proorocia) pomeneşte facerile de bine făcute celor de acum de Dumnezeul tuturor şi mai-nainte le însemnează pe cele ce or să fie cu mulţi ani mai pe urmă. Şi nu foloseşte numai cuvinte prooroceşti, ci şi sfătuitoare şi legiuitoare şi, cînd moralizatoare, cînd dogmatică aduce învăţătura. Uneori tînguieşte primejdiile Iudeilor, iar alteori mai-înainte cîntă mîntuirea neamurilor. În multe locuri încă mai-nainte vesteşte Patimile Stăpînului Hristos şi Învierea, şi cu multa felurime a proorociei îi îndulceşte pe cei ce voiesc a lua aminte.
Oarecari au zis că Psalmii nu sînt toţi ai lui David, ci şi ai altora. Drept aceea, aşa înţelegînd şi scrierile de deasupra, pe unii i-au afierosit lui Idithum, pe alţii lui Etham, pe alţii fiilor lui Core şi pe alţii lui Asaf, din Istoria Paralipomenilor învăţînd noi că şi aceştia sînt Prooroci. Eu însă nu mă împotrivesc cu nimic pentru acestea. Căci ce folos îmi adaugă mie, ori de sînt toţi ai acestuia, ori de sînt oarecari şi ai acelora, fiind lucru vădit că toţi s-au scris din lucrarea dumnezeiescului Duh? Pentru că şi pe dumnezeiescul David îl ştim Prooroc, şi pe aceia Istoria Paralipomenilor îi numeşte Prooroci. Lucrul Proorocului este să dea limba slujitoare darului Duhului, după glasul ce se poartă în Psalmi: „Limba mea - zice - este trestia Scriitorului ce scrie degrabă.” Dar să stăpînească hotărîrea celor mai mulţi: că cei mai mulţi dintre scriitori au zis că aceştia sînt ai lui David.
[/SIZE]