[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 2

[COLOR=windowtext]Nescris deasupra la Evrei.[/COLOR]

Săvîrşind întîiul Psalm întru pomenirea necredincioşilor, dintru aceasta a făcut iarăşi începutul celui de al doilea, învăţînd că vor primi sfîrşitul mai-nainte zis acelora şi cei ce s-au turbat asupra Mîntuitorului: şi păgîni, şi împăraţi, şi boieri şi Iudei. Pentru că întru al doilea Psalm mai-înainte vesteşte Patimile omeneşti şi Împărăţia Stăpînului Hristos, şi încă mai-nainte prooroceşte chemarea neamurilor şi tînguieşte necredinţa Iudeilor, căci acest „pentru ce s-au întărîtat neamurile?” este al celui ce se tînguieşte şi prihăneşte nebunia. Dar nu avem trebuinţă de multe cuvinte spre tîlcuire, fiindcă dumnezeiescul Petru, verhovnicul Apostolilor, a pus tîlcuirea în Fapte: „împăraţi” şi „boieri” i-a numit pe Irod, pe Pilat Ponteanul, pe arhierei şi pe cărturari. Pentru că unul s-a trimis de împăratul Romanilor, ocîrmuind stăpînirea aceluia; iar celălalt era întru aceeaşi vreme toparh (adică domn) al Iudeilor. Unul avea slugi şi supuşi din Iudei, iar celălalt - ostaşi din neamuri. Şi, făcîndu-se într-un gînd şi unire şi măiestrind uciderea Stăpînului, s-au sfătuit lucruri deşarte şi zadarnice, neputînd să dea uitării pe Cel ce S-a răstignit de dînşii: că, înviind a treia zi, El a stăpînit toată lumea.
Şi prea-cu potrivire şi foarte după cuviinţă l-a încheiat şi l-a unit Psalmistul cu faţa[COLOR=#800080][1][/COLOR] norodului pe acest „au cugetat deşarte”, pentru că Iudeii au făcut sfatul acesta rău asupra Mîntuitorului: martor este glasul Sfintelor Evanghelii, care ne învaţă că fariseii, ieşind, au făcut sfat cum Îl vor pierde pe Dînsul, şi Caiafa a strigat: „De folos este ca să moară un om, şi să nu piară tot neamul.”
Iar acest grai, „s-au întărîtat”, Achila l-a tălmăcit: „s-au tulburat”, iar Simmah: „se amestecă”. Şi acesta, stînd alături de „neamurilor”, ne dă a înţelege că Pilat - după ce Iudeii i L-au adus pe Iisus ca pe un oarecare tiran, zicînd de multe ori că se cade ca El să fie ucis – a scos fără de voie hotărîrea aducătoare de moarte, temîndu-se a-L slobozi, după cum s-ar fi cuvenit, ca să nu se ridice de aici vreo pîră şi asupra lui. Că, după cum a zis Fericitul Luca: „Îl pîrau pe Dînsul, zicînd: Pe Acesta L-am aflat răzvrătind neamul şi oprind să dea dajdie Cezarului, zicîndu-Se pe Sine Hristos că este Împărat.”
Pentru ce s-au întărîtat neamuri şi noroadele au cugetat cele deşarte?
2 Stătut-au de faţă împăraţii pămîntului şi boierii s-au adunat întru una asupra Domnului şi asupra Unsului Lui.
Nu zice „neamurile”, cu articol, ca să socoteşti că-i cuprinde pe toţi, ci „neamuri”, aducînd înţelegerea către oarece din parte. Că - de vreme ce, prinzîndu-L, Iudeii L-au dat pe Dînsul neamurilor - pentru aceasta zice: Care este pricina, sau ce este ce s-a făcut, încît şi noroadele s-au pornit asupra Lui împreună şi L-au dat pe Dînsul în mîinile neamurilor? Iar acest grai: „s-au întărîtat”, se înţelege în loc de: „s-au trufit”.
3 Să rupem legăturile lor şi să lepădăm de la noi jugul lor!
Pentru că „cel ce nu cinsteşte - zice - pe Fiul, nici pe Tatăl nu-L cinsteşte”; deci, după cuviinţă, împreună cu jugul Fiului, îl leapădă şi pe cel al Tatălui. Mie însă mi se pare că Preasfîntul Duh le porunceşte credincioşilor să zică acestea: „Să rupem legăturile lor - adică ale neamurilor celor păgîne - şi să lepădăm de la noi jugul lor” - adică al Iudeilor celor prea-fără de lege - şi să luăm asupra noastră jugul cel bun al Domnului. Că al Lui este glasul: „Luaţi jugul Meu pe voi, că jugul Meu este bun şi sarcina Mea - uşoară.” Încă şi însăşi Legea s-a numit „jug” de dumnezeieştii Apostoli. Pentru aceasta zice dumnezeiescul Petru, în Fapte: „Ce ispitiţi pe Dumnezeu a pune jug pe grumazul ucenicilor, pe care nici părinţii noştri, nici noi nu l-am putut purta? Fără numai că, prin darul Domnului Iisus, credem să ne mîntuim în acelaşi chip ca şi aceia.” Cu acestea se aseamănă şi graiurile prooroceşti: „Să rupem legăturile lor şi să lepădăm de la noi jugul lor!”, adică: Să ne depărtăm cu inima de a mai voi să fim sub dînşii; să scuturăm de la noi jugul Legii, nimic să socotim închipuirile[COLOR=#800080][2][/COLOR], dacă nu s-ar înţelege duhovniceşte; să se socotească nedesăvîrşită către folos umbra[COLOR=#800080][3][/COLOR], dacă nu zugrăveşte întru sine taina lui Hristos.
4 Cel ce locuieşte în ceruri va rîde de dînşii, şi Domnul îi va batjocori pe ei.
Căci Cel pironit şi dat la moarte de dînşii, fiind în ceruri şi cuprinzîndu-le pe toate, arată sfaturile lor deşarte şi zadarnice; încă şi Tatăl Acestuia şi Stăpînul tuturor le va răsplăti lor cu vrednică osîndă.
5 Atunci va grăi către dînşii întru mînia Sa şi întru iuţimea Sa îi va tulbura pe ei.
Tîlcuirea graiurilor acestora ne învaţă sfîrşitul lucrurilor. Pentru că, venind asupra lor oaste romană, cetatea a prădat-o şi a surpat-o, Biserica a ars-o, pe cei mai mulţi dintre dînşii i-a omorît, iar pe cei ce au scăpat de junghiere, prinzîndu-i, i-a dat la robie.
Se cuvine a băga de seamă cu mintea că pînă aici a pomenit două feţe: întîi - pe „Domnul”, şi apoi, pe „Hristos”[COLOR=#800080][4][/COLOR]: „... asupra Domnului - zice - şi asupra Hristosului Lui.” Apoi, pe „Cel ce locuieşte în ceruri” şi pe „Domnul”: „Cel ce locuieşte în ceruri va rîde de dînşii, şi Domnul îi va batjocori pe ei.” Şi încă iarăşi a păzit acelaşi chip: