[patinina34]

3 Că voi vedea cerurile, lucrul degetelor Tale, luna şi stelele, pe care Tu le-ai întemeiat.
Zice: O Stăpîne! - destule sînt şi stihiile să arate marea Ta lucrare: şi cerul, şi pămîntul, şi luna, şi soarele, şi buna rînduială şi buna podoabă dintru acestea. Iar purtarea Ta de grijă, ce ajunge pînă la oamenii cei proşti[COLOR=#800080][3][/COLOR], propovăduieşte ca fiind mai mare negrăita Ta iubire de oameni.
4 Că ce este omul, că-l pomeneşti pe el, sau fiul omului, că-l cercetezi pe el?
Şi acestea nu povestesc pentru zidire, ci pentru purtarea de grijă, căci n-a zis că „l-ai zidit”, ci că „îl pomeneşti şi îl cercetezi”. Iar aiurea descoperă şi tînguieşte şi mai luminat prostimea[COLOR=#800080][4][/COLOR]firii noastre, zicînd că omul „deşertăciunii s-a asemănat, zilele lui ca umbra trec”. Şi iarăşi: „Omul ca iarba, zilele lui ca floarea cîmpului, aşa va înflori. Că Duh a trecut într-însul, şi nu va fi şi nu-şi va mai cunoaşte încă locul său.” Şi altele ca acestea, nenumărate, este cu putinţă a afla întru dumnezeiasca Scriptură, care strîng şi împilă trufia omenească. Deci şi aici se miră proorocescul cuvînt, strigînd: „Ce este omul, că-l pomeneşti pe el, sau fiul omului, că-l cercetezi pe el?” Nu numai că l-ai adus întru „a fi”, ci i-ai dăruit şi pe „bine a fi”, şi-l pomeneşti şi, rău aflîndu-se, îl cercetezi.
5 Micşoratu-l-ai pe dînsul cu puţin oarece decît Îngerii,
Aici a pomenit hotărîrea de după călcarea poruncii[COLOR=#800080][5][/COLOR], căci este mai micşorat decît Îngerii cu murirea.
cu slavă şi cu cinste l-ai încununat pe el
6 şi l-ai pus pe dînsul peste lucrurile mîinilor Tale.
Încă şi pe acestea le-a primit firea noastră după înomenirea Dumnezeului şi Mîntuitorului nostru, căci zice dumnezeiescul Apostol: „Cu darul sînteţi mîntuiţi”, şi: „Ne-a ridicat şi împreună ne-a pus pe noi să şedem întru cele cereşti, prin Iisus Hristos.”
7 Toate le-ai supus sub picioarele lui: oile şi boii, toate, încă şi dobitoacele cîmpului,
8 păsările cerului şi peştii mării, cele ce străbat cărările mărilor.
Zice: Această dovadă a iubirii Tale de oameni şi a puterii este adevărată, căci ai umplut firea oamenilor cea proastă de atîta înţelepciune, încît vînează cu înţelegerile nu numai jivinele pămînteşti, ci şi pe păsări, şi pe cele înotătoare, şi pe cele de două vieţi[COLOR=#800080][6][/COLOR], şi pe cele mai înalte şi pe cele mai adînci; sub mîna lui le are supuse şi pe cele ce străbat aerul, şi pe cele acoperite cu ape.
Deci a dăruit stăpînirea acestora de obşte tuturor oamenilor, iar - după ce a luat pîrga noastră asupră-Şi, şi a arătat-o Biserică a Sa, şi a numit-o „trup” al Său şi a făcut negrăita unire - dumnezeiescul Cuvînt a şezut „deasupra a toată Începătoria, şi Stăpînirea, şi Domnia şi deasupra a tot numele ce se numeşte, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel ce va să fie”. Pe toate le-a supus sub picioarele Lui, nu numai „oile şi boii toţi”, ci şi toată zidirea văzută şi nevăzută. Martor al acestora este dumnezeiescul Apostol, care arătat strigă: „Iar pe Cel micşorat cu puţin decît Îngerii, pe Iisus, Îl vedem cu mărire şi cu cinste încununat pentru patima morţii.” Şi, puţin mai sus: „Pe toate le-ai supus sub picioarele Lui.” Şi, în Epistola către Corinteni: „Iar cînd a zis că: «toate s-au supus», arătat este că afară de Cel ce I-a supus Lui toate.” Că numai singură firea cea nezidită, ca o slobodă, s-a deosebit de supunerea aceasta, iar ceea ce a primit pe „a fi” de la aceasta, ori ce fel ar fi, ori văzută, ori nevăzută, se supune Stăpînului Hristos şi ca unui Dumnezeu, şi ca unui om. Atîta cinste a primit firea oamenilor de la Dumnezeul tuturor. Pentru aceea a pus începutul Psalmului şi la sfîrşit:
9 Doamne Domnul nostru, cît este de minunat numele Tău în tot pămîntul!

[COLOR=#800080][1][/COLOR]„Lin” - vas în care se tescuiesc strugurii, teasc mic.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]„mare cuviinţă” - măreţie, slavă

[COLOR=#800080][3][/COLOR]„Proşti” – aici: „mici”, „neînsemnaţi”.

[COLOR=#800080][4][/COLOR]„Prostime” – aici: „sărăcie”, „slăbiciune”.

[COLOR=#800080][5][/COLOR]Cea dintîi poruncă, aceea de a nu gusta din pomul cunoştinţei binelui şi răului, a cărei călcare a adus după sine moartea.

[COLOR=#800080][6][/COLOR]Amfibienii: broaştele, salamandrele, tritonii.