[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 11

Întru sfîrşit, pentru a opta, Psalmul lui David.

De aceeaşi înţelegere se ţine şi Psalmul acesta, că mustră pe cei ce viclenesc şi, făgăduind prietenie, îl dau pe dînsul lui Saul, vrăjmaşul lui, vestindu-i aceluia unde petrecea. Şi are deasupra-scrierea „pentru a opta”, pomenind dreapta Judecată a lui Dumnezeu, pe care o va face Dreptul Judecător după cea de „a şaptea”, cum am zis mai înainte. Pentru aceasta s-a şi scris „întru sfîrşit”, fiindcă mai-nainte grăirea va să fie în vremile cele mai de pe urmă.
Mîntuieşte-mă, Doamne, că a lipsit cel cuvios, că s-au împuţinat adevărurile de către fiii oamenilor.
Mă rog a dobîndi de la Tine mîntuirea - o Stăpîne! - fiindcă lucrul adevărului se primejduieşte să se stingă, toţi - ca să zic cu un cuvînt - bolind cu necredinţa unora faţă de alţii.
Apoi, povesteşte mai luminat cele îndrăznite de aceia:
2 Deşarte a grăit fiecare către vecinul său,
Că făţărnicesc prietenie, dar le lucrează pe cele ale vrăjmaşilor.
buze viclene - în inimă, şi în inimă au grăit rele.
Cu vicleşug - zice – vorbesc unii cu alţii: acesta trimite cu buzele minciuni în inima aproapelui, şi acela îi trimite împotrivă iarăşi cele asemenea. De aici, îi îngrozeşte pe dînşii cu munca:
3 Pierde-va Domnul toate buzele cele viclene, limba cea mare grăitoare,
Şi care este felul marii grăiri?
4 pe cei ce au zis: Limba noastră o vom mări, buzele noastre la noi sînt, cine este Domn al nostru?
Ei nu suferă - zice - să măsoare cuvintele cu firea lor, nici nu voiesc a căuta spre dumnezeieştile legi, ci, deschizînd gură fără uşi, grăiesc cu slobozenie ceea ce voiesc, defăimînd dumnezeiasca îndelungă-răbdare şi nicicum socotind că sînt sub stăpînirea lui Dumnezeu. Unul ca acesta era Faraon, care zicea: „Nu ştiu pe Domnul!” Unul ca acesta era Rampsak[COLOR=#800080][1][/COLOR], care îndrăznea a zice: „Să nu te amăgească pe tine Dumnezeul tău, întru Care tu ai nădăjduit, că va izbăvi Ierusalimul din mîna mea.” Unul ca acesta era Nabucodonosor[COLOR=#800080][2][/COLOR], care îi înfricoşa pe acei viteji Tineri[COLOR=#800080][3][/COLOR]şi nu se înfiora a zice: „Cine este Dumnezeu care vă va scoate pe voi din mîinile mele?” Dar şi aceia au luat pedeapsă pentru cele pe care le-au îndrăznit, şi aceştia pentru care povesteşte proorocescul cuvînt vor lua muncile cele vrednice. Şi, aceasta însemnînd-o, a adăugat:
5 Pentru necazul scăpătaţilor şi suspinul săracilor acum Mă voi scula, zice Domnul, pune-Mă-voi întru mîntuire, îndrăzni-voi întru ei.
Nu-i voi trece cu vederea pe dînşii, care se tînguiesc şi suspină pentru fărădelegea îndrăznită asupra lor, ci, scuturînd de la Mine îndelunga-răbdare ca pe un somn, voi face mîntuirea lor luminată şi strălucită. Aşa a tălmăcit Simmah: „Voi rîndui mîntuire arătată.” Şi, învăţîndu-ne că cele zise vor fi cu adevărat, a adăugat:
6 Cuvintele Domnului: cuvinte curate, argint cu foc lămurit, ales de pămînt, curăţit de şapte ori.
Pe acest „de şapte ori” l-a pus în loc de „de multe ori”, că dumnezeiasca Scriptură are acest obicei.
7 Tu, Doamne, ne vei păzi pe noi şi ne vei feri de neamul acesta şi în veac.
Pentru că, fiind păziţi de darul Tău, nu numai că vom scăpa de cursele neamului acestuia de acum, ci vom dobîndi şi mîntuirea cea veşnică.
8 Împrejur necredincioşii umblă, după înălţimea Ta ai înmulţit pe fiii oamenilor.
Părăsind calea dumnezeiască, cei ce trăiesc întru păgînătate se rătăcesc aici şi acolo, ispitindu-se a împrejura şi a înconjura pe cei mai blînzi şi mai buni. Iar Tu, arătîndu-Te dintru înălţimea firii Tale, învredniceşti de purtarea Ta de grijă pe cei luptaţi şi supăraţi cu război de aceia, mîngîindu-i acum întru necazuri şi, după puţin, dăruindu-le mîntuire desăvîrşită.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Vezi tîlcuirea deasupra-scrierii Psalmului 13.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Împărat Babilonian (604-562), care a dus norodul lui Israil în robia de 70 de ani. În 597, Nabucodonosor cucereşte Ierusalimul şi strămută pe Împăratul Ioiachim împreună cu curtea sa, cu meşteşugarii şi cu ostaşii. Urmaşul acestuia, Sedechia, se răzvrăteşte, şi în 587 Ierusalimul e iarăşi cucerit şi jefuit, Biserica e dărîmată şi sînt strămutaţi alţi Iudei. Apoi, în 582, urmează o nouă strămutare, după răscoala în care a fost ucis guvernatorul Godolia. Puţini dintre cei robiţi aveau să se întoarcă la Ierusalim, mai întîi cu Zorobabel (vezi nota de la tîlcuirea stihului 51, Psalm 17) şi apoi cu Ezdra.

[COLOR=#800080][3][/COLOR]Pentru că nu au vrut să se închine idolului de aur, cum era porunca împăratului Nabucodonosor, „Tinerii ce au mers din Iudeea în Babilon oarecînd” - Anania, Azaria şi Misail - au fost aruncaţi într-un cuptor, pe care - aşa cum spune irmosul - „de şapte ori muncitorul Haldeilor l-a ars nebuneşte cinstitorilor de Dumnezeu”. Iar ei „cu credinţa Treimii văpaia cuptorului au călcat-o, cîntînd: Dumnezeul Părinţilor noştri, bine eşti cuvîntat!” „Cei trei Tineri cu trei guri lăudau Treimea, binecuvîntînd pe Tatăl, şi pe Fiul şi pe Sfîntul Duh”, şi au fost păziţi nevătămaţi de Sfîntul Arhanghel Mihail. Minunea a fost atît de mare, încît Nabucodonosor, „văzîndu-i pe aceştia cu putere mai bună mîntuiţi de Făcătorul şi Mîntuitorul, a strigat: Tineri, binecuvîntaţi-L; preoţi, lăudaţi-L; noroade, prea-înălţaţi-L întru toţi vecii!” Într-adevăr, după ce a văzut cu ochii săi patrubărbaţi în mijlocul focului, dintre care unul „asemeni fiilor zeilor” (Arhanghelul Mihail), împăratul a poruncit să fie cinstit în tot Babilonul Dumnezeul lui Israil (vezi şi laDaniil3:1-29).