[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 12

Întru sfîrşit, Psalmul lui David.

Marele David a adus către sine şi Psalmul acesta, nefiind gonit însă de Saul, ci de Avesalom. Cele din vremea lui Saul erau mai înainte de păcat, şi pentru aceea se ziceau cu multă îndrăzneală, iar cele din vremea lui Avesalom sînt după păcat, şi de aceea cuvintele sînt amestecate cu plîngere şi suspin.
Pînă cînd, Doamne, mă vei uita pînă în sfîrşit?
„Uitare”, a numit întîrzierea ajutorului, şi se roagă să nu fie uitat „pînă în sfîrşit”, adică să nu fie lipsit de tot de dumnezeiasca Pronie.
2 Pînă cînd întorci faţa Ta de către mine?
Graiul acesta l-a pus din metafora celor ce se mînie şi nu voiesc a-i vedea pe cei ce le-au greşit. Pentru care, după puţine, zice: „Caută spre mine şi mă miluieşte.” Şi - nici „faţă” înţelegînd pe „faţă”, nici „întoarcere” pe „întoarcere” - iarăşi închipuie cuvîntul din lucrurile omeneşti.
3 Pînă cînd voi pune sfaturi în sufletul meu, dureri în inima mea, ziua şi noaptea?
Mă sfarm cu inima noaptea şi ziua, gîndurile le întorc şi le învîrtesc: uneori nădăjduiesc că voi dobîndi iubirea Ta de oameni, alteori mă îndoiesc, şi alteori iar opresc nădejdile cele bune.
4 Pînă cînd se va înălţa vrăjmaşul meu asupra mea?
Acestea se potrivesc să le zicem şi noi cînd sîntem luptaţi de diavolul, pururea chemînd dumnezeiescul ajutor. Pentru că şi prea-dumnezeiescul David se mîhnea, văzîndu-i pe vrăjmaşi mai puternici.
5 Caută, auzi-mă, Doamne Dumnezeul meu, luminează-mi ochii mei, ca nu cîndva să adorm întru moarte,
Fiind înconjurat cu noaptea primejdiilor, sînt ţinut cu mîhniciunea ca şi cu un somn. Arătîndu-se lumina ajutorului Tău, ar risipi noaptea primejdiilor şi ar curma somnul mîhniciunii; dar, dacă vei întîrzia ajutorul, mă tem ca somnul să nu se prefacă întru moarte, făcîndu-se mai puternică scîrba decît gîndurile.
6 ca nu cîndva să zică vrăjmaşul meu: Întăritu-m-am asupra lui. Cei ce mă necăjesc se vor bucura de mă voi clăti.
Să nu mă arăţi bucurie vrăjmaşilor, căci aceasta îmi este prea-de mîhnire mai mult decît toate.
7 Iar eu spre mila Ta am nădăjduit,
Şi de aici este arătat că a zis Psalmul acesta după păcat, căci nu se bizuie la dreptate, ci la milă, şi la aceasta zice că nădăjduieşte.
bucura-se-va inima mea de mîntuirea Ta.
La mila Ta am acum nădejdile şi, după ce voi dobîndi mîntuire şi mă voi izbăvi de mîhnire, voi face cîntarea de laudă cu toată dulceaţa. Că a adăugat aceasta:
Cînta-voi Domnului, Celui ce mi-a făcut bine mie, şi voi cînta numelui Domnului celui înalt.
Zice: Deşi nu ştiu negrăita Ta fire, îmi ajunge mie să mă închin, şi să laud numele Tău şi să cer tot ajutorul Tău cel drept. Căci cred că-l voi dobîndi pe acesta chemîndu-l numai.