[patinina34]

7 Şi s-a clătinat, şi s-a cutremurat pămîntul, şi temeliile munţilor s-au tulburat şi s-au clătinat, că S-a mîniat pe dînsele Dumnezeu.
8 Suitu-s-a fum întru mînia Lui, şi foc de la faţa Lui se va aprinde, cărbuni s-au aţîţat de la Dînsul.
Însă toate acestea nu le-a pus ca şi cum aşa s-au făcut cu adevărat, ci pentru că în acest chip sînt înţelese cu credinţa. Dumnezeu a făcut aşa de multe ori, nu numai pedepsind, ci şi înfricoşînd pe oameni, îngrozind cu trăznete, cu sunete, cu cutremur şi cu foc. Astfel, voind a-l înfricoşa pe Israil, a arătat muntele Sinai fumegînd cu foc. Deci prin acestea Proorocul a vestit pedeapsa asupra vrăjmaşilor, învăţînd şi pe ceilalţi oameni să nu le lucreze pe cele asemenea, ca să nu pătimească la fel.
9 Şi a plecat cerurile, şi S-a pogorît şi - negură sub picioarele Lui.
10 Şi S-a suit peste Heruvimi şi a zburat, zburat-a pe aripile vînturilor.
11 Şi a pus întuneric ascunderea Lui, împrejurul Lui - Cortul Lui,
Aici, povestind iarăşi arătarea lui Dumnezeu, pune întru ascultători destulă frică. Dar noi nu ştim nici pogorîre, nici suire a firii dumnezeieşti, că Dumnezeu este nescris împrejur, fiind pretutindeni de faţă şi pe toate cuprinzîndu-le. Ci prin acestea învăţăm mulţimea felurită a iconomiilor, că uneori Se arată oamenilor mai cu blîndeţe şi mai cu apropiere, iar alteori mai cu mare cuviinţă[COLOR=#800080][1][/COLOR]. Uneori încă, voind a pune în lăuntru frică, arată lucruri prea-slăvite şi neobişnuite. Deci pe acest „a plecat cerurile şi S-a pogorît” îl vom înţelege cum că a arătat a Sa arătare. Iar „negură sub picioarele Lui” însemnează venirea de faţă cea nevăzută; suirea „peste Heruvimi” şi zburarea „peste nori” arată iuţimea arătării; acest „a pus întuneric ascunderea Lui” închipuie firea cea nevăzută, iar „împrejurul Lui este Cortul Lui” - lumina dimprejurul Lui. Pentru aceea a zis şi Fericitul Pavel: „Cel ce singur are nemurirea şi locuieşte în lumina cea neapropiată.”
întunecoasă apă în norii văzduhurilor.
12 Dintru strălucire înaintea Lui nori au trecut,
Zice: Precum aerul, întunecîndu-se prin desimea norilor, sloboade strălucirea fulgerului, tot aşa Dumnezeul tuturor, nevăzut fiind, Îşi sloboade şi razele luminii gîndite, dar îi şi munceşte cu focul cel muncitor pe cei ce trăiesc întru răutate. Că aceasta a arătat adăugînd:
grindină şi cărbuni de foc.
13 Şi a tunat din cer Domnul şi Cel înalt Şi-a dat glasul Său.
14 Trimis-a săgeţi, şi i-a risipit pe ei; şi fulgere a înmulţit, şi i-a tulburat pe dînşii.
Acestea s-au petrecut şi la noi de multe ori: că, întru războaiele făcute nu de mult, i-a mistuit cu grindină şi cu foc pe barbarii care veniseră asupra noastră dinspre miazănoapte, iar pe Perşii ce se ostăşiseră dinspre răsărit şi nădăjduiau a lua fără sînge cetăţile noastre i-a înobădat cu obezi şi i-a oprit de a mai păşi înainte; şi pe unii i-a dat la moarte, iar pe alţii i-a trimis vestitori ai celor făcute şi întîmplate.
15 Şi s-au arătat izvoarele apelor şi s-au descoperit temeliile lumii de certarea Ta, Doamne, de suflarea Duhului mîniei Tale.
Şi aceasta s-a făcut la noi întru multe părţi: clătindu-se, pămîntul s-a desfăcut, şi adînc nemăsurat s-a arătat în munţi înalţi şi apă a ieşit în locuri fără apă. Ocîrmuitorul tuturor le face pe acestea arătînd oamenilor puterea Sa cea muncitoare şi învăţîndu-i că într-o clipeală poate să aducă pierzarea cea de tot asupra tuturor, dar, din iubire de oameni, întîrzie pedeapsa şi aşteaptă pocăinţa.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]cu mai multă slavă