[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 19

Întru sfîrşit, al lui David.

Ostăşindu-se oarecînd asupra Iudeii, Senaherim a trimis spre înconjurarea Ierusalimului oaste prea-mare, peste care era voievod Rampsak, şi scrisori Iezechiei, pline de toată hula şi păgînătatea. Fericitul Iezechia, bărbat împodobit cu toată buna-credinţă, luînd epistola aceea şi chemîndu-l spre ajutor pe Proorocul Isaia, a alergat la dumnezeiasca Biserică şi, deschizînd scrisoarea, a arătat-o lui Dumnezeu, spunîndu-I păgînătatea neprietenilor şi rugîndu-L ca pentru hula aceluia să arate Asirienilor a Sa putere. Prin Psalmul de faţă, Fericitul David le prooroceşte pe acestea mai-nainte cu multe neamuri, luminîndu-se de Preasfîntul Duh, şi îl arată pe norod că se roagă împreună cu împăratul (Iezechia), îndemnînd pe Dumnezeu ca rugăciunea lui să fie primită.
Auză-te Domnul în ziua necazului, sprijinească-te numele Dumnezeului lui Iacov!
2 Trimită ţie ajutor dintru cel sfînt şi din Sion sprijinească-te pe tine!
Că, de vreme ce minunatul Iezechia a alergat la dumnezeiasca Biserică, ţinînd scrisoarea cea hulitoare, norodul se roagă să fie primită rugăciunea lui şi să dobîndească de acolo ajutorul. Aici, a numit „sfînt” Biserica.
3 Pomenească Domnul toată jertfa ta, şi arderea de tot a ta să se îngraşe!
Fiindcă şi în vreme de pace se grijea de dumnezeiasca slujbă, după cuviinţă le vorbeşte pe acestea pentru împăratul, rugînd pe Dumnezeul tuturor să caute spre bună-credinţa lui, să pomenească jertfele cele multe şi felurite şi să-i dea iarăşi pace, ca el să-L milostivească cu mai multe jertfe. Căci Simmah a tălmăcit aşa acest „arderea de tot a Ta să se îngraşe”: „prinosul Tău mai mult să-l facă”, adică: Dăruindu-ţi slobozenia păcii, să-ţi dea ţie vreme ca să-L milostiveşti pe Dînsul cu mai multe jertfe.
4 Să-ţi dea ţie Domnul după inima ta şi tot sfatul tău să-l plinească!
Îl rugăm pe Dreptul Judecător - zice - să dea răsplătire cuvenită după curăţenia sufletului tău.
5 Bucura-ne-vom de mîntuirea ta şi întru numele Domnului Dumnezeului nostru ne vom mări.
6 Plinească Domnul toate cererile inimii tale!
Că, luînd tu cererile, ne vom împărtăşi şi noi de veselie, făcîndu-ne străluciţi şi vestiţi cu puterea lui Dumnezeu.
7 Acum am cunoscut că a mîntuit Domnul pe unsul său, auzi-l-va pe dînsul din cerul cel sfînt al Său.
Ne-am învăţat prin înseşi lucrurile - zice - că împăratul nostru, nădăjduind la Dumnezeu, va dobîndi mîntuire şi, aducîndu-şi cererile întru Biserica de jos, va primi ajutorul de sus.
Întru putere este mîntuirea dreptei Tale.
Că prea-mare ajutor de mîntuire este puterea dreptei Lui, pe care-l dăruieşte celor ce se apropie la El. Iar „dreaptă” a zis aici iarăşi omeneşte, numind aşa dumnezeiasca purtare de grijă.
8 Aceştia - în căruţe, şi aceştia - pe cai, iar noi întru numele Domnului Dumnezeului nostru vom chema.
9 Aceştia s-au împiedicat şi au căzut, iar noi ne-am sculat şi ne-am îndreptat.
Zice: Bizuindu-se cailor şi carelor, aceia n-au dobîndit nici un folos de acolo, ci - nevăzut împiedicîndu-se - au căzut. Iar noi, chemînd dumnezeiescul ajutor, am dobîndit vădit mîntuirea şi, ca şi cum neprietenii ar fi căzut jos de frică, ne-am arătat mai înalţi decît vrăjmaşii.
10 Doamne, mîntuieşte pe împăratul şi ne auzi pe noi, ori în ce zi Te vom chema!
Că, după ce am dobîndit atîta sprijinire, noi înşine şi împăratul nostru, Te rugăm, Stăpîne, a o cîştiga pe aceasta totdeauna.