[patinina34]

15 Ca apa s-au vărsat toate oasele Mele,
„Oase”, îi numeşte pe Sfinţiţii Apostoli, fiindcă şi Biserica o numeşte „trup”, iar tăria trupului sînt oasele, că de acestea se poartă partea cea moale şi care curge a trupului. Şi zice: Toţi s-au risipit în vremea Patimii, despărţindu-se aici şi acolo, ca nişte apă.
făcutu-s-a inima Mea ca ceara ce se topeşte, în mijlocul pîntecelui Meu.
16 Uscatu-s-a ca un vas de lut vîrtutea Mea, şi limba Mea s-a lipit de gîtlejul Meu, şi în ţărîna morţii M-ai pogorît.
Toate acestea s-au făcut în vremea Patimii: de temere, inima s-a risipit ca ceara de foc, şi vîrtutea nu mai arăta lucrarea dinainte şi limba petrecea nemişcată. Iar dumnezeieştii Evanghelişti ne învaţă că, fiind El întrebat de multe ori, n-a răspuns nimic. După Patimă S-a dat încă şi mormîntului, pe care l-a numit „ţărînă a morţii”, pentru că cei ce se îngroapă se acoperă cu ţărînă.
17 Că M-au înconjurat cîini mulţi, adunarea celor vicleni M-a cuprins.
După Iudei, acum numeşte oastea din neamuri, că acestora L-au dat pe Dînsul. Proorocia a păzit rînduiala lucrurilor şi după cuviinţă i-a numit „tauri” pe aceia, şi „cîini” pe aceştia: „Că aceia erau sub jugul Legii - deşi călcau Legea la arătare - iar aceştia, după Lege, erau necuraţi. Aşa a numit-o şi Domnul pe Hananianca: «Nu este bine - zice - a lua pîinea fiilor şi a o da cîinilor.»” Cu toate acestea, după Patimă, cei ce erau „cîini” s-au mutat prin credinţă întru rînduiala fiilor, iar cei ce de demult au avut purtarea de grijă a fiilor au primit numirea cîinilor, căci ca nişte cîini s-au turbat asupra Stăpînului. Pentru aceştia strigă Fericitul Pavel: „Vedeţi cîinii, vedeţi lucrătorii cei răi, vedeţi ucidere!” Aşadar, numindu-i „cîini”, cuvîntul cel proorocesc a zis: „M-au înconjurat cîini mulţi, adunarea celor vicleni m-a cuprins.” Apoi, povesteşte cele îndrăznite de dînşii:
18 Săpat-au mîinile Mele şi picioarele Mele, numărat-au toate oasele Mele,
Acest lucru este arătat şi descoperit şi celor foarte prigonitori, că întru Sfinţitele Evanghelii auzim pe Însuşi Domnul zicînd către Sfinţiţii Săi Ucenici: „Vedeţi mîinile Mele şi picioarele Mele, că Însumi Eu sînt.” Încă şi Tomei i-a arătat semnele cuielor şi rana de suliţă. Iar „numărat-au toate oasele Mele” acest lucru zice: Pironindu-Mă, atîta M-au întins, cît lesne era celui ce ar fi voit să cunoască şi numărul oaselor.
iar ei au privit şi s-au uitat la Mine.
În loc de: „batjocorindu-Mă şi rîzînd de Mine”.
19 Împărţit-au hainele Mele loru-şi şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi.
Istoria Sfintelor Evanghelii ne învaţă arătat şi acest lucru.
20 Iar Tu, Doamne, să nu depărtezi ajutorul Tău de la Mine, spre sprijinirea Mea ia aminte!
21 Izbăveşte de sabie sufletul Meu şi din mîna cîinelui pe cel unul născut[COLOR=#800080][8][/COLOR] al Meu!
22 Mîntuieşte-Mă din gura leului şi din coarnele inorogilor - smerirea Mea!
Zice: De vreme ce nu am nici un ajutor omenesc, Mă rog să dobîndesc sprijinirea Ta şi să Mă izbăvesc de aceştia şi de cel ce lucrează prin aceştia şi vine asupra Mea ca un cîine şi ca un leu. Că „leu”, şi „cîine” şi „inorog” numeşte pe cel ce are - după glasul Apostolului - stăpînia morţii, adică pe diavolul, care şi în vremea Patimii a năvălit asupra Lui ca o fiară, aducînd asupră-I moartea. Aceasta a zis-o şi Domnul întru dumnezeiasca Evanghelie: „Acum este judecata lumii acesteia. Acum stăpînitorul lumii acesteia se va scoate afară.” Şi iarăşi: „Vine stăpînitorul lumii acesteia, şi întru Mine nu va afla nimic.” Dar şi nimic aflînd din acelea ce căuta - căci căuta învinuiri de păcat - L-a dat la moarte cu obrăznicie şi foarte cu nedreptate. Iar El suferea nedreptatea, meşteşugind să strice moartea cea de obşte.
23 Spune-voi numele Tău fraţilor Mei, în mijlocul Bisericii Te voi cînta.
Şi de aici este arătat că omeneşte grăia acestea, fiindcă omeneşte pătimea cele grăite. Astfel, „fraţi” numeşte pe cei ce au crezut întru Dînsul. Fraţi sînt însă ca ai unui om, căci Se numeşte Stăpîn şi Domn ca Dumnezeu, iar ca om - şi frate. Căci este Unul Născut, dar şi „întîi-născut”, şi aceea se potriveşte Celui ce este Dumnezeu şi Domn, iar aceasta - Celui ce este om. Este singur născut ca Dumnezeu şi Unul Născut se numeşte; iar ca om Se zice şi „întîi-născut”, şi martor este Apostolul, zicînd: „Ca să fie El întîi născut întru mulţi fraţi.” Iar aici zice: Povestindu-le pe acestea fraţilor Mei, printr-înşii Te voi cînta pe Tine, gătindu-i să ţeasă lauda aceasta. Apoi, împlineşte făgăduinţa:
24 Cei ce vă temeţi de Domnul, lăudaţi-L pe El, toată sămînţa lui Iacov, slăviţi-L pe El!

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Încă o dată: omul Iisus.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]După firea cea omenească, după „omenitate”.

[COLOR=#800080][3][/COLOR]„Prost” – aici: „smerit”, „simplu”, „sărac”.

[COLOR=#800080][4][/COLOR]„Mitras” - sălaşul pruncului din pîntecele mamei (grecism).

[COLOR=#800080][5][/COLOR]rea, sălbatică

[COLOR=#800080][6][/COLOR]A înnebunit, muşcat de streche.

[COLOR=#800080][7][/COLOR]„Nikos” - „biruinţă”, dar şi „vrajbă”, în greceşte.

[COLOR=#800080][8][/COLOR]Pentru acest „unul născut”, vezi tîlcuirea la Psalmul 34, stihul 17.