[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 23

Psalmul lui David.

În unele din pre-scrieri, adică în izvoade, am aflat: „Al lui David, întru una din sîmbete”, iar în cartea ce se numeşte Exapla[COLOR=#800080][1][/COLOR]aceasta nu se află.Însă, ca să nu-l lăsăm netîlcuit nici pe acesta, ni se cuvine a şti că el însemnează stăpîneasca Înviere după care tot pămîntul şi marea au primit razele cunoştinţei de Dumnezeu. Pe lîngă aceasta, Psalmul de faţă mai-nainte vesteşte şi suirea la ceruri a Stăpînului.
Al Domnului este pămîntul şi plinirea lui, lumea şi toţi cei ce locuiesc într-însa.
Că - de vreme ce Iudeii socoteau că El stăpîneşte doar Palestina, şi că numai pentru ei singuri poartă grija şi că este numai al lor Dumnezeu - proorocescul cuvînt ne învaţă după cuviinţă că El stăpîneşte toată lumea, şi o stăpîneşte nu răpind stăpînirea, nici lipsind pe altcineva de stăpînire, ci El zidind-o pe dînsa şi aducînd-o dintru nefiinţă întru a fi.
2 Că El Însuşi pe mări l-a întemeiat şi pe rîuri l-a gătit pe el.
Prin acestea, arată nu numai zidirea, ci şi purtarea de grijă: că pămîntului, fiind din fire uscat, i-a dăruit potrivită şi asemănată umezeală de afară şi - împreunîndu-l pe dînsul prin mijloc cu prea-mari noianuri, şi rîuri foarte multe şi prea-mari şi izvoare prin mijlocul uscaturilor - le-a făcut pe unele să curgă de-a pururea, iar pe altele să izvorască. Aşa, arătînd stăpînirea lui Dumnezeu şi mai-nainte vestind cunoştinţa de Dumnezeu a neamurilor, aduce sfătuirea pentru fapta bună, închipuind iarăşi cuvîntul prin întrebare şi răspuns. Că zice:
3 Cine se va sui în muntele Domnului şi cine va sta în locul cel sfînt al Lui?
Iar „munte” nu îl numeşte aici pe cel pămîntesc al Sionului, ci pe cel ceresc, pe care l-a arătat Fericitul Pavel: „Va fi apropiat - zice - de muntele Sionului şi de Ierusalimul ceresc, care este Cetatea Dumnezeului celui viu.” Şi, de vreme ce mai-nainte a învăţat că Dumnezeu este Făcătorul şi Ziditorul tuturor, după cuviinţă aduce răspunsul la întrebare:
4 Cel nevinovat cu mîinile şi curat cu inima, care nu şi-a luat în deşert sufletul său şi nu s-a jurat întru vicleşug vecinului său.
Zice: Cel ce doreşte a se sui în muntele acela se cuvine a-şi curăţi sufletul de gînduri necuvioase şi a-şi avea mîinile slobode de faptele care sînt într-acest chip. Pentru că pe „mîini” le-a pus în loc de „fapte”, iar prin „inimă” a însemnat „gîndurile”, căci cu una ne sfătuim, iar cu celelalte lucrăm. Şi unul ca acesta - zice - se cuvine să nu dorească nimic din cele ce curg şi se strică, fiindcă pe acestea le-a numit „deşarte”, ca şi Ecclesiastul, care zice: „Deşertăciunea deşertăciunilor, toate sînt deşertăciune.” Şi - de vreme ce şi vicleşugul, şi călcarea de jurămînt sînt înjugate cu iubirea de bani - după cuviinţă le opreşte şi pe acelea: „şi nu s-a jurat întru vicleşug vecinului său.” Apoi, arată rodul isprăvilor acestora:
5 Acesta va lua blagoslovenie de la Domnul şi milostenie de la Dumnezeu, Mîntuitorul său.
Foarte potrivit a înjugat milostenia cu blagoslovenia: fiindcă şi cele ce par că sînt răsplătiri se dau oamenilor numai pentru dumnezeiasca iubire de oameni, căci toate dreptăţile oamenilor sînt nimic pe lîngă darurile date de Dumnezeu, necum pe lîngă cele ce vor să fie, care covîrşesc şi gîndul omenesc.
6 Acesta este neamul celor ce caută pe Domnul, al celor ce caută faţa Dumnezeului lui Iacov.
Cei ce voiesc a vieţui după aceste sfătuiri - zice - doresc cu adevărat a-L vedea pe Legiuitorul faptei bune, Care de demult l-a învrednicit de a Sa arătare şi pe marele Iacov[COLOR=#800080][2][/COLOR]. În Psalmul al 11-lea, vorbind pentru un neam care trăia întru toată răutatea şi viclenia, Proorocul se ruga lui Dumnezeu, zicînd: „Tu, Doamne, ne vei păzi pe noi şi ne vei feri de neamul acesta în veac.” Iar aici hotărăşte cele împotrivnice: „Acesta este neamul celor ce-L caută pe Domnul.” Că - după înomenirea lui Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru, cînd tot pămîntul şi marea s-a plecat dumnezeieştii propovăduiri - neamurile au părăsit dumnezeii cei părinteşti şi Îl căutau pe Dumnezeul lui Iacov.
Şi aşa, mai-nainte vestind mîntuirea lumii, învaţă de aici pe cei ce s-au apropiat la credinţă că Stăpînul Hristos nu numai că a înviat, stricînd stăpînirea morţii, ci S-a şi înălţat la ceruri. Că, de vreme ce Psalmul 21 avea proorociile mîntuitoarelor Patimi şi mai-nainte grăirea mîntuirii neamurilor, după cuviinţă mai-nainte scrie aici stăpîneasca Înălţare, pomenindu-le pe neamuri şi propovăduindu-le cunoştinţa. Şi ne arată nouă cete de Îngeri, pe unii povăţuind înaintea Stăpînului Hristos, iar pe alţii întrebînd de sus şi voind a se învăţa ce vedere prea-slăvită este aceasta:
7 Ridicaţi, boieri, porţile voastre, şi vă ridicaţi, porţile cele veşnice, şi va intra Împăratul slavei!
8 Cine este Acesta, Împăratul slavei? Domnul cel tare şi puternic, Domnul cel tare în război!
9 Ridicaţi, boieri, porţile voastre, şi vă ridicaţi, porţile cele veşnice, şi va intra Împăratul slavei!
10 Cine este Acesta, Împăratul slavei? Domnul Puterilor, Acesta este Împăratul slavei!
Şi nimeni - mă rog - să nu se minuneze auzind neştiinţa Puterilor nevăzute, fiindcă ele nici nu ştiu mai-nainte, nici nu le ştiu pe toate, ci numai Dumnezeiasca Fire singură are cunoştinţa aceasta, iar Îngerii, şi Arhanghelii şi celelalte cete ale Puterilor nevăzute atîtea ştiu, cîte sînt învăţaţi. De aceea a zis şi dumnezeiescul Apostol, vorbind pentru dînsele: „Ca să se facă cunoscută acum Începătoriilor şi Stăpîniilor, întru cele cereşti, prin Biserică, înţelepciunea lui Dumnezeu cea în multe chipuri.” Iar dacă Puterile de sus au învăţat dumnezeiasca înţelepciune prin Biserică, mai cu de-adinsul nu este nici un lucru necuvios dacă nu ştiu taina Înălţării lui Hristos, văzînd ele fire omenească, iar nu Dumnezeirea ascunsă întru dînsa.
Dar, dacă cineva nu ar primi acest lucru, să-şi ia dezlegarea din cele tîlcuite în Psalmul acesta. Astfel, mai sus, Proorocul a închipuit tîlcuirea faptei bune din întrebare şi din răspuns, zicînd: „Cine se va sui în muntele Domnului, sau cine va sta în locul cel sfînt al Lui?” Întrebînd aşa, a adus pe urmă şi răspunsul: „Cel nevinovat cu mîinile şi curat cu inima…”, şi celelalte. La fel, să se socotească şi aici că aşa e forma cuvîntului şi că cei ce întrebau nu au întrebat neştiind, ci ca prin propovăduirea aceasta să-i înveţe pe toţi stăpînirea Celui ce Se înălţa. Pentru aceea zic Puterile ce răspund că El este Împărat al slavei, fiindcă primeşte slava de la toţi şi are Împărăţia adevărată şi statornică. Şi Îl numesc pe El „Domn tare şi puternic în război”, căci a pierdut amara tiranie a diavolului şi a risipit înşelăciunea dracilor. Şi poruncesc a se deschide „porţi veşnice”, care niciodată nu s-au deschis oamenilor, căci nimeni nu a trecut vreodată prin acelea, dar Dumnezeu-Cuvîntul - Care S-a înomenit, luînd asupră-Şi pîrga noastră şi suind-o în ceruri - a pus firea noastră să şadă de-a dreapta slavei întru cele înalte, „deasupra a toată Începătoria, şi Stăpînia, şi Domnia şi a tot numele ce se numeşte, nu numai în veacul acesta, ci şi întru cel ce va să fie”. Şi marele Ilie s-a înălţat, dar nu la cer, ci spre cer. Aşa, unele iarăşi întreabă ca şi la început, iar celelalte răspund şi se învaţă că El este Domnul Puterilor, Împăratul slavei, adică al Îngerilor şi al Arhanghelilor, şi Făcătorul şi Ziditorul a toată făptura cea nevăzută.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Culegere de tălmăciri alcătuită de Orighen, care şi-a aşezat lucrarea pe şase coloane, în greceşte: „exapla” (vezi Cuvîntul de încheiere).

[COLOR=#800080][2][/COLOR]„Apoi, S-a arătat Domnul în capul scării şi i-a zis: Eu sînt Domnul Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău, şi Dumnezeul lui Isaac. Nu te teme! Pămîntul pe care dormi, ţi-l voi da ţie şi urmaşilor tăi. Urmaşii tăi vor fi mulţi ca pulberea pămîntului şi tu te vei întinde la apus şi la răsărit, la miazănoapte şi la miazăzi, şi se vor binecuvînta întru tine şi întru urmaşii tăi toate neamurile pămîntului” (Facerea, 28:13-14).