[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 27

Psalmul lui David.

„David zice Psalmul acesta de către faţa celor ce au crezut întru Hristos, chemînd spre ajutor prin rugăciune pe Hristos. Împreună are încă şi blestem al mîndriei Iudeilor şi rugăciune de a se depărta şi a se despărţi de mîna acelora, iar mai vîrtos şi de partea lor.”
Către Tine, Doamne, voi striga, Dumnezeul meu, să nu taci către mine! Ca nu cîndva să taci către mine, şi să mă asemăn celor ce se pogoară în groapă.
S-a zis Psalmul acesta de David cînd era gonit de Saul şi se vrăjmăşea de cei ce păreau că-i sînt prieteni, dar îl vesteau şi se ispiteau a-l face arătat lui Saul. Unul ca acesta era Doeg Idumeul, alţii erau Zifeii[COLOR=#800080][1][/COLOR], şi alţii afară de aceştia mulţi. Şi acest Psalm, ca şi cei mai dinainte, se potriveşte la tot cel ce cade întru primejdii, că îi este aceluia cu putinţă să rabde, asemenea Fericitului David, şi să se roage lui Dumnezeu şi să dobîndească de acolo purtarea de grijă.
Iar pe acest „voi striga”, nu l-a pus în loc de „glas”, ci în loc de „rugăciune osîrduitoare”. „Să nu taci către mine” s-a luat din metafora celor ce sînt rugaţi de oarecari, şi nimic nu voiesc a le răspunde. Şi zice: Dacă vei tăcea către mine şi dacă mă vei goli de ajutorul Tău, îndată voi fi dat la moarte - că pe aceasta a numit-o „groapă”, fiindcă mormîntul se sapă asemenea gropii.
2 Auzi, Doamne, glasul rugăciunii mele, cînd mă rog către Tine, cînd ridic mîinile mele către Biserica cea sfîntă a Ta!
Nu se zidise Biserica încă, ci „Biserică” numeşte Cortul, întru care se ruga fiind departe cu trupul şi trimiţîndu-şi acolo mintea. Aşa şi Fericitul Daniil: rugîndu-se în Babilon, el deschidea ferestrele casei, care erau întoarse către Ierusalim, nu pentru că ar fi crezut că acolo Se scrie împrejur şi Se cuprinde Dumnezeu, ci învăţîndu-se că acolo s-a făcut dumnezeiasca arătare.
3 Să nu mă tragi pe mine cu cei păcătoşi şi cu cei ce lucrează nedreptate să nu mă pierzi, cu cei ce grăiesc pace către vecinul lor, iar cele rele - în inimile lor.
Fericitul David se roagă a nu avea nici o împărtăşire cu făţarnicii. Urîţi şi greţoşi zice că sînt cei ce unele grăiesc, şi altele se sfătuiesc. Pentru care le doreşte să culeagă rodul răutăţii potrivit meşteşugirilor lor, că zice:
4 Dă-le lor, Doamne, după lucrurile lor şi după răutatea meşteşugirilor lor! Şi după lucrurile mîinilor lor dă-le lor, răsplăteşte-le răsplătirea lor!
Dar să nu socotească nimeni că dreptul blestemă pe vrăjmaşi. Cele zise nu sînt de blestem, ci de dreaptă hotărîre, că zice: „Răsplăteşte-le lor răsplătirea lor”, adică: Să cadă întru ale lor vrăjmăşii şi bîntuieli, pe care le cos unii asupra altora. Aceasta o zice şi întru al şaptelea Psalm: „Întoarce-se-va durerea lui la capul lui, şi pe creştetul lui nedreptatea lui se va pogorî.” Apoi, ne învaţă pricina pedepsei:
5 Că n-au înţeles lucrurile Domnului şi lucrurile mîinilor Lui.
Iar pe acestea le-au făcut – zice - nevoind a învăţa nici cuvînt, nici lucru dumnezeiesc. Pentru aceea:
Surpa-vei pe dînşii, şi nu-i vei zidi pe ei.
La zidirile rele este folositoare surparea. Şi de aici este arătat că a zis cu proorocie cele de mai-nainte, nu blestemîndu-i pe dînşii, ci mai-nainte vestindu-le cele ce aveau să fie, căci nu a zis: „surpă-i”, ci: „Surpa-vei, şi nu îi vei zidi.” Apoi, dobîndind iar dumnezeiasca descoperire şi văzînd de departe ajutorul ce avea să fie, a pornit limba spre cîntare de laudă:
6 Bine este cuvîntat Domnul, că a auzit glasul cererii mele.
7 Domnul este ajutorul meu şi sprijinitorul meu.
Şi, arătînd pricina ajutorului celui grabnic, a adăugat:
Că spre Domnul a nădăjduit inima mea, şi m-am ajutorat şi a înflorit trupul meu.
Nădejdea către Dînsul s-a făcut mie pricinuitoare de această purtare de grijă, izbăvindu-mă de reaua pătimire a fugii. Şi am înfrunzit şi am luat sănătatea pricinuită de inima bună.
Şi din voia mea mă voi mărturisi Lui.
În loc de: Nu de silă, ci de bună voie Îi voi face Lui lauda. Aşa zice şi aiurea: „De bună voie voi jertfi Ţie.” Şi iarăşi: „Cele de bună voie ale gurii mele bine le voieşte Domnul”.
8 Domnul este întărire norodului Său şi sprijinitor mîntuirilor unsului Său este.
Şi Îl cînt pe El ca pe un Stăpîn bun, Care şi împăratului, şi norodului cu iubire de cinste îi dă tărie, putere şi mîntuire. Că „uns” pe sine se numeşte, ca pe un împărat, acest nume (adică „uns”) fiind de obşte şi Împăraţilor, şi Proorocilor şi Preoţilor.
9 Mîntuieşte norodul Tău, şi blagosloveşte moştenirea Ta, şi-i paşte pe dînşii şi-i ridică pe dînşii pînă în veac.
Deci - zice - împărtăşeşte norodul Tău de această blagoslovenie şi mîntuire, îndreptîndu-l, şi păscîndu-l şi arătîndu-l mai înalt decît vrăjmaşii. Şi îi este cuvenită împăratului rugăciunea pentru norod. Vrednic de laudă este încă şi acest lucru al marelui David, că aducea lui Dumnezeu rugăciune pentru dînşii, fiind gonit de norod, care bătea război asupra lui împreună cu Saul. Că mai-nainte vedea schimbarea lor şi nu căuta la nedreptatea ce îi făceau, ci la supunerea ce va să fie.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]locuitorii ţinutului Zif