[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 28


Psalmul lui David, pentru scoaterea Cortului.

Nici această deasupra-scriere nu am aflat-o în cartea izvodului ce se numeşte Al şaselea din Exapla, fără numai întru oarecari pre-scrieri, adică izvoade. Pornindu-se de aici, unii din scriitori au socotit că Fericitul David a zis Psalmul acesta cînd a întors Chivotul. Dar graiurile Psalmului n-au nici o înţelegere ca aceasta, ci altele mai-nainte vesteşte el. Şi are încă îndoită proorocie: una care se potriveşte Împăratului Iezechia, iar alta Împăratului nostru al tuturor, Care - pierzînd înşelăciunea idolilor - a luminat lumea cu razele cunoştinţei de Dumnezeu. Voi zice în scurt proorocia pentru Iezechia, iar pe a noastră prin mai multe cuvinte, ca pe ceea ce ni se cuvine mai mult. Biruindu-i pe Asirieni şi bucurîndu-se de prea-slăvita biruinţă, minunatul Iezechia porunceşte norodului să răsplătească lui Dumnezeu cu jertfe, să-I aducă Lui cîntări şi slavoslovii şi să săvîrşească în curtea Lui cea sfîntă slujba legiuită. (Fiindcă Biserica era neumblată celor mulţi şi numai preoţilor le era îngăduită intrarea acolo). Apoi, ne învaţă pricina acestora, arătînd rana trimisă de Dumnezeu asupra Asirienilor, pomenind „glas” şi strigare. Şi numeşte cu închipuire mulţimea vrăjmaşilor: „mulţime de ape”, apoi: „cedri”, arătînd de aici înălţimea şi desimea lor. Şi zice că acestea s-au zdrobit, iar norodul cel iubit s-a asemuit cu „fiul inorogilor”, ca cel ce se închină cu adevărat lui Dumnezeu şi care prin Acesta a pierdut multe zeci de mii din vrăjmaşii ce veniseră asupră-i, şi ca pe nişte paie i-a rupt, şi i-a risipit şi a clătinat tabăra cea pustie de Dumnezeu. Locul ce se asemăna dumbrăvii, pentru desimea războinicilor, l-a golit de cei ce tăbărîseră acolo, iar pe noi, cei ce am primit frica cerbilor, ne-a făcut a rămîne şi a nu fugi. Deci pentru aceasta este cu cale a ne aduna împreună toţi în Biserică şi a aduce Lui răsplătirile laudelor. Apoi, slobozindu-ne de aceştia, va face să se ridice iarăşi zidirile stricate de vrăjmaşi şi să fie locuite. Căci pe toate le vom isprăvi cu lesnire, avîndu-L pe Împăratul cel veşnic, Care ne-a dat stăpînirea şi ne-a dăruit pacea.
Aşadar, tîlcuirea a arătat că Psalmul s-a zis pentru Fericitul Iezechia. Dar - de vreme ce Legea Veche este închipuire a Celei Noi - vino să arătăm asemănarea, alăturînd trupul lîngă umbră: acolo - împărat bine-credincios, aici - Hristos, dascălul bunei-credinţe; acolo - norod plecat şi supus aceluia, iar aici - norod mîntuit de Acesta; acolo - războiul şi pieirea Asirienilor, iar aici - ridicarea asupră a dracilor şi surparea lor.
Deci darul Duhului porunceşte Sfinţiţilor Apostoli să propovăduiască neamurilor mîntuirea şi să-i aducă lui Dumnezeu pe cei ce se vor pleca. Pentru că „fii ai lui Dumnezeu” îi cheamă pe Apostoli, care au fost ca nişte fraţi ai lui Hristos, căci zice: „Spuneţi fraţilor Mei că voi merge mai înainte de voi în Galileea”; iar „fii ai berbecilor” sînt credincioşii din neamuri, fiindcă au odrăslit cu adevărat din părinţi necuvîntători şi dobitoceşti.
Aduceţi Domnului, fii ai lui Dumnezeu, aduceţi Domnului pe fiii berbecilor!
2 Aduceţi Domnului slavă şi cinste, aduceţi Domnului slavă numelui Lui, închinaţi-vă Domnului în curtea cea sfîntă a Lui.
Zice: Voi, care v-aţi chemat „fii ai lui Dumnezeu” şi cărora vi s-a încredinţat dumnezeiasca propovăduire, treceţi şi duceţi-o pe aceasta pretutindeni, cu toată sîrguinţa, şi arătaţi-i cuvîntători pe cei hrăniţi şi crescuţi întru necuvîntare şi aduceţi-i lui Dumnezeu întîi pe aceştia. Apoi, prin ei, aduceţi cinstea şi lauda întru dumnezeieştile case, cinstindu-L pe Făcătorul de bine. Cuvîntul se aseamănă cu cele zise de Mîntuitorul către Sfinţiţii Apostoli: „Mergînd, învăţaţi toate neamurile, botezîndu-i pe dînşii în numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfîntului Duh.” Pentru că şi Psalmul acesta, după cele zise, îndată a pomenit sfinţitele ape:
3 Glasul Domnului peste ape, Dumnezeul slavei a tunat,
Cuvîntul mai-nainte vesteşte glasul pogorît din cer la rîul Iordanului: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit.” Şi i-a zis „tunet” fiindcă a alergat în toată lumea, prin Sfinţitele Evanghelii. Tot aşa, „fii ai tunetului” s-a numit perechea aceea a Apostolilor, pentru glasul mai presus de fire şi dumnezeiesc al cuvîntării de Dumnezeu.
Domnul - peste ape multe.
Că nu numai Iordanul a primit darul acela, ci Taina Botezului se săvîrşeşte în tot pămîntul şi marea, chemarea dumnezeiască sfinţind firea apelor. De aici, mai-nainte vesteşte puterea dăruită Apostolilor:
4 Glasul Domnului întru tărie, glasul Domnului întru mare cuviinţă.
Istoria Faptelor, împreună-glăsuitoare cu acestea, ne învaţă şi ea că Stăpînul Hristos, înălţîndu-Se, le-a poruncit Sfinţilor Săi Ucenici, zicînd: „Rămîneţi în cetatea aceasta pînă ce vă veţi îmbrăca cu putere din înălţime.” Şi după zece zile, în praznicul Penticostiei, s-a făcut glas din cer, „ca de o suflare ce se poartă repede, şi a umplut casa unde erau ei şezînd, şi li s-a arătat între dînşii împărţindu-se limbi ca de foc, şi au şezut pe fiecare dintre ei”. Iar „glas”, numeşte darul Duhului, care i-a umplut de vîrtute şi putere pe Apostoli şi i-a arătat slăviţi pe cei proşti[COLOR=#800080][1][/COLOR]. Apoi, arată ce fel de lucruri s-au făcut cu puterea glasului acestuia:
5 Glasul Domnului, cel ce zdrobeşte cedri, şi va zdrobi Domnul cedrii Libanului.
Prin cuvintele acestea însemnează surparea şi pierzarea idolilor. Că - de vreme ce capiştile idolilor erau înalte şi nici un rod nu le dădeau celor ce le cinsteau - le-a asemănat pe acestea cu cedrii Libanului, care sînt înalţi, dar nu au fire să aducă vreun rod de mîncare.