[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 30

Întru sfîrşit, Psalmul lui David, de uimire.

Această zicere, „uimire”, nu am aflat-o nici la Evreu[COLOR=#800080][1][/COLOR], nici la ceilalţi tălmăcitori, ci numai întru unele din pre-scrieri, adică izvoade. Iar mie mi se pare că însemnează cele pentru Urie, căci zice: „Iar eu am zis întru uimirea mea: Lepădat sînt de la faţa ochilor Tăi”, adică: După ce am păcătuit, am socotit că m-am lipsit de a Ta purtare de grijă.Se pare că Psalmul s-a zis de Fericitul David în vremea cînd se gonea de Avesalom. Iar tîlcuirea graiurilor ne învaţă acest lucru mai descoperit.
Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, să nu mă ruşinezi în veac!
Zice: Păcatul m-a înfăşurat cu ruşine multă şi Te rog ca aceasta să nu rămînă multă vreme întru mine, pentru nădejdea ce o am spre Tine.
întru dreptatea Ta, izbăveşte-mă şi mă scoate!
Să nu cauţi - zice - la păcatul meu, ci la fărădelegea celor ce mă gonesc. Şi, folosind dreapta Ta hotărîre, să mă izbăveşti de primejdiile ce sînt puse asupră-mi.
2 Pleacă spre mine urechea Ta, grăbeşte de mă scoate!
Auzind rugăciunea mea, dă-mi grabnic ajutorul!
Fii mie Dumnezeu scutitor şi casă de scăpare, ca să mă mîntuieşti!
3 Că întărirea mea şi scăparea mea eşti Tu,
Pe acestea le-a zis şi întru al şaptesprezecelea Psalm, arătînd felurita purtare de grijă a lui Dumnezeu. Iar Achila şi Simmah au tălmăcit „întărirea mea” prin: „piatra mea”. Şi se pare că aici proorocescul cuvînt împreună-glăsuieşte cu cel evanghelicesc, arătînd pe omul cel înţelept ce şi-a zidit casa pe piatră, pe care, fiind întărită, nu a vătămat-o nici năvălirea şi izbirea vînturilor, nici a ploilor şi a rîurilor.
şi pentru numele Tău mă vei povăţui şi mă vei hrăni.
Pe acest „mă vei hrăni”, Simmah l-a pus: „mă vei griji”. Şi zice: Mă vei învrednici de purtarea de grijă cea în multe feluri, pentru numele Tău spre care am nădăjduit. Şi prin toate graiurile care se tîlcuiesc învăţăm smerenia cugetului lui, că nu a cerut să dobîndească dumnezeiescul ajutor pentru a sa faptă bună, ci pentru numele lui Dumnezeu, pentru dreptatea lui Dumnezeu şi pentru nădejdea întru Dînsul.
4 Scoate-mă-vei din cursa aceasta pe care o au ascuns mie, că Tu eşti scutitorul meu, Doamne!
Prin acestea a arătat sfatul lui Ahitofel pornit asupra lui, după cum am zis mai-nainte.
5 În mîinile Tale voi pune duhul meu, izbăvitu-m-ai, Doamne Dumnezeul adevărului!
Căzînd de multe ori în primejdii, m-am slobozit de acestea prin ajutorul Tău, de aceea arunc al meu suflet spre a Ta purtare de grijă. Că „mîini” numeşte aici iarăşi purtarea de grijă.
6 Urît-ai pe toţi cei ce păzesc deşertăciunile în zadar,
Că aceia - zice - nu au nădăjduit întru Tine, ci au cugetat ale lor gînduri deşarte, şi Te-ai obişnuit a Te întoarce cu totul de la unii ca aceştia.
iar eu spre Domnul am nădăjduit.
7 Bucura-mă-voi şi mă voi veseli de mila Ta,
Fiind în primejdii, chem ajutorul Tău, şi - dobîndindu-l pentru iubirea Ta de oameni - socotesc pricina bunătăţilor:
că ai căutat spre smerenia mea, mîntuit-ai din nevoi sufletul meu.
8 Şi nu m-ai închis în mîinile vrăjmaşilor, pus-ai în loc desfătat picioarele mele.
Şi nu am greşit avînd de-a pururea gîndurile acestea, că - de multe ori căzînd întru pîndirile şi bîntuielile vrăjmaşilor şi în lăuntrul laţurilor întinse mie împrejur - am scăpat de vînători. Că aceasta a zis-o „nu m-ai închis pe mine în mîinile vrăjmaşului”. Şi istoria ne învaţă că, fiind prins de Saul de multe ori şi încă şi închis în peşteră, a scăpat din mîinile aceluia. Iar altă dată s-a izbăvit de Gateeni, prefăcîndu-se nebun.
9 Miluieşte-mă, Doamne, că mă necăjesc, tulburatu-s-a întru mînie ochiul meu, sufletul meu şi pîntecele meu.
Simmah a zis acest cuvînt aşa: „Tulburatu-s-a pentru întărîtare ochiul meu.” Căci zice: Întărîtîndu-Te pe Tine cu păcatul, totdeauna sînt silit a lăcrima, şi sufletul meu este plin de furtună şi de gîlceavă. Iar „pîntece” a numit aici cămara gîndurilor, că gîndurile se tulbură, nu pîntecele.
10 Că s-a stins întru durere viaţa mea şi anii mei - întru suspinuri.
Toată viaţa mea - zice - mi-am cheltuit-o întru chinuri şi lacrimi.
Slăbit-a întru sărăcie vîrtutea mea şi oasele mele s-au tulburat.
Adică: Lipsa celor de nevoie a topit de tot trupul meu. Această lipsă o pomeneşte şi istoria, zicînd: „Şobi, fiul lui Nahaş Amoniteanul, şi Varzilai Galaaditeanul au adus lui David şi norodului ce se găsea cu dînsul grîu, orz şi făină, bob, linte şi altele oarecare, zicînd că a flămînzit norodul şi a slăbănogit, însetînd în pustie.”

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Versiune evreiască a Vechiului Testament, care nu a putut fi identificată de cercetătorii scrierilor Fericitului Teodorit.