[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 32


Nescris deasupra la Evrei.

Cei 70 au pus-o pe aceasta, cînd au tălmăcit Psalmul: „Să nu cauţi - zice - tîlcuire a deasupra-scrierii, că scriere-deasupra n-am aflat.” Şi s-a zis Psalmul acesta de către Fericitul David pentru minunatul Iezechia, şi s-a închipuit ca de la însuşi Iezechia, îndemnînd norodul spre cîntare de laudă, după prea-slăvita biruinţă şi după pierderea Asirienilor.
Bucuraţi-vă, drepţii, întru Domnul,
În multe locuri, pe acest „bucuraţi-vă”, Achila şi Simmah l-au tălmăcit: „lăudaţi”.
celor drepţi se cuvine laudă!
Celor ce L-au cunoscut pe Dumnezeu şi s-au izbăvit de înşelăciune li se potriveşte a-L lăuda totdeauna pe Dînsul. Apoi, învaţă şi cum li se cuvine să facă ei cîntarea de laudă:
2 Mărturisiţi-vă Domnului în alăută, în psaltire cu zece strune cîntaţi-I Lui!
3 Cîntaţi-I Lui cîntare nouă, bine-cîntaţi-I Lui întru strigare!
Însă acestea toate se săvîrşeau după slujba Legii, pentru că întrebuinţau şi alăute, şi chimvale, şi timpane şi alte organe muziceşti. Iar „strigare” este chiuire de biruinţă asupra celor ce fug de la cei ce-i biruiesc. Se potrivesc însă şi nouă cele zise, înţelegîndu-se duhovniceşte, şi este cu putinţă a ne arăta pe noi înşine organ cu bun glas şi prea-tocmit, lăudîndu-L pe Dumnezeu cu toate simţirile cele simţite şi gîndite.
4 Că drept este cuvîntul Domnului, şi toate lucrurile Lui - întru credinţă.
Domnul tuturor - zice - le ocîrmuieşte pe toate cu dreptate. Şi a pus înaintea noastră privirea lucrurilor Lui, îndemnîndu-ne a crede, dar a nu iscodi mult cum s-au făcut.
5 Iubeşte milostenia şi judecata Domnul,
Pentru că ne porunceşte a primi toate cele făcute de Dînsul fără iscodire, fără îndoieli, îngrijindu-ne de viaţă şi împodobind-o pe aceasta cu milă şi cu judecată.
de mila Domnului este plin pămîntul.
Ni se cuvine nouă - zice - a urma pe Făcătorul, că, precum El iconomiseşte cu milă şi îi miluieşte pe cei nedreptăţiţi, aşa trebuie şi noi a da judecată celor nedrepţi, şi milă - celor nedreptăţiţi. Aşa, Iubitorul de oameni, Stăpînul nostru, a hotărît judecată asupra Asirienilor, iar pe noi ne-a învrednicit de cruţare şi de iubirea de oameni.
Apoi, povestind cele pentru dumnezeiasca Pronie, îşi mută cuvîntul către zidire şi ne învaţă că, după ce a zidit toate, Dumnezeu le ocîrmuieşte pe toate şi grijeşte ca de nişte făpturi ale Sale, iar nu ca de unele străine:
6 Cu Cuvîntul Domnului cerurile s-au întărit şi cu Duhul gurii Lui - toate Puterile lor,
Zice: Zidindu-le, nu a avut trebuinţă de osteneală şi de vreme, ci i-a fost destul Lui la facere numai cuvîntul, că a zis: „Facă-se tărie! - şi s-a făcut aşa. Facă-se luminători pe tăria cerului! - şi s-a făcut aşa.”
Deci aceasta este noima de deasupra a cuvîntului, care se potrivea Iudeilor de demult. Iar teologia cea adevărată ne arată cum a făcut Dumnezeu-Cuvîntul cerurile şi cereştile Puteri, împreună cu Preasfîntul Duh. Aici proorocia mai-nainte apucă evangheliceasca dăscălie: şi - precum dumnezeiescul Ioan, „Fiul Tunetului”, a învăţat pe toată lumea că „întru început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvîntul. Toate printr-Însul s-au făcut, şi fără de Dînsul nu s-a făcut nimic din ceea ce s-a făcut” - tot aşa mai-nainte propovăduieşte şi Fericitul David, zicînd: „Cu Cuvîntul Domnului cerurile s-au întărit şi cu Duhul gurii Lui - toate Puterile lor.” Şi nu dă lui Dumnezeu-Cuvîntul zidirea cerurilor, iar Preasfîntului Duh facerea Puterilor, ci zice că Dumnezeu-Cuvîntul şi Sfîntul Duh le-au făcut şi pe acestea, şi pe acelea. Iar „Puteri” ale cerurilor, unora li se pare că sînt luminătorii de pe cer, iar alţii au zis că sînt Puterile cele nevăzute. Mie mi se pare că a doua socoteală este mai adevărată: că, arătînd pe Dumnezeu ca Ziditor, nu ar fi pomenit numai zidirea cea văzută.
7 adunînd ca un foale apele mării, punînd în vistierii adîncurile.
Că toată firea apelor o are închisă ca întru nişte cămări ce sînt în locuri hotărîte, şi, cînd voieşte, o trage pe aceasta sus în aer şi o adună în nori ca într-un foale. Pentru aceea zice: „ridicînd nori de la marginea pămîntului”. Şi, în alt loc, iarăşi zice dumnezeiasca Scriptură: „Cel ce cheamă la Sine apa mării şi o varsă peste faţa a tot pămîntul.”
8 Să se teamă de Domnul tot pămîntul şi de Dînsul să se cutremure toţi cei ce locuiesc în lume!
9 Că El a zis, şi s-au făcut; El a poruncit, şi s-au zidit.
După ce a pomenit cerurile şi Puterile nevăzute, apoi firea apelor, aduce în mijloc pămîntul şi pe locuitorii lui, învăţîndu-ne că făpturile Lui sînt, şi poruncindu-le să se teamă, şi să se cutremure de Făcătorul şi să se plece voilor Lui. Căci pe acest „să se cutremure”, Simmah l-a zis: „se vor cucernici”, iar Achila: „se vor strînge şi se vor sfii”, trimiţînd evlavia lumii viitoare, după înomenirea, după Patima şi după Învierea Stăpînului Hristos; căci, cînd a făcut cuvintele acestea, oamenii nici nu aveau evlavie.
10 Domnul risipeşte sfaturile neamurilor, şi leapădă gîndurile noroadelor şi leapădă sfaturile boierilor.
11 Iar sfatul Domnului în veac rămîne, gîndurile inimii Lui - în neam şi în neam.
Cele zise au tîlcuire îndoită: fiindcă a risipit nu numai sfaturile Asirienilor - ale lui Senaherim şi ale lui Rampsak, arătînd puterea şi adevărul sfatului Său - ci a risipit şi ridicările neamurilor de prin lume asupra Apostolilor, şi a făcut arătată tuturor tăria puterii Sale. Că acest lucru l-a însemnat cuvîntul proorocesc zicînd: „gîndurile inimii Lui - în neam şi în neam.” Pomenirea celor două neamuri ne învaţă şi cele ce s-au făcut atunci, şi cele ce vor fi după acestea.
12 Fericit este neamul acela, al căruia Domnul este Dumnezeul lui, norodul pe care l-a ales spre moştenire Lui-Şi.
Se cuvine - zice - a ferici nu pe cei îndestulaţi de bogăţie, ci pe cei ce se bizuie lui Dumnezeu şi dobîndesc ajutorul de la Dînsul. Iar „norod ales”, numit „moştenire a lui Dumnezeu”, de demult era cel iudaicesc, iar apoi cel ce s-a ales din neamuri şi a primit razele credinţei, că zice: „Cere, şi Îţi voi da Ţie neamurile moştenirea Ta, şi biruinţa Ta - marginile pămîntului.”
13 Din cer a privit Domnul, văzut-a pe toţi fiii oamenilor.
14 Din lăcaşul Său cel gata a căutat peste toţi cei ce locuiesc pe pămînt
Pe acestea le-a zis şi întru al 13-lea Psalm, făcînd aceeaşi mai-nainte grăire. Şi - de vreme ce a zis: „a căutat” - a adăugat prea-cu potrivire, ca să nu socotească cineva că nu ştie El cele lucrate de oameni:
15 Cel ce a zidit deosebi inimile lor, Cel ce cunoaşte toate lucrurile lor.
Am spus – zice - că „a căutat Dumnezeul tuturor”, nu ca şi cum n-ar fi ştiut şi ar fi voit a Se înştiinţa, ci ca Cel ce judecă şi izbîndeşte. Căci cum ar fi cu putinţă să nu ştie mişcările sufletului Cel ce l-a făcut pe acesta? Că a pus: „inimile”, în locul „cuvîntării”.
16 Nu se mîntuieşte împăratul pentru multă puterea lui şi uriaşul nu se va mîntui întru mulţimea tăriei lui.