[patinina34]

[COLOR=windowtext]În capul cărţii scris este pentru mine.[/COLOR]

Zice: De demult, mai-nainte s-au grăit acestea pentru mine în cărţile prooroceşti. Iar „cap”, Achila şi Simmah l-au zis: „sul”, că aşa obişnuiesc Iudeii a face dumnezeieştile Scripturi pînă în ziua de astăzi.
8 Ca să fac voia Ta, Dumnezeul meu, am voit, şi legea Ta - în mijlocul pîntecelui meu.
Zice: Apropiindu-mă spre Tine, am toată sîrguinţa să împlinesc poruncile Tale şi să petrec după voia Ta. Iar pe acest „în mijlocul pîntecelui meu” l-a zis din metafora celor ce bine se află către cineva şi voiesc să bage în lăuntru pe cel dorit. Însă acestea nu se potrivesc nici lui Ieremia, nici lui Daniil, nici Fericitului David, pentru că, stăpînind Legea, se aduceau lui Dumnezeu arderi de tot şi jertfe, iar cuvîntul proorocesc, scoţîndu-le afară pe toate, a arătat jertfa cuvîntătoare. De aceea am zis că Psalmul se potriveşte lui David cu închipuire - de vreme ce el, ca un Prooroc, mai-nainte vedea cele ce vor să fie şi dorea a trăi după acelea - iar cu adevărat se potriveşte neamurilor ce s-au învrednicit mîntuirii şi s-au izbăvit de înşelăciune.
9 Bine am vestit dreptate întru adunare mare. Iată, buzele mele nu le voi opri. Doamne, Tu ai cunoscut.
10 Dreptatea Ta nu am ascuns-o întru inima mea, adevărul Tău şi mîntuirea Ta am spus. Nu am ascuns mila Ta şi adevărul Tău de către adunare multă.
Fericitul David se făgăduieşte întru „adunare mare”, adică întru cea strînsă din toată lumea de dumnezeiescul dar, să propovăduiască dreptatea lui Dumnezeu, şi adevărul proorociei, şi mîntuirea cea vrednică de minune şi nemăsurata milă. Şi zice că însăşi firea mîntuită va da această răsplătire, adunîndu-se spre cîntarea de laudă, ca să propovăduiască dreapta judecată a lui Dumnezeu, să povestească negrăita purtare de grijă şi să arate adevărul făgăduinţelor prooroceşti. Iar pe acest „de către adunare multă”, Simmah l-a pus: „întru mulţime”, iar Achila şi Teodotion: „întru adunare mare”, încît este arătat că au grăit pentru acelaşi lucru.
11 Iar Tu, Doamne, să nu depărtezi îndurările Tale de la mine, mila Ta şi adevărul Tău pururea să mă sprijinească!
Dobîndind mîntuire, Biserica lui Dumnezeu are trebuinţă de aceeaşi purtare de grijă, pentru ridicările asupră-i cele de multe feluri ale oamenilor şi ale dracilor, de care se face pomenire întru cele de aici înainte:
12 Că m-au cuprins rele fără număr, apucatu-m-au fărădelegile mele, şi n-am putut să văd. Înmulţitu-s-au mai mult decît perii capului meu, şi inima mea m-a părăsit.
Nimeni să nu socotească cele zise nepotrivite tîlcuirii, pentru că şi cei trei Tineri, care aveau fapta bună desăvîrşită şi purtau cunună de biruinţă, rugîndu-se în cuptor, ziceau: „Greşit-am, nelegiuit-am, făcut-am nedreptate, ne-am depărtat de la poruncile Tale şi n-am păzit dreptăţile Tale.” Aşa zicea minunatul Daniil, aşa - dumnezeiescul Ieremia, aşa - dumnezeiescul Isaia. Aşa grăia prea-înţeleptul Pavel: „Hristos Iisus a venit în lume să-i mîntuiască pe păcătoşi, dintre care cel dintîi sînt eu”, şi iarăşi: „Nu sînt vrednic să mă numesc Apostol.” Deci, fiind bătută cu întreitele valuri[COLOR=#800080][1][/COLOR]ale celor rău-credincioşi, Biserica lui Dumnezeu nu cugetă înalt, ca ceea ce se nevoieşte, ci păcate şi greşeli socoteşte cele făcute şi se roagă a primi ajutor de la Mîntuitorul. Dealtfel, Biserica lui Dumnezeu nu s-a alcătuit numai din cei desăvîrşiţi, ci are şi pe cei ce trăiesc în trîndăvie, pe cei ce au îmbrăţişat viaţă moleşită şi voiesc a sluji îndulcirilor. Şi, de vreme ce este un trup, ca dinspre o faţă le grăieşte şi pe unele, şi pe altele.
13 Binevoieşte, Doamne, ca să mă izbăveşti! Doamne, ca să-mi ajuţi mie ia aminte!
14 Să se ruşineze şi să se înfrunteze împreună toţi cei ce caută sufletul meu ca să-l ia pe dînsul!

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Se spune că în vremea furtunii marea izbeşte ţărmul cu valuri întreite, din care al treilea e cel mai puternic.