
02.01.2009, 09:34:25
|
 |
Senior Member
|
|
Data înregistrării: 29.11.2008
Locație: peste oceane si peste mari
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.185
|
|
Psalm 42
TÎLCUIREA PSALMULUI 42
Psalmul lui David, nescris deasupra la Evrei.
Judecă mie, Dumnezeule, și alege judecata mea de la neamul necuvios, de la omul nedrept și viclean izbăvește-mă!
Psalmul acesta este nescris deasupra la Evrei, fiindcă are aceeași înțelegere cu cel mai dinainte. Iar cei ce vorbesc se roagă lui Dumnezeu să judece între dînșii și Babilonieni, cei ce au avut pentru ei multă cruzime și socoteală sălbatică, pentru care îi și numește „neam necuvios”, și pe împăratul lor: „bărbat viclean și nedrept”. Și proorocia minunatului Daniil ne învață acestea.
2 Că Tu, Dumnezeule, ești întărirea mea. Pentru ce m-ai lăsat? Și pentru ce umblu mîhnindu-mă cînd mă necăjește vrăjmașul meu?
Cei drepți aduc iarăși aceeași cerere, rugîndu-se să se izbăvească de cruzimea vrăjmașilor, pentru care erau pururea posomorîți și mîhniți. Iar acest „pentru ce?” nu-l zic cerînd socoteală și nici nu întreabă pentru ei înșiși - căci nu se împărtășeau de fărădelegea celorlalți, măcar că împreună cu aceia erau pustii de purtarea de grijă de sus - ci fac rugăciunea de obște pentru toți.
3 Trimite-mi lumina Ta și adevărul Tău! Acestea m-au povățuit și m-au adus la muntele cel sfînt al Tău și la lăcașurile Tale.
Cei 70 au schimbat aici timpul și le-au zis pe cele ce vor să fie ca și cum ar fi fost făcute. Iar ceilalți au făcut tălmăcirea mai luminată: „Trimite-mi lumina Ta și adevărul Tău, care mă vor povățui și mă vor aduce la muntele cel sfînt al Tău și la lăcașurile Tale.” Zice: Mă rog să dobîndesc dumnezeiescul ajutor, ca să mă izbăvesc de amara robie, și să mă întorc la pămîntul părintesc și să aduc slujba legiuită în Biserica afierosită Ție. Că „lăcașuri ale lui Dumnezeu” a numit Biserica, „munte sfînt” - Sionul, iar „lumină și adevăr” - dreapta și mîntuitoarea arătare a Domnului. Căci, precum „întuneric” numește primejdiile, „lumina” este izbăvirea de acestea. Ei vor, împreună cu lumina, și adevărul, fiindcă au cerut să judece Dumnezeu între dînșii și Babilonieni, și au știut că - folosind Dumnezeu adevărul, nu îndelunga-răbdare - pe aceia îi va osîndi, iar pe dînșii îi va slobozi de robie.
4 Și voi intra la jertfelnicul lui Dumnezeu, la Dumnezeu, Cel ce veselește tinerețile mele. Mărturisi-mă-voi Ție întru alăută, Dumnezeule, Dumnezeul meu!
Simmah a tălmăcit acest stih așa: „Ca să vin către jertfelnicul lui Dumnezeu, către Dumnezeu, veselia îndulcirii mele. Și mă voi mărturisi Ție în psaltire, Dumnezeule, Dumnezeul meu!” Și zice: Voiesc întoarcerea pentru a vedea prea-doritul Tău jertfelnic și a Te privi prin acela pe Tine, Stăpînul meu, Care îmi dăruiești pricini de felurită veselie și de îndulcire. Și acolo voi face cîntările de laudă din alăută, căci în Babilon „am spînzurat organele noastre de sălcii”, socotind călcare a Legii slujba afară de locul Tău.
5 Pentru ce ești mîhnit, sufletul meu? Și pentru ce mă tulburi? Nădăjduiește spre Dumnezeu, că mă voi mărturisi Lui, mîntuirea feței mele și Dumnezeul meu.
Și de aici este arătat că amîndoi Psalmii aceștia au o singură înțelegere: cei ce vorbesc se sfătuiesc pe ei înșiși să aibă bune nădejdi, să biruie patima mîhnirii și să aștepte de la Dumnezeu mîntuirea, ce li se va da fără îndoială.
|