[patinina34]

13 Pusu-ne-ai pe noi ocară vecinilor noştri, batjocură şi rîs celor dimprejurul nostru.
„Vecini” îi numeşte pe cei de altă seminţie: pe Idumei, pe Moaviteni, pe Amoniteni şi pe ceilalţi megieşi de aproape, cărora s-au făcut de batjocură cînd făceau război cu dînşii.
14 Pusu-ne-ai pe noi spre pildă neamurilor, clătinare de cap întru noroade.
Cînd povestim şi auzim de mari primejdii, obişnuim a clătina capetele, siliţi fiind de spaimă. Acest lucru - zice - îl tînguiesc şi aici, că am ajuns pildă oamenilor, şi clatină pentru noi cu capetele, unii bucurîndu-se, iar alţii mirîndu-se de covîrşirea celor făcute.
15 Toată ziua înfruntarea mea înaintea mea este şi ruşinea feţei mele m-a acoperit
16 de către glasul celui ce mă ocăra şi mă clevetea, de către faţa vrăjmaşului şi a celui ce mă gonea.
Iar eu, văzîndu-i pe unii dîndu-mi război, iar pe alţii rîzînd şi batjocorindu-mă, mă umplu de ruşine şi toată ziua mă chinuiesc. Apoi, cei ce au scăpat de cursele lui Antioh şi au sărit peste laţurile păgînătăţii povestesc fapta lor cea bună:
17 Acestea toate au venit peste noi, şi nu Te-am uitat pe Tine şi nu am făcut nedreptate întru aşezămîntul de lege al Tău.
18 Şi nu s-au depărtat înapoi inimile noastre,
Zice: Fiind înconjuraţi de atîtea primejdii grele, n-am uitat de poruncile Tale, nici n-am îndrăznit a călca legea Ta, nici nu ne-am abătut din socoteala dintîi.
şi ai abătut cărările noastre de la calea Ta.
19 Că ne-ai smerit pe noi în locul răutăţii, şi ne-a acoperit pe noi umbra morţii.
Pe acest „ai abătut cărările noastre de la calea Ta”, Simmah l-a tălmăcit aşa: „Nu s-au strămutat de la calea Ta cele ce ne îndreptează pe noi.” Dar, ca să folosim şi tălmăcirea Celor 70, să o înţelegem aşa: Cu multe şi felurite necazuri dureroase - zice - ne-ai înfăşurat pe noi, care puteau să ne abată de la calea Ta. Ne-ai dat pe noi şi spre robie la oameni păgîni, care s-au purtat cu cruzime şi neomenie şi aduc asupra noastră pedeapsă aducătoare de moarte. Că „umbră a morţii” a numit primejdiile ce duc către moarte.
20 De am uitat numele Dumnezeului nostru şi de am întins mîinile noastre către dumnezeu străin,
21 au nu Dumnezeu va căuta acestea? Că El ştie ascunsurile inimii. Că pentru Tine ne omorîm toată ziua, socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere.
Această faptă bună au arătat-o Macabeii, Matatia, şi cei şapte tineri[COLOR=#800080][1][/COLOR]împreună cu mama lor şi cu Preotul Eleazar[COLOR=#800080][2][/COLOR]: că nici nu s-au îndulcit cu linguşirile, nici nu s-au înduplecat cu pedepsele, ci au păzit neatinsă credinţa adevăratului Dumnezeu şi au urît slujba idolilor, ca pe o vrednică de îngreţoşare. Şi zice: Tu le şti pe acestea, Stăpîne, că Ţie Îţi sînt arătate nu numai lucrurile noastre, ci şi mişcările minţii. Şi ni se cuvine a însemna că cuvîntul a arătat o doime a feţelor, căci - după ce a zis: „Au nu Dumnezeu va căuta acestea? Că El cunoaşte ascunsurile inimii” - a adăugat: „Pentru Tine ne omorîm toată ziua.” Şi Evreul are această schimbare a pronumelui, pe care au pus-o şi ceilalţi tălmăcitori.
22 Scoală-Te, pentru ce dormi, Doamne? Scoală-Te şi să nu ne lepezi pînă în sfîrşit!
„Somn” numeşte îndelunga-răbdare, că - precum cel ce doarme nu simte cele ce se fac - aşa suferă şi cel ce stăruie în îndelunga-răbdare, ocărît fiind şi lovit cu defăimări. Iar „sculare” numeşte pornirea către pedeapsă. Apoi, le zice într-alt fel pe aceleaşi:
23 Pentru ce întorci faţa Ta? Uiţi sărăcia noastră şi necazul nostru?
Zice: Stăpîne, Tu treci cu vederea cele ce se fac împotriva noastră şi Te asemeni celui ce se întoarce şi nu priveşte, ci uită şi nu poartă de grijă. Iar noi sărăcim, neavînd bogăţia ajutorului Tău.
24 Că s-a smerit în ţărînă sufletul nostru, lipitu-s-a de pămînt pîntecele nostru.
Zice: Pînă la pămînt ne-am împilat, pîntecele nostru s-a apropiat de pămînt. Iar prin acestea însemnează multa lor smerenie şi puterea vrăjmaşilor.
25 Scoală-Te, Doamne, ajută nouă şi ne izbăveşte pe noi, pentru numele Tău!
De aceea, Te rugăm să Te arăţi, Stăpîne, şi să ne dezlegi primejdiile şi să ne ridici deasupra neprietenilor!
Darul Duhului a grăit mai-nainte toate acestea, învăţîndu-i pe cei ce or să fie întru acele primejdii grele a suferi bărbăteşte şi a cere izbăvirea de la Dumnezeul tuturor. Ceea ce au şi făcut acei minunaţi bărbaţi cu adevărat: au milostivit pe Dumnezeu, şi - povăţuindu-se de Dînsul - i-au biruit pe neprieteni şi au adus slobozenia celor de o seminţie cu dînşii.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Şapte fraţi din vremea silniciilor lui Antioh, care, siliţi să mănînce carne de porc şi să se lepede de Lege, au ales moartea mucenicească: li s-a jupuit pielea capului, li s-au tăiat mîinile şi picioarele şi au fost fripţi de vii (vezi Cartea a II-a a Macabeilor, capitolul 7).

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Bătrîn sfînt, care n-a primit să mănînce carne de porc şi nici să se prefacă a mînca, aşa cum îl sfătuiau prietenii. La cei 90 de ani ai săi trăiţi în cinste şi credinţă, nu a vrut să se făţărnicească, pentru a nu-i sminti pe tineri, şi a fost omorît cu bătăile (vezi Cartea a II-a a Macabeilor, capitolul 6).