[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 46

Întru sfîrşit, pentru fiii lui Core.

Şi Psalmul acesta mai-nainte grăieşte mîntuirea tuturor neamurilor şi biruinţa împotriva războinicilor.
Toate neamurile, bateţi cu mîinile, strigaţi lui Dumnezeu cu glas de bucurie!
2 Că Domnul este prea-înalt, înfricoşat, Împărat mare peste tot pămîntul.
Cuvîntul cel proorocesc mai-nainte arată ceata Apostolilor, care îndeamnă toate neamurile spre cîntare de laudă. Iar baterea din palme este osebită biruinţei şi strigarea este glasul celor ce biruiesc. Deci înţelegerea Psalmului acestuia urmează celui mai-nainte rînduit: acela, după furtună şi tulburări, mai-nainte a vestit biruinţa, iar acesta de asemenea porunceşte să se aducă laudă Dătătorului de biruinţă, Care - zice - S-a arătat nouă tuturor Împărat prea-înalt şi înfricoşat. Şi de demult numai Iudeilor le erau cunoscute acestea, iar în vremea de acum s-au arătat la toată firea oamenilor.
3 Supus-a noroadele nouă şi neamuri sub picioarele noastre.
4 Ales-a nouă moştenire Lui-Şi frumuseţea lui Iacov, pe care a iubit-o.
În loc de „noroade”, Simmah zice: „împăraţi”, iar în loc de „frumuseţea lui Iacov”, Achila a pus: „mîndria lui Iacov”. Deci ceata apostolească zice: Drept este ca cei ce bat în palme şi dănţuiesc să aducă lauda de biruinţă Dumnezeului tuturor, Celui ce ne-a supus nouă împăraţi şi ne-a dat stăpînirea tuturor neamurilor. Şi, lîngă acestea, ne-a dat „frumuseţea lui Iacov”: nu pe tot omul iudeesc ce se numeşte „Iacov”, ci pe frumuseţea alegerii lui Iacov, adică pe cei împodobiţi cu credinţa, care au primit propovăduirea fără de îndoială şi s-au vîrît sub jugul cel bun al Mîntuitorului. Că pe aceştia i-a ales, şi i-a iubit şi le-a încredinţat cîrmele apostoleşti. Şi iată adevărul proorociei: putem vedea credincioşi din toate neamurile căzînd lîngă sicriele apostoleşti şi cinstind pulberea cea puţină cu multă dorire, încît Sfinţii Apostoli ar putea să cînte cu toată îndreptăţirea: „Supus-a noroadele nouă şi neamuri sub picioarele noastre.”
5 Suitu-S-a Dumnezeu întru strigare, Domnul - în glas de trîmbiţă.
Zice: Stăpînul, Cel ce a făcut aceasta, S-a înomenit, şi a pierdut tirania vrăjmaşului, iar apoi S-a înălţat la ceruri, pe cînd cetele îngereşti de jos strigau: „Acest Iisus, Care S-a înălţat de la voi, tot aşa va veni, cum L-aţi văzut mergînd la cer”, iar Puterile cereşti de sus povăţuiau şi porunceau: „Ridicaţi, boieri, porţile voastre Domnului, şi ridicaţi-vă, porţi veşnice, şi va intra Împăratul slavei!” Glasurile acestea le-a numit „strigare” şi „glas de trîmbiţă”, ca pe unele ce au alergat în tot pămîntul.
6 Cîntaţi Dumnezeului nostru, cîntaţi! Cîntaţi Împăratului nostru, cîntaţi!
7 Că este Împărat a tot pămîntul Dumnezeu cîntaţi cu pricepere.
8 Împărăţit-a Dumnezeu peste neamuri, Dumnezeu şade pe scaunul cel sfînt al Său.
Deci: Cinstiţi pe prea-Împăratul tuturor cu cîntări de laudă şi cu hore duhovniceşti, căci a arătat a Sa putere tuturor oamenilor şi a încredinţat toate neamurile că El este Dumnezeu şi Domn, Care şade în împărăteştile Sale scaune. Acest „Dumnezeu şade pe scaunul cel sfînt al Său” împreună-glăsuieşte cu graiul apostolesc: „A şezut de-a dreapta slavei întru cele înalte, cu atît făcîndu-Se mai bun decît Îngerii, cu cît a moştenit nume mai înalt decît dînşii.” Şi bine a pus pe acest „cîntaţi cu pricepere”, învăţîndu-ne să grăim cîntarea de laudă nu numai cu limba, ci să deşteptăm şi mintea spre înţelegerea celor ce se zic.
9 Boierii noroadelor s-au adunat cu Dumnezeul lui Avraam, că cei puternici ai lui Dumnezeu pe pămînt s-au înălţat foarte.
Au luat sfîrşit - zice - făgăduinţele către Patriarhul Avraam, căruia Domnul tuturor i-a făgăduit că întru sămînţa lui se vor binecuvînta toate neamurile. Pentru aceea, şi acestea, şi stăpînitorii lor, părăsind dumnezeii cei părinteşti, se adună cu Dumnezeul lui Avraam, şi pe Acesta Îl numesc Dumnezeu al lor. Iar slujitori ai chemării acestora sînt dumnezeieştii Apostoli, care cu facerea de minuni au întărit înălţimea vorbirii de Dumnezeu, că pe aceşti şaptezeci i-a numit „puternici”, iar Achila „paveze”, iar Teodotion şi Simmah „sprijinitori”. Şi prin toate se arată nu numai nebiruita şi necovîrşita lor putere, ci şi străjuirea mai mult decît a altora, căci, făcîndu-se ca nişte paveze şi apărători ai celor ce au crezut, nu au lăsat să se rupă ceata întru năvălirea celor grele; ci, biruindu-i pe neprieteni, le poruncesc celor credincioşi a cînta de veselie, zicînd: „Toate neamurile, bateţi cu mîinile, strigaţi lui Dumnezeu cu glas de bucurie, că Domnul este prea-înalt, înfricoşat Împărat mare peste tot pămîntul.”