[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 47

Psalmul cîntării fiilor lui Core, întru a doua zi a Sîmbetei.

Şi Psalmul acesta mai-nainte vesteşte aceeaşi biruinţă şi tăria cetăţii lui Dumnezeu.
Mare este Domnul şi lăudat foarte în cetatea Dumnezeului nostru, în muntele cel sfînt al Lui.
Am zis şi mai-nainte că dumnezeiasca Scriptură numeşte de multe ori „cetate” nu zidirea, ci chipul vieţuirii. Pentru aceea zice şi acum că Domnul tuturor S-a dovedit că este mare prin cele făcute de Dînsul pentru cetatea Sa, pe care înălţimea dogmelor a arătat-o veşnică, ca pe una ce este aşezată pe munte înalt şi prea-mare, că zice Stăpînul: „Nu poate să se ascundă cetatea, stînd deasupra muntelui”.
2 Bine înrădăcinată fiind, cu bucuria a tot pămîntul,
Zice: A zidit-o bine, frumos şi cu întemeiere pe aceasta, întru veselia a tot pămîntul. Că a zidit-o - zice dumnezeiescul Apostol - pe temelia Apostolilor şi a Proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Însuşi Iisus Hristos. Însuşi Domnul a zis către Fericitul Petru: „Pe piatra aceasta voi zidi Biserica mea, şi porţile iadului nu o vor birui pe dînsa.” Deci acest „bine înrădăcinată fiind” e pus în loc de: „fiind bine întemeiată, ca să petreacă necutremurată şi neclătinată”.
cu munţii Sionului, coastele crivăţului, cetatea Împăratului celui mare.
Şi cu munţi a îngrădit-o, ca să scape de vătămarea crivăţului, că zice: „De la crivăţ se vor aprinde cele rele peste tot pămîntul”; şi iarăşi: „Şi crivăţul îl voi goni de la voi”. Iar numele acesta, „Sion”, dumnezeiescul Apostol l-a dat cetăţii duhovniceşti, zicînd: „V-aţi apropiat la muntele Sionului şi la cetatea Dumnezeului celui viu, la Ierusalimul cel ceresc”. Iar „munţi” care gonesc crivăţul şi păzesc cetatea nevătămată, ar fi putut cineva să-i numească după cuviinţă pe Apostoli, pe Prooroci şi feluritele învăţături ale acelora; şi, afară de acestea, pe Îngerii aşezaţi păzitori peste credincioşi, că zice: „Tăbărî-va Îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de Dînsul şi îi va izbăvi pe dînşii”.
3 Dumnezeu în palaturile ei Se cunoaşte, cînd o sprijineşte pe dînsa.
O Biserică este peste tot pămîntul şi marea. Pentru aceea, rugîndu-ne, zicem: „Pentru Sfînta, şi Una, Sobornicească şi Apostolească Biserică”, cea de la margini, pînă la marginile lumii. Dar ea s-a despărţit prin cetăţi, oraşe şi ţarini, pe care cuvîntul cel proorocesc le-a numit „palaturi”, că - precum fiecare cetate are în lăutru multe case despărţite, dar o cetate se numeşte - aşa şi bisericile: sînt nenumărate şi mai presus de număr - şi prin ostroave, şi prin uscaturi - dar toate sînt unite întru una printr-o împreună-glăsuire de obşte a adevăratelor dogme. Întru acestea a zis că Se arată Dumnezeul tuturor, dăruindu-le al Său ajutor, căci: „Dumnezeu în palaturile ei Se cunoaşte, cînd o sprijineşte pe dînsa.” Apoi, mai-nainte zice sculările-asupră-i ce aveau să fie şi schimbarea războinicilor:
4 Că, iată, împăraţii pămîntului s-au adunat, strînsu-s-au împreună.
5 Şi ei, văzînd aşa, s-au minunat,
Că s-au adunat ca să-i dea război, dar - după ce au văzut nebiruita ei putere - s-au spăimîntat.
s-au tulburat, s-au clătinat.
6 Cutremur i-a cuprins pe dînşii.
7 Acolo sînt dureri ca ale celeia ce naşte; cu duh silnic vei sfărîma corăbiile Tarsisului.
Văzînd - zice - nerupte temeliile Bisericii şi învăţîndu-se neminţirea proorociei, au fost cuprinşi de frică şi groază, precum cei ce trec pe spatele mării, şi se bat de viscole şi îşi aşteaptă pieirea cea de tot. Pentru care, încetînd a-i da război şi a o bate, ei înşişi propovăduiesc puterea Bisericii şi strigă:
8 Precum am auzit, aşa am şi văzut în cetatea Domnului Puterilor, în cetatea Dumnezeului nostru.
Că, nevrînd - zice - să primim proorociile pentru dînsa, prin înseşi lucrurile am văzut adevărul acelora.
Dumnezeu a întemeiat-o pe dînsa în veac.
Că al Lui este glasul: „Pe piatra aceasta voi zidi Biserica Mea, şi porţile iadului nu o vor birui pe dînsa.”
9 Luat-am, Dumnezeule, mila Ta în mijlocul norodului Tău.
Zice: O Stăpîne, aşteptat-am acest ajutor al Tău, ştiind adevărul făgăduinţelor Tale. Că Tu ai zis: „Cu voi sînt în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului.” Apoi, după ce a arătat schimbarea şi prefacerea vrăjmaşilor, proorocescul cuvînt mai-nainte zice cum Îl vor lăuda pe Făcătorul de bine cei ce au dobîndit mîntuirea:
10 După numele Tău, Dumnezeule, aşa şi lauda Ta peste marginile pămîntului.
Dumnezeii cu nume mincinoase nu au puterea asemănată cu numirea lor, nu sînt ceea ce se numesc, iar numelui Tău - o Stăpîne! - îi urmează lucrările ce propovăduiesc adevărul numirii. Pentru care, după dreptate Ţi se aduce Ţie lauda de la toată lumea - că, precum este Dumnezeu al tuturor, aşa Se laudă de către toţi.
De dreptate plină este dreapta Ta.
Că, luînd dreaptă hotărîre, i-ai risipit pe vrăjmaşii ce s-au sculat asupra noastră.
11 Veselească-se muntele Sionului şi să se bucure fetele Iudeii pentru judecăţile Tale, Doamne!
„Munte al Sionului” i-a numit pe cei cărora li s-a încredinţat înălţimea vorbirii de Dumnezeu, iar „fete ale Iudeii” - bisericile de prin lume, fiindcă s-au întemeiat de Apostoli, care se trăgeau cu neamul din Iudei. Şi porunceşte celor ce propovăduiesc şi celor ce aud să se veselească şi să sălteze pentru judecăţile lui Dumnezeu cele drepte, cu care au neguţătorit mîntuirea lumii.
12 Înconjuraţi Sionul, şi-l cuprindeţi pe dînsul, povestiţi în turnurile lui!
13 Puneţi inimile voastre întru puterea Lui şi împărţiţi casele Lui,
„Sion” numeşte iarăşi petrecerea cu bună cinste, adică Biserica de prin toată lumea; iar „turnuri ale lui” - pe cei împodobiţi cu fapta bună desăvîrşită, care urmează pe pămînt vieţuirea Îngerilor şi care înconjură şi păzesc Biserica asemenea unor turnuri. Iar „case” - după cum am zis mai-nainte - numeşte bisericile împărţite prin cetăţi, prin sate şi prin ţarini, fiindcă pe aceeaşi Biserică o zice şi una, şi multe. Deci proorocescul cuvînt, adică darul Preasfîntului Duh, porunceşte celor ce li s-a încredinţat mîntuitoarea propovăduire să înconjure, să alerge, şi să întărească „turnurile” prin învăţătură şi să întemeieze puterea Bisericii. Lîngă acestea, cum s-a zis şi în Psalmul 45, şi aici porunceşte să împartă grija bisericilor: „Împărţiţi casele Lui!” Drept aceea, peste fiecare biserică zice să fie pus un mai mare, care să poarte grija[COLOR=#800080][1][/COLOR]. Şi porunceşte a face purtare de grijă pentru fiecare neam care vine după altul. De aceea a şi adăugat:
ca să povestiţi întru alt neam
14 că Acesta este Dumnezeul nostru în veac şi în veacul veacului. El ne va paşte pe noi în veci.
Că se cade ca fiecare neam să predanisească celui de după dînsul acelea pe care le-a luat de la neamul dinaintea lui, încît întru toate neamurile să se treacă, şi să se ducă mîntuitoarea propovăduire şi să cunoască toţi oamenii că Acesta este al nostru Dumnezeu, şi Domn şi Păstor bun şi veşnic. Că - de vreme ce a zis: „împărţiţi casele Lui”, şi le-a încredinţat păstoria lor - de nevoie ne-a învăţat că Unul este Păstorul cel bun, Care Şi-a pus sufletul Său pentru oi, şi în veac le paşte; şi paşte nu numai oile, ci şi pe cei ce se numesc păstori ai oilor[COLOR=#800080][2][/COLOR].

[COLOR=#800080][1][/COLOR]E vorba de episcopi.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Adică pe episcopi.