[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 48


Întru sfîrşit, fiilor lui Core.

După ce a poruncit neamurilor să aducă lui Dumnezeu cîntarea cuvenită, dumnezeiasca ceată a Apostolilor le sfătuieşte să adauge lîngă credinţă şi fapta bună a vieţii. Şi le învaţă deşertăciunea bogăţiei, necîştigarea şi nefolosirea înţelepciunii lumii acesteia. Încă mai-nainte grăieşte şi de Judecata ce va să fie şi de răsplătirea după vrednicie. Pentru aceasta se şi scrie Psalmul deasupra „întru sfîrşit”, fiindcă mai-nainte vesteşte sfîrşitul a toată viaţa.
Auziţi acestea, toate neamurile, ascultaţi toţi cei ce locuiţi în lume,
Este ştiut fiecăruia că Proorocii aduceau învăţătură numai Iudeilor, iar aici cuvîntul proorocesc adună spre auzire pe toată lumea. Şi acesta e lucru osebit al darului apostolesc, căci Apostolilor a încredinţat Stăpînul Hristos mîntuirea tuturor neamurilor, zicînd: „Mergînd, învăţaţi toate neamurile!” Deci este arătat că cuvintele se aduc ca despre dînşii, nu numai Iudeilor singuri, nici neamurilor acestora sau acelora, ci la toată firea omenească.
2 pămîntenii şi fiii oamenilor,
Oarecari i-au numit „pămînteni” pe Adam şi pe Eva, fiindcă aceia s-au zidit din pămînt, şi n-au răsărit din împreunare, dar cuvîntul este departe de adevăr, căci sfătuirea nu se aduce acelora ce s-au săvîrşit demult, ci celor vii. Deci aici însemnează feluritele vieţuiri: căci unii locuiesc în cetăţi, iar alţii în ţarini şi la sate, îndeletnicindu-se cu lucrarea pămîntului; şi unii din oameni sînt mai blînzi, iar alţii mai sălbatici; unii trăiesc mai după cuvîntare, iar alţii locuiesc mai ca fiarele în pustietăţi; unii sînt „amacsovi” (adică vieţuitori în care), iar alţii întrebuinţează corturi în loc de case. Deci mi se pare că pe aceştia îi numeşte „pămînteni”, fiindcă sînt mai depărtaţi de viaţa cea cuvîntătoare, în loc să zică: Toţi oamenii, auziţi cele ce zic, cetăţeni şi săteni, şi cei mai domestici, şi cei mai sălbatici, şi de obşte toţi, şi deosebit fiecare. Aşa a tălmăcit şi Simmah: că, în loc de „pămînteni şi fiii oamenilor”, a zis: „omenirea şi fiii fiecărui om”, adică: De obşte să audă firea cele ce se zic, şi fiecare deosebit să dobîndească folosul.
împreună bogatul şi săracul!
Zice să primească sfătuirea aceasta şi cei ce sînt îndestulaţi de bogăţie, şi cei ce trăiesc întru sărăcie - pentru că cuvîntul dăscălesc nu ştie deosebire între bogăţie şi sărăcie.
3 Gura mea va grăi înţelepciune şi cugetul inimii mele - pricepere.
4 Pleca-voi către pildă urechea mea, deschide-voi în psaltire gîndul meu.
Graiurile mele - zice - sînt pline de înţelepciune şi le-am învăţat după ce mi-am supus auzul cuvintelor Domnului ascunse întru adîncime. Şi cele ce am primit prin auz, aduc prin limbă ca printr-un organ. Voieşte să zică: Nimic al meu nu grăiesc, ci sînt unealtă a dumnezeiescului dar. „Pilde” numeşte cuvintele cele umbrite şi acoperite, pentru că Domnul, vorbind noroadelor în pilde, în casă aducea tîlcuirile acestora Apostolilor. „Pentru aceea şi stihurile s-au glăsuit de către faţa lor, şi ceata apostolească - în gură purtînd înţelepciunea lui Dumnezeu, adică pe Hristos, că Hristos este Puterea lui Dumnezeu şi Înţelepciunea lui Dumnezeu - zicea: «Gura mea va grăi înţelepciune.» Cu a lor gură Îl propovăduiau pe Hristos la tot neamul de oameni, dumnezeieşte vorbindu-L, iar mintea lor nu cugeta nimic altceva decît priceperea. Atîta se ascuţea mintea lor întru pricepere, încît toate pildele Mîntuitorului nostru puse întru Sfinţitele Evanghelii le înţelegeau mai-nainte de tîlcuirea Lui. Căci, îndată după alcătuirea pildelor, Mîntuitorul îi întreba, zicînd: «Înţeles-aţi acestea toate? Iar ei au zis Lui: Aşa.» Deci «inima lor cugeta pricepere». Apoi, zice: «Deschide-voi în psaltire întrebarea mea», adică: După ce mi-am ascuţit înţelegerea întru priceperea mîntuitoarelor pilde, eu am înţeles judecata lor, iar celor ce, pentru pruncie, nu pot face acest lucru le voi deschide cele ascunse şi voi descoperi întrebările şi pildele. Şi voi face acestea prin «psaltirea» mea, adică prin organul meu cel trupesc (glasul), care - fiind organ al sufletului ce locuieşte în trup - se dă în loc de psaltire, spre a cînta laude lui Dumnezeu şi spre a înălţa fiecare simţire, mădular şi parte a trupului, mişcîndu-le cu ştiinţă.”
După ce le-a povestit pe acestea ca întru o înainte-cuvîntare, începe de-aici sfătuirea:
5 Pentru ce mă tem în ziua cea rea? Fărădelegea călcîiului meu mă va înconjura pe mine.
Mă tem - zice - şi mă cutremur de ziua întru care Dreptul Judecător va răsplăti fiecăruia după lucrurile lui. „Şi, cunoscînd acest lucru voi înşivă, puneţi înaintea ochilor voştri temerea aceasta. Căci dacă eu - cel ce am putut să zic: «Gura mea va grăi înţelepciune şi cugetul inimii mele priceperi, pleca-voi spre pildă urechea mea» - dacă eu sînt înfricat şi cutremurat, pentru ce nu şi voi? Iar dacă cineva ar întreba: «Pentru ce să mă tem?», să audă că este o zi rea, pentru care se glăsuiesc şi se strigă nenumărate cuvinte întru scripturile prooroceşti.” Iar pricinuitoarea fricii mele este viaţa mea fără de lege, pentru care m-am abătut din calea cea dreaptă. Că unii au numit „călcîi” calea vieţii, iar eu socotesc că însemnează înşelăciunea, din metafora alergătorilor - după cum mai-nainte am zis - care îi surpă cu călcîiul pe împotrivă-nevoitori şi întrecători, punîndu-le piedică. Aceasta ne-a învăţat şi Isav, tînguindu-se: „După dreptate s-a numit numele tău «Iacov», că mi-ai pus piedică şi m-ai înşelat a doua oară, mi-ai luat şi întîietatea naşterii, şi acum - binecuvîntarea mea.” Iar „zi rea” a numit-o pe cea a Judecăţii, după obiceiul nostru, că mulţi numesc „zi rea” pe aceea întru care se întîmplă a cădea în primejdii de scîrbă. „Deci după cuviinţă se numeşte aşa, căci este mustrătoare a răutăţii fiecăruia şi aduce pedepsele asupra celor necredincioşi, prin urgia ce rămîne peste ei. Pentru aceasta mă înfricoşez şi eu, cel ce grăiesc, căci «fărădelegea călcîiului meu mă va înconjura» întru ziua aceea rea. Iar «fărădelege a călcîiului» s-a zis că este abaterea căii pe care o străbatem în viaţa aceasta de acum, «abatere» însemnînd «înşelăciune».” Aşa numeşte ziua Judecăţii şi dumnezeiescul Apostol, zicînd: „După învîrtoşarea ta şi după nepocăinţa inimii îţi învistiereşti ţie urgie în ziua urgiei, şi a descoperirii şi a dreptei Judecăţi a lui Dumnezeu, Care va răsplăti fiecăruia după lucrurile lui.”