[patinina34]

[COLOR=red]TÎLCUIREA PSALMULUI 50[/COLOR]

Întru sfîrşit, Psalmul lui David. Cînd a venit către dînsul Natan Proorocul, după ce intrase el la Vatşeva, femeia lui Urie.

Deasupra-scrierea ne arată vădit pricina Psalmului şi înseşi graiurile ne învaţă adîncul înţelegerii. Ni se cuvine a şti însă că Psalmul are şi proorocie a celor ce vor să fie: pentru aceea este deasupra-scris „întru sfîrşit”, arătînd cuvîntul că proorocia va avea sfîrşit.
Şi nimeni să nu aibă îndoieli că în vremea pocăinţei marele David s-a învrednicit de darul proorocesc. Putem învăţa acest lucru prin ceilalţi Psalmi în care a făcut mărturisirea: aşa, întru al şaselea mai-nainte vesteşte Judecata ce va să fie, apoi zice: „Că nu este întru moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine, iar în iad cine se va mărturisi Ţie?”; iar întru Psalmul 31 fericeşte pe cei ce capătă lăsare păcatelor fără osteneli, ceea ce numai darul Botezului poate să dăruiască. Şi întru Psalmul pus înainte ne-a învăţat arătat că nu se lipsise de darul Duhului, că zice: „Duhul Tău cel Sfînt nu-L lua de la mine!” Nu a cerut să i se dea lui darul Duhului, ci s-a rugat să nu se ia de la dînsul acesta.
Totdeodată, luminîndu-se de raza Duhului Sfînt şi mai-nainte văzînd cu ochi prooroceşti, a arătat că şi norodul ce se împărăţea de dînsul va cădea întru fărădelegi, şi, ca pedeapsă, se va duce în robie şi va locui în Babilon. Deci a scris Psalmul de faţă şi pentru a tămădui ale sale răni, dar şi pentru a găti doctorie potrivită norodului şi nouă tuturor, căci, răniţi fiind, avem trebuinţă de tămăduire.
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale şterge fărădelegea mea!
Graiurile puse înainte se potrivesc şi prea-dumnezeiescului David, şi norodului robit, şi celor ce se află rău dintre noi. Pentru că rănile mari au trebuinţă de doctorii deopotrivă - şi cel ce a căzut în cumplită boală are trebuinţă de mai multă purtare de grijă, şi celui ce a greşit mari greşeli îi trebuie multă iubire de oameni - de aceea şi marele David se roagă ca toată mila să se verse asupra lui, să se deşerte tot izvorul îndurărilor peste rana păcatului, că într-alt fel n-ar fi fost cu putinţă să se şteargă urmele acestuia. Şi după cuviinţă numeşte greşeala „nelegiuire”, că are îndoită călcare de lege.
2 Mai vîrtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte!
Acum - zice - mi-ai dat lăsarea prin Natan Proorocul şi mi-ai adus felurite primejdii, ca nişte fiare arzătoare şi tîrîtoare, dar încă am trebuinţă de curăţenii, căci am primit în lăuntru multă putoare grea a păcatului. Deci iarăşi spală-mă, Stăpîne, ca să ştergi toată întinăciunea, că, după Proorocul: „Spăla-va Domnul întinăciunea fiilor şi a fiicelor Sionului cu duh de judecată şi cu duh de ardere.”
3 Că fărădelegea mea eu o cunosc, şi păcatul meu înaintea mea este pururea.
Zice: Nici după iertarea dată de Tine n-am uitat de păcat, ci totdeauna văd icoanele răutăţilor mele, şi fărădelegile îndrăznite de mine le văd noaptea în vis şi le nălucesc în fiecare zi. Prin Isaia, Însuşi Dumnezeu porunceşte celor ce păcătuiesc să nu dea uitării greşelile lor: „Eu - zice - sînt Cel ce şterg fărădelegile tale, şi nu voi pomeni nedreptăţile tale. Iar tu pomeneşte-le, şi să ne judecăm! Spune-ţi întîi tu fărădelegile tale, ca să te îndreptezi.” Împreună-glăsuire cu acesta a scris însuşi Fericitul David în Psalmul 31: „Zis-am: Mărturisi-voi asupra mea fărădelegea mea Domnului, şi Tu ai lăsat păgînătatea inimii mele.”
4 Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut,
Zice: Dobîndind de la Tine daruri multe şi mari, am răsplătit Ţie cu împotrivnice, îndrăznind a lucra cele oprite de Lege. Nu zice că nu l-a nedreptăţit pe Urie - că l-a nedreptăţit şi pe acela, şi pe muierea aceluia - ci spune că a îndrăznit fărădelegea cea prea-mare împotriva lui Dumnezeu Însuşi, Care l-a ales pe dînsul, şi l-a făcut împărat din cioban, şi l-a ridicat deasupra vrăjmaşilor şi l-a îmbelşugat cu toate felurile de bunătăţi. Şi bine a adăugat acest „rău înaintea Ta am făcut”, că şi istoria îl pomeneşte: „S-a arătat - zice - lucrul cel rău făcut înaintea Domnului.”
Iar zicîndu-se despre norodul robit, se cuvine a înţelege stihul acesta aşa: Ţie unuia am greşit, către darurile Tale am fost nemulţumitor, am călcat legile puse mie şi, multe feluri de bunătăţi dobîndind, m-am făcut nemulţumitor spre acestea; iar acum sînt nedreptăţit de Babilonieni, nimic nedreptăţindu-i pe aceia.
ca să Te îndreptezi întru cuvintele Tale şi să biruieşti cînd vei judeca Tu.
Mie însumi - zice - m-am făcut pricinuitor de rele, iar dreptatea Ta străluceşte. Că - aducîndu-se în mijloc la judecată cele făcute de Tine mie, şi alăturîndu-se şi înfăţişîndu-se alături cele îndrăznite de mine - Tu Te vei arăta drept şi iubitor de oameni, iar eu mă voi vedea fără de lege şi nemulţumitor. Deci „ca” nu este aici arătător de pricină: că nu pentru aceasta a păcătuit David, ori norodul, ca Dumnezeu să Se îndreptăţească, ci dimpotrivă, chiar făcîndu-se păcatul de aceştia, se arată dreptatea lui Dumnezeu, Care are toată purtarea de grijă şi pentru David, şi pentru norod, şi pentru toţi oamenii.