[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 57

Întru sfîrşit, să nu strici. Al lui David, spre scrierea stîlpului.

De aceeaşi înţelegere se ţine şi Psalmul acesta, povestind răutatea lui Saul şi a celor ce ca dînsul au socoteala cumplită şi minţirea cuvintelor. Căci el, jurîndu-se de multe ori să strice vrajba, a călcat toate jurămintele. Şi iarăşi este adăugat acest „să nu strici”, fiindcă, după ce l-a prins de două ori în mînă, David n-a voit a-l ucide pe Saul.
De grăiţi dreptate după adevăr, cele drepte judecaţi, fiii oamenilor!
Acestea le grăieşte către Saul, care se jurase că nu-l va mai goni, dar s-a ostăşit asupră-i, peste jurăminte. Şi zice: Tu fă-te judecător al acelora lucrate de tine şi scoate hotărîrea bună şi dreaptă. Iar dacă nu poţi să cunoşti a ta boală ori să te faci doctor al acesteia, cum vei găti altora doctoria adevărului? Nu vei putea zice.
2 Pentru că în inimă fărădelegi lucraţi pe pămînt, nedreptate mîinile voastre împletesc.
Ale tale - zice - sînt şi graiurile de pace, şi sfaturile rele şi măiestriile feluritelor bîntuieli; deci vezi dacă se potrivesc lucrurile tale cu cuvintele. Căci în zadar ţi-am încredinţat judecata mea ţie, celui ce nu suferi a judeca cu dreptate.
3 Înstrăinatu-s-au păcătoşii din matcă, rătăcit-au din pîntece, grăit-au minciuni.
Zice: De mult v-aţi depărtat pe sine-vă de la adevăr şi aţi îmbrăţişat minciuna. Iar a zice minciuna şi urîciunea către aproapele este de laudă mai vîrtos în vremea de acum, după cum s-a zis de noi mai sus.
Pe acest „din matcă şi din pîntece” l-a adăugat fiindcă Dumnezeu a cunoscut lucrurile lor mai-nainte de plăsmuirea lor. Aşa a zis şi către Ieremia: „Mai-nainte de a te plăsmui Eu pe tine în pîntece te ştiu, şi mai-nainte de a ieşi tu din matcă te-am sfinţit”; şi, către Faraon: „Întru însuşi acest lucru te-am ridicat Eu pe tine, ca să-mi arăt Eu puterea Mea întru tine.” Dar nu mai-nainte cunoştinţa lui Dumnezeu l-a făcut rău pe Faraon sau sfînt pe Ieremia, ci El mai-nainte a cunoscut lucrul ce va să fie, ca un Dumnezeu.[COLOR=#800080][1][/COLOR]
4 Mînia lor este după asemănarea şarpelui,
Aduce aminte pomenirea de rău şi vrăjmăşia şarpelui.
ca a unei aspide surde, care îşi astupă urechile sale.
5 Care nu va auzi glasul descîntătorilor, al doctorului ce doctoreşte cu înţelepciune.
Şi îşi astupă urechile ca aspida, căreia îi place să facă acest lucru pentru covîrşirea răutăţii, ca să nu se îndulcească de cîntări, nici să se supună doctoriei gătite de cel ce se numeşte „înţelept”, adică descîntătorului fiarelor. (Nu-l numeşte cu adevărat înţelept pe acesta, ci socotit aşa de către unii, precum zice şi de cei înţelepţi a face rău, care nu au cunoscut binele: „Unde este înţeleptul, unde - cărturarul?”) Aşadar, cu toate că Fericitul David a rostit multe cuvinte către Saul, numindu-se pe sine rob al lui iar pe acela domn şi împărat şi arătîndu-i prin înseşi lucrurile că nu-i voieşte junghierea, acela nu s-a înduplecat să strice vrajba. Deci prea-potrivit l-a asemănat pe dînsul cu aspida, care nu este surdă după fire, ci îşi astupă urechile şi leapădă răsunarea cîntării.
Iar pe acest „glasul descîntătorilor, al doctorului care doctoreşte cu înţelepciune”, Simmah l-a tălmăcit aşa: „se cîntă cu cîntece ale înţeleptului”, încît arătat este că doctoria a numit-o cîntare, ca dintru aceasta să facă arătată uciderea lui Saul şi a celor ca dînsul, „ori în ce fel de vrednicie, şi treaptă sau loc ar fi”, cum s-a zis de noi mai sus.
Bine ar fi înţeles cineva dacă ar fi socotit că acestea s-au zis şi asupra ereticilor, asupra arienilor[COLOR=#800080][2][/COLOR], şi evnomienilor[COLOR=#800080][3][/COLOR], şi macedonienilor[COLOR=#800080][4][/COLOR], şi a celor ce bolesc cu dogme asemenea cu aceia. Pentru că şi pe dînşii, cu dreptate i-ar fi numit cineva cîntători şi descîntători, şi maică ce într-o scurtă clipeală de vreme naşte iar pe cei născuţi a doua oară (botezaţi adică), arătat fiind că ei cunosc tainele: căci se obişnuiesc a boteza în numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfîntului Duh şi după ieşirea celor trei afundări. Cei ce v-aţi învrednicit de punerea de fii ştiţi ce zic. Ereticii aceştia predanisesc boală prea-cumplită celor aşa-zis botezaţi de dînşii, iar mai bine să zic cufundaţi, unii zicînd: „slavă Tatălui, prin Fiul, întru Sfîntul Duh”, iar alţii: „slavă Tatăluişi Fiului întru Sfîntul Duh”. Astfel, pe închinata Dumnezeire cea nedespărţită - Care de-a pururea Se află întru Tatăl, şi în Fiul şi în Sfîntul Duh - ei o iau şi o înţelegîntru treime de dumnezei. Iar mai vîrtos predanisesc: „mare, şi mic şi mai mic”, despărţind cu cumpănă a nepotrivirii, prin limbă bîrfitoare, dumnezeirea Preacuratei Treimi cea prea-necumpănită, şi întru o Fiinţă, întru[SIZE=3] [/SIZE]

[SIZE=3][/SIZE][COLOR=#800080][1][/COLOR]Vrea să spună că nu există pre-destinare: omul este deplin liber să-şi schimbe cursul vieţii, dar Dumnezeu cunoaşte dinainte drumul pe care îl va urma fiecare.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Ucenici ai marelui ereziarh şi hulitor Arie, cel care nu recunoştea pe Hristos ca Dumnezeu, spunînd că Mîntuitorul este prima făptură zidită de Dumnezeu Tatăl. Arienii, măcar că ştiau dogmele şi se numeau „Creştini”, îi mai botezau o dată pe cei deja creştinaţi, aşa cum arată Fericitul Teodorit în continuare.

[COLOR=#800080][3][/COLOR]Ucenici ai ereziarhului Evnomie. Evnomienii şi macedonienii nu primeau Dumnezeirea ca Fiinţă Unică, Firea cea împreună a nedespărţitei şi neamestecatei Treimi, lepădîndu-se cu alte cuvinte de Sfînta Treime.

[COLOR=#800080][4][/COLOR]Vezi nota dinainte.