[patinina34]

Simmah a tălmăcit stihul mai luminat: „Să se prindă cu mîndria lor, sfîrşeşte-i pe cei ce grăiesc blestem şi minciună, întru mînie cheltuieşte-i, ca să nu fie.” Că - de vreme ce s-au folosit de clevetiri şi pîri, zicînd că El a poruncit să nu dea bir Chesarului (după ce Îl auziseră pe Dînsul poruncindu-le să dea cele ale Chesarului, Chesarului, şi cele ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu), şi L-au prihănit cu blesteme multe şi cu ocări - pentru blesteme, şi pentru clevetiri şi pentru păcatul gurii lor a zis că au pătimit ei sfîrşitul acesta. Iar „sfîrşit” nu numeşte pieirea de tot, ci arată că nu vor mai fi ei norod al lui Dumnezeu, căci - răspîndindu-se prin lume şi fiind siliţi a robi Romanilor - acum sînt lipsiţi de slujba după Lege, petrec departe de mult-vestita mitropolie, s-au făcut pustii de purtarea de grijă împărătească, nu se îndulcesc de grijirea preoţească şi s-au golit de darul proorocesc. Deci acest „nu vor fi” se înţelege aşa: Nu vor mai vieţui de sine ca alte noroade, singură Palestina locuind-o, şi nu vor mai fi norod al lui Dumnezeu. Iar „sfîrşenii” numeşte feluritele pedepse, pentru că şi în vremea lui Gaie[COLOR=#800080][1][/COLOR], al patrulea Chesar, au pătimit primejdii prea-mari, şi pe vremea lui Nero au căzut întru multe rele întîmplări. Apoi, Vespasian a înconjurat cele mai multe cetăţi ale Iudeii, iar Tit[COLOR=#800080][2][/COLOR], după ce a stăruit şi a împrejurat cu oaste Ierusalimul, a surpat, şi a prădat cetatea şi pe cei ce au scăpat de moarte i-a dus întru robie. După acestea, au căzut de multe ori întru alte felurite întîmplări dureroase. Şi acum de asemenea, cînd se face pricină oarecare întru cetăţile în care nemernicesc, pătimesc răni nevindecate - osîndindu-se şi fiind pedepsiţi pentru blestemul, şi pentru minciuna şi pentru păcatul gurii lor - şi prin înseşi lucrurile se învaţă că Cel ce S-a răstignit este Domn şi Stăpîn al tuturor. Că aceasta a zis şi Proorocul:
Şi vor cunoaşte că Dumnezeu stăpîneşte pe Iacov şi marginile pămîntului.
Cu adevărat acesta este lucrul prea-slăvit: mai-nainte de Cruce, Mîntuitorul nu era crezut nici de înşişi Iudeii, iar după patima aceea prea-de-ocară, Cel răstignit stăpîneşte toată lumea, unii închinîndu-se de voie, iar alţii - necrezînd întru Dînsul - fiind siliţi a se supune fricii.
14 Întoarce-se-vor către seară, şi vor flămînzi ca nişte cîini şi vor înconjura cetatea.
Căci - de vreme ce o dată a zis: „întru mînia sfîrşitului, şi nu vor fi”, iar apoi: „risipeşte-i pe dînşii întru puterea Ta” - ca să nu socotească cineva că Proorocul a grăit împotrivă, s-a folosit după cuviinţă de aceeaşi cuvîntare, şi zice că ei îşi vor petrece viaţa ca nişte cîini ce se topesc de foame şi înconjură cetatea noaptea, nedobîndind nici o hrană duhovnicească. Căci s-a făcut schimbare a lucrurilor: şi Iudeii, cei ce erau fii de demult, pentru a lor răutate au dobîndit rînduiala şi starea cîinilor; iar neamurile, asemănate de demult cîinilor, s-au învrednicit de cinstea fiilor.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Gaius-Caesar IV, supranumit Caligula, („Săndăluţă”), împărat Roman (37-41), altul care, printre altele, s-a numit pe sine-şi zeu.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]În anul 70 după Hristos, trupele lui Titus dărîmă Biserica din Ierusalim şi întreaga cetate, arînd locul cu plugurile la care erau înjugaţi prizonierii Iudei. Aşa s-a împlinit proorocia Mîntuitorului Hristos, Care, ieşind din Biserică, le-a spus ucenicilor: „Vedeţi voi toate acestea? Adevărat grăiesc vouă: Nu va rămîne aici piatră pe piatră care să nu se risipească” (Matei, 24:2).