[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 59

Întru sfîrşit, celor ce se vor schimba, întru scrierea stîlpului,

lui David, spre învăţătură. Cînd a aprins Soval Mesopotamia Siriei şi Siria, şi s-a întors Ioav şi a bătut pe Edom în Valea Sărilor, douăsprezece mii.

Acestea s-au scris întru A Doua Carte a Împăraţilor. Iar scrierea-deasupra, „întru sfîrşit”, ne învaţă să înţelegem că s-a amestecat cu istoria şi oarecare proorocie. Şi este adăugat lîngă scrierea-deasupra: „celor ce se vor schimba”, schimbarea însemnînd prefacere, şi nu a lucrurilor făcute, ci a celor ce or să fie. Că n-a zis: „celor ce se schimbă”, ci: „celor ce se vor schimba”. Iar „scrisoarea stîlpului” este însemnătoare de biruinţă.
E nevoie însă a spune în scurt pricina proorociei. După ce a avut biruinţele pe care le-am zis, Fericitul David a văzut mai-nainte cu ochii duhovniceşti nelegiuirea norodului ce avea să fie şi robia ce avea să li se întîmple pentru dînsa. Mai-nainte a văzut încă şi întoarcerea ce avea să se facă prin dumnezeiescul dar, şi a socotit de nevoie să le scrie şi pe cele de scîrbă, şi pe cele de bucurie, spre folosul oamenilor care vor fi în vremea lucrurilor acelora.
Dumnezeule, lepădatu-ne-ai pe noi şi ne-ai surpat.
Aici, mai-nainte zice robia, apoi dreptatea şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu:
Mîniatu-Te-ai, şi Te-ai milostivit spre noi.
Că Te-ai mîniat pentru nelegiuire, dar ne-ai miluit după pedeapsă.
2 Cutremurat-ai pămîntul şi l-ai tulburat pe dînsul.
Prin acestea, a arătat năvălirile Asirienilor şi ale Babilonienilor, căci - ca un cutremur - de tot le-a pierdut pe toate. Apoi, cere iubirea de oameni:
Vindecă sfărîmările lui, că s-a clătinat.
Şi iarăşi povesteşte cele făcute:
3 Arătat-ai norodului Tău cele silnice,
Care sînt acestea?
adăpatu-ne-ai pe noi cu vinul umilinţei.
Cu mulţimea primejdiilor - zice - ne-ai îmbătat ca şi cu un vin şi ai umplut sufletele noastre de dureri şi chinuri. Aşa a tălmăcit şi Achila: „adăpatu-ne-ai pe noi cu vin de îmbătare.”
4 Dat-ai celor ce se tem de Tine semn, ca să fugă de la faţa arcului,
Aceasta ne învaţă mai luminat Fericitul Iezechil Proorocul, care a zis că a văzut un Înger rînduit de Dumnezeul tuturor să înconjure toată cetatea şi să pună semn pe frunţile celor ce suspină pentru fărădelegile norodului. Iar acelea erau închipuire a celor ale noastre, pentru că noi am luat semnul cel adevărat de la dumnezeiescul David, cu care, însemnîndu-ne, ne înălţăm deasupra săgetăturilor vrăjmaşilor.
5 ca să se izbăvească cei iubiţi ai Tăi.
Şi cu semnul acesta - zice - îi păzeşti pe cei afierosiţi Ţie, care pentru a lor faptă bună s-au învrednicit de părinteasca dragoste, făcîndu-se nemuritori prin scăldătoarea naşterii de a doua oară. Deci bine a adăugat Proorocul:
Mîntuieşte-mă cu dreapta Ta, şi mă auzi!
Zice: Schimbă primejdiile puse asupra norodului Tău şi, ca şi cu o dreaptă, ridică-i cu a Ta purtare de grijă pe cei ce zac. Iar că „dreaptă” a lui Dumnezeu şi Tatăl Se numeşte Unul Născut Fiul Lui, nu se va îndoi nimeni din cei ce cred întru Dînsul. Aşa, aducînd cererea, prooroceasca minte primeşte răspunsul şi nu suferă să-l ascundă, ci îi învaţă pe toţi:
6 Dumnezeu a grăit întru Cel sfînt al Său:
Adică prin darul Preasfîntului Duh, care a avut ca unealtă limba Proorocului.
Bucura-Mă-voi, şi voi împărţi Sichemul, şi Valea Corturilor voi măsura.
Sichemul este cetatea lăsată de Iacov şi dăruită lui Iosif, întru care, după despărţirea seminţiilor, şi-a avut apoi împărăţia Efraim. Iar „vale a corturilor” zice ţara Israilitenilor, care fusese pustie şi primise corturi păstoreşti. Deci Dumnezeul tuturor Se făgăduieşte aici să-i întoarcă pe cei robiţi şi să le împartă pămîntul strămoşesc, umplîndu-l atît de mult de locuitori, încît oamenii să se prigonească pentru măsuri de împărţit pămîntul.
7 Al Meu este Galaad, şi al Meu este Manasi, şi Efraim - tăria capului Meu.
Galaad nu este nume al seminţiei, ci al locului, iar Manasi este numirea seminţiei care de demult luase cu sorţi pămîntul Galaadului. Deci numeşte a Sa şi seminţia, şi pămîntul acesteia, mai-nainte vestind întoarcerea şi sălăşluirea locurilor acelora. Încă şi lui Efraim îi făgăduieşte că îi va da tăria dinainte. Iar în loc de „capul Meu”, Simmah a pus: „principatul Meu”, adică: Îl voi pune pe dînsul înainte-luptător, cum a fost de demult.
Iuda - împăratul Meu,
Că - de vreme ce seminţiile au rămas nedespărţite după întoarcere, avîndu-l povăţuitor şi împărat pe Zorobabel, care se trăgea din Iuda - după cuviinţă l-a numit pe Efraim „întărire a capului” sau a „principatului”, iar pe Iuda - „împărat”. Iar „împărat al Meu” înseamnă „de Mine hirotonisit împărat şi peste norodul Meu împărăţind.” Aşa este şi la Isaia: „Acestea zice Domnul: Unsului Meu Chir[COLOR=#800080][1][/COLOR], adică celui de Mine uns şi hirotonisit.”

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Vezi nota tîlcuirii stihului 24, Psalm 70.