[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 62

Psalmul lui David, cînd era el în pustia Iudeii.

Fugind dumnezeiescul David de Saul, a venit către Avimeleh şi de acolo către Achiş, care era împărat al Gatului. Apoi, căzînd iarăşi în primejdie şi scăpînd de aceasta, a venit iarăşi în pustie, unde a scris Psalmul de faţă, descoperind dorul pe care îl avea către Dumnezeu şi mai-nainte vestind pieirea lui Saul. Încă şi tuturor oamenilor le-a dat pricină prin care sînt datori a ruga pe Dumnezeu şi a aştepta ajutorul de la Dînsul.
Dumnezeule, Dumnezeul meu, către Tine mînec[COLOR=#800080][1][/COLOR], însetat-a de Tine sufletul meu,
Zice: Dorul către Tine, Stăpîne, îmi goneşte somnul şi mă deşteaptă către a Ta închinăciune.
cît de multe ori trupul meu -Ţie
Teodotion a tălmăcit: „de cîte ori”, Achila: „s-a întins trupul meu Ţie”, iar Simmah: „pofteşte”. Şi am pus toate tălmăcirile, învăţînd că nu două părţi de cuvînt este acest „cît de multe ori”, ca să se despartă „cît” de „de multe ori”, ci că este o parte de cuvînt, care înseamnă întinderea dorului. Şi zice: Împreună-glăsuieşte trupul cu dorul sufletului şi nu se împotriveşte voilor aceluia. Ori: Şi sufletul, şi trupul meu Te voieşte şi Te doreşte pe Tine, precum cel ce însetează de apă prea-dulce şi prea-limpede.
în pămînt pustiu, şi neumblat şi fără de apă.
2 Aşa, întru cel sfînt m-am arătat Ţie,
Nici o vătămare - zice - n-am primit în lăuntru din pustietate, ci - ca şi cum aş fi stat lîngă însuşi Cortul Tău cel sfinţit - aşa aduc Ţie cîntarea de laudă. Pentru că acest „întru cel sfînt” zice Cortul, căci nu se zidise încă dumnezeiasca Biserică.
ca să văd puterea Ta şi slava Ta.
Zice: Stau înaintea Ta, nălucind negrăită puterea Ta, că - de vreme ce firea Ta este neajunsă - iau pricinile slavosloviei dintru lucrurile făcute de Tine. Şi norodul ce a crezut din neamuri ar putea să zică totdeauna: „Aşa, întru cel sfînt m-am arătat Ţie”, adică în biserica întru care Te jertfeşti nejertfit, şi Te împarţi neîmpărţit şi Te cheltuieşti rămînînd necheltuit.
3 Că mai bună este mila Ta decît vieţile, buzele mele Te vor lăuda.
Decît toată viaţa bogaţilor, şi a silnicilor, şi cea fără de grijă, şi cea cu multe griji şi cea desfătată şi moleşită, aleg mila Ta şi pornesc buzele mele către a Ta cîntare de laudă.
4 Aşa bine Te voi cuvînta în viaţa mea şi în numele Tău voi ridica mîinile mele,
Şi voi face acest lucru toată viaţa mea, lăudîndu-Te cu limba, şi întinzînd mîinile şi cerînd a Ta iubire de oameni.
5 ca din seu şi din grăsime să se umple sufletul meu.
Eu socotesc cîntarea Ta de laudă grăsime a sufletului şi mi se pare că aceasta este îngrăşătoare şi bine-hrănitoare, căci cugetarea cuvintelor Tale este îndulcire statornică şi desfătare.
Şi cu buze de bucurie Te va lăuda gura mea.
Îţi voi aduce laudă Ţie cu toată sîrguinţa, ştiind cîştigul de aici.
6 De mi-am adus aminte de Tine în aşternutul meu, în dimineţi am cugetat spre Tine.
7 Că ai fost ajutorul meu, şi întru acoperămîntul aripilor Tale mă voi bucura.
Iar Simmah a tălmăcit aşa: „Îmi aduc aminte de Tine pe aşternutul meu, în fiecare strajă cugetam de Tine şi, acoperindu-mă întru aripile Tale, bine Te cuvîntam.” „Străji” le zice pe cele de noapte, că - despărţind vremea nopţii - străjerii se schimbă unii pe alţii. Unii o împart în trei străji, iar alţii în patru. Şi Domnul a venit între Sfinţiţii Apostoli întru a patra strajă a nopţii. Deci dumnezeiescul David zice: Şi, culcat fiind pe aşternut, somnul cel prea-dulce îl întîrziam, avînd a Ta cugetare în fiecare strajă. Şi răsplătesc cu laude facerile Tale de bine către mine, căci ca şi cu un acoperămînt de aripi mă străjuieşti cu purtarea de grijă cea nebiruită.
Încă şi norodul ce a crezut din neamuri pomeneşte cu adevărat acest lucru întru aşternut, lăudînd în fiecare dimineaţă pe Mîntuitorul tuturor, căci „Te-ai făcut ajutor, şi întru acoperămîntul aripilor Tale mă voi bucura.” Iar norodul cel nou ar fi putut cu dreptate să numească „aripi” Aşezămîntul cel Vechi şi Cel Nou prin care, acoperindu-se, şi hrănindu-se şi bucurîndu-se, prin baia naşterii de a doua oară s-a crescut „întru bărbat desăvîrşit, întru măsura vîrstei plinirii lui Hristos”.
[COLOR=windowtext]8[/COLOR][COLOR=windowtext] Lipitu-s-a sufletul meu după Tine,[/COLOR]
Zice: Nici pentru puţină vreme nu pot depărta gîndul meu de pomenirea Ta, ci, înfocîndu-mă cu dragoste fierbinte, ca şi cu o materie lipicioasă sînt legat cu pomenirea de dorirea Ta. Apoi, arată rodul doririi:
şi pe mine m-a sprijinit dreapta Ta.
Văzîndu-mă astfel, mă învredniceşti de a Ta purtare de grijă.
9Iar ei în deşert au căutat sufletul meu,
Adică: Cei cărora nu le-am nedreptăţit nimic se sîrguiesc să mă ucidă.
intra-vor în cele mai de jos ale pămîntului,
Dar eu - zice - ştiu că se vor da morţii. Apoi, vesteşte şi chipul sfîrşitului lor:
da-se-vor în mîinile sabiei,
Vor pătimi acest lucru de la o dreaptă războinică.
partea vulpilor vor fi.
Zice: Acest lucru nu-l vor pătimi de la oarecare războinici puternici, ci de la vecinii de altă seminţie, care năvălesc uneori ca nişte vulpi, dar, gonindu-se, adeseori fug. Şi însemnează, după înţelegerea cea lesnicioasă şi uşoară, că marea parte din cei ce vor cădea în război nu se va învrednici nici de îngropare, ci va zăcea de mîncare înaintea fiarelor.
10 Iar împăratul se va veseli de Dumnezeu,
Zice: Iar eu, cel ce am primit împărăţia de la Tine, nu mă voi bucura de moartea acelora, ci de a Ta purtare de grijă, prin care am scăpat de feluritele pîndiri ale vrăjmaşilor.
lăuda-se-va tot cel ce se jură întru el, că s-a astupat gura celor ce grăiesc nedreptăţi.
Şi - zice - de aici încolo, toţi îl vor numi cu îndrăzneală împărat şi se vor jura pe mîntuirea lui, nemaitemîndu-se de clevetitori şi de pîrîşi, a căror gură s-a astupat cu moartea. Că, trăind Saul, se temeau de vorbirea cu David, iar după ce acela s-a săvîrşit, toţi îi dădeau împăratului cinstea cuvenită fără de temere şi jurau pe mîntuirea lui, făcînd acest lucru iubire de cinste şi pricină de dragoste.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]„a mîneca” - a se scula şi a porni în zori