[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 64

Întru sfîrşit, Psalmul cîntării lui David, cîntarea lui Ieremia şi a lui Iezechil, a nemerniciei norodului cînd voia să iasă din robie.

Însă întru unele din pre-scrieri (adică izvoade) este adăugat: „Cîntarea Ieremiei, şi a lui Iezechil şi a nemerniciei norodului cînd voia să se ducă din robia Babilonului.” Iar pe acestea nu le are nici tălmăcirea evreiască, nici ceilalţi tălmăcitori, nici Cei 70 în Exapla, ci - precum se vede - această deasupra-scriere a adăugat-o cineva care nici nu a luat aminte la înţelegerea Psalmului, nici n-a învăţat istoria: Ieremia nu s-a împărtăşit de robie, ci - luînd alegere şi voie să petreacă unde voieşte - a ales vieţuirea în patrie. Drept aceea, Psalmul nu se potriveşte nicidecum celor ce erau să se ducă în robie, ci celor ce petrec în robie: că - fiind ei departe de ţară şi dorind a lăuda pe Dumnezeu, dar fiind opriţi de Lege, că al lor este glasul: „Cum vom cînta cîntarea Domnului în pămînt străin?” - ziceau în Babilon, rugînd pe Dumnezeu:
1 Ţie se cuvine cîntare, Dumnezeule, în Sion, şi Ţie se va da rugăciune în Ierusalim.
2 Auzi rugăciunea mea, către Tine tot trupul va veni.
Toate graiurile Psalmului sînt potrivite celor ce petreceau în Babilon, care, dorind întoarcerea, aduceau această cîntare de laudă lui Dumnezeu, dar s-a amestecat întru mai-nainte grăirea pentru aceştia şi proorocia pentru mîntuirea neamurilor. „Ţie se cuvine cîntare, Dumnezeule, în Sion, şi Ţie se va da rugăciune în Ierusalim” înseamnă: În cetatea aceea ai poruncit a-Ţi aduce cîntare, deci mă rog să ajung acolo; dar şi Fericitul Pavel a zis Bisericii neamurilor: „V-aţi apropiat la muntele Sionului şi la cetatea Dumnezeului celui viu, la Ierusalimul cel ceresc.” Deci şi norodul robit din Ierusalim, şi cei ce se sîrguiau să fugă din robia idolilor aceasta strigă, rugîndu-se: „Auzi rugăciunea mea”, primeşte cererea mea şi slobozeşte-mă din legăturile robiei! Iar prin cele de aici înainte a zis-o mai descoperit: „Către Tine tot trupul va veni”. Aceasta are luminată proorocie de cunoştinţa de Dumnezeu a neamurilor, că zice: Acum noi ne rugăm să dobîndim întoarcerea şi să Îţi aducem cîntarea în Biserica afierosită Ţie, dar puţin mai pe urmă, izbăvindu-se de înşelăciunea multei dumnezeiri, toată firea oamenilor va alerga către Tine, adevăratul Dumnezeu.
[COLOR=windowtext]3 [/COLOR][COLOR=windowtext]Cuvintele celor fără de lege ne-au biruit pe noi, [/COLOR]

Iar Simmah zice aşa: „Cuvintele celor fără de lege ne-au silnicit pe noi.” Am fost siliţi a robi - zice - oamenilor rău-credincioşi şi celor ce trăiesc întru fărădelege. Apoi, ne învaţă şi pricina robiei:
şi păgînătăţile noastre Tu le vei curăţi.
Nu fără dreptate - zice - m-am osîndit să fiu rob, ci pentru păgînătatea îndrăznită de mine demult, de care mă rog a mă izbăvi prin iubirea Ta de oameni. De aici, ei fericesc petrecerea în ţara lor ca pe un dascăl şi pricinuitor de bună-credinţă:
4 Fericit este cel pe care l-ai ales şi l-ai primit, locui-va în curţile Tale. Umple-ne-vom de bunătăţile casei Tale.
Vrednic de rîvnit - zice - şi fericit este norodul ales din celelalte neamuri care s-a cinstit de Tine, pentru că, stăruind lîngă sfinţitele cărţi, dobîndeşte de acolo folosul şi blagoslovenia.
5 Sfîntă este Biserica Ta, minunată întru dreptate.
Pentru că Biserica Ta este plină de sfinţenie şi, prin cuvintele Tale, învaţă dreptatea Ta pe cei ce se apropie către Tine.
6 Auzi-ne pe noi, Dumnezeule, Mîntuitorul nostru, nădejdea tuturor marginilor pămîntului şi a celor de pe mare departe!
Aici, iarăşi mai-nainte vesteşte mîntuirea lumii şi pomeneşte mai-nainte grăirea Patriarhului Iacov, că al aceluia este glasul: „Nu va lipsi domn din Iuda şi povăţuitor din coapsele lui, pînă ce va veni Acela căruia Îi este gătit, şi El este aşteptarea neamurilor.” Pe El L-au numit şi aici „nădejde a tuturor marginilor pămîntului şi a celor de pe mare departe”. Prin acestea însemnează pe cei ce locuiesc prin ostroave, şi pe oamenii de pe uscaturile de lîngă mări şi pe cei ce au luat cu sorţi să locuiască marginile lumii. Şi zice: Auzi-ne pe noi, Cel ce puţin mai pe urmă vei străluci toată firea oamenilor cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu. Apoi, pe cît este cu putinţă, povesteşte puterea lui Dumnezeu:
7 Cel ce găteşti munţii întru tăria Ta, încins fiind cu putere, Cel ce tulburi adîncul mării, sunetele valurilor ei cine le va suferi?
Pe acest „Cel ce găteşti”, Simmah l-a zis: „Cel ce întăreşti”, iar pe „Cel ce tulburi” Teodotion l-a tălmăcit: „Cel ce îmblînzeşti”. Şi zice: Tu întemeiezi munţii nemişcaţi, iar marea o porneşti cînd voieşti şi iarăşi o domoleşti, al căreia nici sunet nu rămîne auzitorilor. Aşa vei săvîrşi toate acestea, folosind putere negrăită şi nemăsurată, cu care Te încingi ca şi cu un brîu. Iar „brîu” a numit cu închipuire puterea lui Dumnezeu, căci cel încins e mai sprinten spre a lucra. De aici înainte, propovăduieşte isprăvile Noului Aşezămînt:
[COLOR=windowtext]8 Tulbura-se-vor neamurile[/COLOR]

Graiul arată propovăduirile Apostolilor, care au pornit îndată tulburare şi furtună întru oameni, după glasul Domnului, Cel ce a zis: „Am venit să despart pe om de aproapele lui, pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacră-sa.” Proorocind acestea, zice şi Avacum: „Adus-ai la mare caii Tăi, tulburînd ape multe”, adică pe Apostoli, a căror călărie o zice în loc de: „învăţătură mîntuitoare”. Iar apoi, Mîntuitorul a domolit furtuna şi a împărţit tuturor pacea, zicînd: „Pacea Mea o dau vouă, pacea Mea o las vouă.”
şi se vor teme toţi cei ce locuiesc marginile de semnele Tale.
Că tulburarea a mers înainte, şi a urmat frica ce s-a făcut pentru mulţimea minunilor, şi i-a învăţat pe oameni buna-credinţă.
Ieşirile dimineţii şi ale serii le vei veseli.
Spăimîntîndu-se de frica minunilor, părăsind înşelăciunea mai dinainte şi cunoscîndu-L pe Cel ce este cu adevărat Dumnezeu, la începutul şi la sfîrşitul zilei oamenii aduc lui Dumnezeu cîntare de laudă veselitoare. Că aşa a arătat Simmah: „Ieşirile dimineţii şi ale serii le cîntă cu cuvîntări de laudă.”
9 Cercetat-ai pămîntul şi l-ai îmbătat pe dînsul, înmulţit-ai a-l îmbogăţi pe el.
Iar Simmah a zis aşa: „cu multă rodire îl vei îmbogăţi pe el.” Zice: Nu numai nouă singuri ne aduci adăparea cea duhovnicească, ci adăpi toată lumea pînă la saţiu: „înmulţit-ai a-l îmbogăţi pe el.”
Rîul lui Dumnezeu s-a umplut de ape.
Iar Simmah a pus rugător aceste trei graiuri: „Să cercetezi pămîntul şi să-l adăpi. Cu multe roade îl vei îmbogăţi pe el, cu pîraiele lui Dumnezeu, pline de ape.” Zice: Lumea neroditoare de demult, Stăpînul a arătat-o bine-roditoare şi mult-roditoare, aducînd adăparea prin dumnezeieştile pîraie. Iar „pîraie ale lui Dumnezeu, pline de ape”, care ar fi fost altele decît dumnezeieştii Apostoli? Pentru care Stăpînul Hristos a zis: „Cel ce crede întru Mine, după cum a zis Scriptura, rîuri de apă vie vor curge din pîntecele lui”; şi iarăşi: „Cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va înseta în veac, ci va fi apa aceea izvor de apă vie ce saltă spre viaţa veşnică.” Şi iarăşi, după Cei 70, „rîul lui Dumnezeu” este darul Duhului, care se desparte în pîraie, şi întru unul toarnă cuvîntul înţelepciunii, altuia îi dăruieşte cunoştinţă, altuia darul tămăduirii, altuia neamuri de limbi, şi prin aceştia adapă lumea.
Gătit-ai hrană lor, că aşa este gătirea Ta.
Iar Simmah zice aşa: „Face-vei desăvîrşită toată semănătura lui, aşa l-ai întărit pe dînsul.” Şi zice: Pentru că l-ai slobozit pe dînsul de înşelăciunea mai dinainte şi l-ai întărit întru dogme bine-credincioase, îl vei face să aducă roadele faptei bune desăvîrşite, care pe Tine Te veselesc, iar pe cei ce le odrăslesc îi hrănesc. Că, după Cei 70, rodul este hrană a celor ce îl odrăslesc, căci zice: „Gătit-ai hrană lor, că aşa este gătirea”, adică: I-ai gătit să aducă rodul, ca să se hrănească cu acesta.
10 Brazdele lui îmbată-le,
De aici se vede arătat că e proorocie a celor ce vor să fie, iar nu povestire a celor făcute.
înmulţeşte rodurile lui,
Zice: Îngăduieşte - o Stăpîne! - şi adapă ca pe nişte brazde gîndurile lor, deşteptîndu-le spre aducerea de roadă.
întru picăturile lui veseli-se-va răsărind.
Îl veselesc pe dînsul şi îl gătesc a înflori picăturile ce se aduc după vreme de la dascăli.