[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 66

Întru sfîrşit, întru cîntări, Psalmul cîntării lui David.

Psalmul acesta are înţelegere luminată şi nu trebuie multe cuvinte spre tîlcuire, căci mai-nainte prooroceşte înomenirea Dumnezeu-Cuvîntului, mîntuitoarea arătare şi mîntuirea tuturor neamurilor.
Dumnezeu să Se milostivească spre noi, şi să ne blagoslovească pe noi, să-Şi arate faţa Sa peste noi şi să ne miluiască pe noi!
Văzînd cu ochii cei duhovniceşti mîntuirea ce avea să fie tuturor oamenilor prin dumnezeiasca arătare, Proorocul se roagă să li se dăruiască aceasta mai în grabă, ca să culeagă toţi blagoslovenia ce răsare dintru dînsa. „Şi zice să se milostivească Dumnezeu spre noi şi să ne blagoslovească. Şi, cu adevărat, nu numai ne-a blagoslovit, ci ne-a şi miluit, mîntuindu-ne prin venirea din Fecioară, că acest «să-Şi arate peste noi faţa Sa» înseamnă «să-L vedem pe Dînsul faţă către faţă». Şi după ce S-a făcut om din Fecioară, fără schimbare, L-am văzut pe Însuşi Dumnezeu-Cuvîntul, nu pe altul.” Apoi, ne învaţă aceasta mai descoperit prin cele adăugate:
2 Ca să cunoaştem pe pămînt calea Ta,
Ca şi cei ce locuiesc pe pămînt - zice - să se înveţe calea care duce către Tine şi către dînsa să se povăţuiască. Şi, ca să nu socotească cineva că acestea s-au zis pentru pămîntul Iudeilor, a adăugat după cuviinţă:
întru toate neamurile - mîntuirea Ta.
Te rog - zice - să-Ţi arăţi faţa Ta, ca să strălucească şi peste neamurile ce stau întru întuneric şi să le tragă către mîntuire.
3 Mărturisească-se Ţie noroadele, Dumnezeule, mărturisească-se Ţie noroadele toate.
4 Veselească-se şi să se bucure neamurile, că vei judeca noroadele întru dreptate şi neamurile pe pămînt vei povăţui.
Zice: Pentru aceasta dar se cuvine ca toate noroadele şi neamurile din lume să se veselească, şi să se bucure şi să povestească facerile Tale de bine, fiindcă au cunoscut că nimic din cele ce sînt nu este trecut cu vederea de Tine şi fără purtare de grijă, ci eşti Judecător al tuturor, drepte scoţînd asupră-le hotărîrile, povăţuind pe cei rătăciţi către adevăr şi muncindu-i pe cei ce nu voiesc a se pleca.
5 Mărturisească-se Ţie noroadele, Dumnezeule, mărturisească-se Ţie noroadele toate!
N-a pus aşa prost aceeaşi cuvîntare, ci ca să-i facă mai sîrguitori pe auzitori, arătînd că El este Dumnezeu şi Mîntuitor al tuturor.
6 Pămîntul şi-a dat rodul său.
Căci, după Proorocul, au aflat toată calea ştiinţei şi au cunoscut pe Dumnezeu ce este peste toate, Care S-a arătat pe pămînt şi a petrecut împreună cu oamenii. De aceea, ei aduc Lui rodul prea-dulce al bunei-credinţe.
7 Să ne blagoslovească pe noi Dumnezeu, Dumnezeul nostru să ne blagoslovească pe noi
Aşadar, precum de două ori le-a deşteptat pe neamuri spre cîntarea de laudă, tot de două ori a cerut blagoslovenia pentru ele. Ni se cuvine însă a şti că, binecuvîntînd pe Dumnezeu, oamenii Îi aduc Lui doar cuvinte, dar nu pot a-I face bine cu lucrul; iar Dumnezeu, binecuvîntînd, întăreşte cuvintele cu lucrul şi dăruieşte celor bine-credincioşi îndestulare de tot felul de bunătăţi. Apoi, învaţă cum este cu putinţă a dobîndi dumnezeiasca binecuvîntare:
şi să se teamă de Dînsul toate marginile pămîntului!
Că cel ce se află cu evlavie către legile dumnezeieşti şi se teme de Divanul ce va să fie cinsteşte pe Dumnezeu prin păzirea acestora, iar dumnezeiasca cinstire îi aduce binecuvîntarea. Deci sfîrşitul îi învaţă nu numai pe Iudei, ci pe toţi oamenii, să aibă dumnezeiasca frică şi îi iscuseşte[COLOR=#800080][1][/COLOR]că Hristos este Dumnezeul nostru, Care a făcut mîntuirea credincioşilor. Ruşinează-se dar ereticii cei rău-credincioşi, care nu-L mărturisesc pe Dînsul Dumnezeu din Dumnezeu, adică pe Fiul Tatălui, Unul Născut mai-nainte de veci, Care în zilele cele mai de pe urmă S-a făcut Fiu al omului, fără de schimbare, după cum zicem, pentru mîntuirea oamenilor!

[COLOR=#800080][1][/COLOR]îi învaţă