[patinina34]

18 Suitu-Te-ai la înălţime, robit-ai robime,
Suirea arată şi pogorîrea, şi martor este Apostolul, care zice: „Iar acest «S-a suit» ce este, fără numai că S-a şi pogorît mai întîi la cele mai de jos părţi ale pămîntului?” Deci zice: Cel ce S-a pogorît este şi Cel ce S-a suit mai presus de toate cerurile şi „a robit robime”, luîndu-i pe cei robiţi de demult (de diavolul) şi dăruindu-le slobozenie ca şi cum i-ar fi robit încă o dată, pentru Sine.
luat-ai daruri întru oameni,
Apostolul a zis: „a dat”. Şi s-au făcut amîndouă, că - luînd credinţă de la cei ce se apropie către Dînsul - Domnul le dăruieşte darul. Aşa, crezînd că Mîntuitorul Hristos este Dumnezeu din Dumnezeu, ceata Apostolilor s-a arătat moştenitoare a Împărăţiei cerurilor. Aşa, mărturisind pe Dumnezeu, s-au proslăvit zecile de mii ale purtătorilor de nevoinţă şi ale celor ce au vieţuit întru petrecere cu cinste.
pentru ca şi cei ce nu se plecau să sălăşluiască la Dumnezeu.
Achila a tălmăcit stihul mai descoperit: „măcar că neplecaţi sînt a se sălăşlui”. Şi zice: Nu ai căutat la nesupunerea lor mai dinainte, ci - şi văzîndu-i grăind împotrivă - ai stăruit făcîndu-le bine, pînă cînd i-ai arătat pe dînşii lăcaş al Tău.
19 Domnul Dumnezeu bine este cuvîntat, bine este cuvîntat Domnul din zi în zi.
După cuviinţă şi-a pornit Proorocul limba spre cîntarea de laudă: De-a pururea - zice - este drept a Te lăuda, avînd Tu atîta iubire de oameni către noi.
Să sporească nouă calea Dumnezeul mîntuirilor noastre.
Cel ce a dăruit - zice - mîntuirea noastră ne va netezi calea, ca să nu ne greşim de la atîtea bunătăţi.
[COLOR=windowtext]20 Dumnezeul nostru este Dumnezeul mîntuirii[/COLOR]

Şi ne va dărui aceasta, fiind izvorul mîntuirii.
şi ale Domnului, ale Domnului sînt ieşirile morţii.
Că El ne-a deschis nouă temniţa cea neumblată a morţii, şi a zdrobit porţi de aramă şi a frînt zăvoare de fier. Şi a arătat acest lucru prin cele adăugate:
21 Însă Dumnezeu va sfărîma capetele vrăjmaşilor Săi, creştetul părului celor ce umblă după greşalele lor.
Ne-a deschis nouă - zice - porţile morţii, sfărîmînd capetele vrăjmaşilor ce iscodeau greşelile oamenilor şi nici perii capului nu sufereau să-i lase necercetaţi - căci prin „păr” arată greşeala cea prea-mică. Şi ceea ce zice este aşa: Dumnezeu a hotărît ca certarea celor ce păcătuiesc să fie moartea, iar diavolul, iscodind viaţa oamenilor ca un amar muncitor, nu suferă să treacă cu vederea nici păcatul cel prea-mic, ci trimite firea noastră la moarte. Deci, văzînd el pe Stăpînul Hristos îmbrăcat cu aceeaşi fire, s-a apropiat căutînd la Dînsul pricinile morţii, după cum Însuşi Domnul a zis întru Sfinţitele Evanghelii: „Vine stăpînitorul lumii acesteia şi nu va afla nimic întru Mine.” Dar, chiar nimic aflînd, vrăjmaşul L-a dat cu nedreptate la moarte. Nedreptăţirea aceasta a pierdut stăpînirea prigonitorului şi a deschis oamenilor iadul, după cum s-a zis prin mai multe întru Cuvintele pentru dumnezeiasca Pronie[COLOR=#800080][3][/COLOR]. Încă şi dumnezeiescul Apostol a zis că diavolul are stăpînirea morţii.
22 Zis-a Domnul: Din Vasan Mă voi întoarce, întoarce-Mă-voi întru adîncurile mării.
Iar Simmah a zis aşa: „Zis-a Domnul: Din Vasan Mă voi întoarce, dintru adîncurile mării.” Tălmăcit, „Vasan” însemnează „ruşine”, iar ruşinea este roadă a păcatului, deci dintru aceasta ne va întoarce pe noi Dumnezeul tuturor, şi „dintru adîncurile mării”. Iar care este adîncul mării, însuşi Proorocul ne învaţă, strigînd: „Să mă izbăvesc de la cei ce mă urăsc şi din adîncurile apelor”, în loc de: Să nu mă cufunde pe mine - zice - viforul apei, nici să mă înghită adîncul.
23 Pentru ca să se întingă piciorul Tău în sînge, limba cîinilor Tăi în sîngele vrăjmaşilor.
Iar Simmah zice aşa: „Ca să se afunde piciorul Tău în sînge şi să lingă limba cîinilor Tăi pe toţi vrăjmaşii Tăi.” Aici - arătîndu-L pe Dumnezeul tuturor biruindu-i pe vrăjmaşi ca un viteaz şi slobozindu-i pe cei robiţi cu nedreptate - zugrăveşte cu cuvîntul pîraie de sîngiuri, morţi călcaţi în picioare, zăcînd neîngropaţi şi aruncaţi spre mîncare cîinilor. Aşa strigă Domnul şi prin Isaia: „Jgheabul l-am călcat singur, şi din neamuri nimeni nu era cu Mine. Călcat-am pe dînşii întru mînia Mea, şi i-am zdrobit pe dînşii întru urgia Mea, şi am pogorît în pămînt sîngele lor şi s-au stropit de biruinţele asupra lor hainele Mele.”
24 Văzutu-s-au umbletele Tale, Dumnezeule, umbletele Dumnezeului meu, ale Împăratului din cel sfînt.
„Umblete ale lui Dumnezeu” numeşte iconomiile, iar „cel sfînt” - Biserica luată din sămînţa lui David. Şi zice: Purtarea Ta de grijă s-a făcut arătată tuturor oamenilor şi toţi au cunoscut iconomiile Tale cele de multe feluri.
25 Mai înainte au apucat boierii, ţinîndu-se de cei ce cîntau, în mijlocul tinerelor cîntăreţe.
De aici, ne învaţă veselia bisericilor. Iar „boieri” numeşte pe Sfinţii Apostoli, ce au fost întîii meşteri ai acestora, iar „tinere cîntăreţe” - pe cele ce se nevoiesc întru feciorie şi aduc lui Dumnezeu cîntarea de laudă dumnezeiască. Apoi, le face mai luminate pe cele zise:
26 În biserici binecuvîntaţi pe Dumnezeu, pe Domnul, de la izvoarele lui Israil.
Proorocul arată încetarea Aşezămîntului cel Vechi: căci biserica Iudeilor era una singură, iar aici mai-nainte vesteşte mulţimea bisericilor, întru care porunceşte să fie lăudat Domnul tuturor din izvoarele israiliteneşti. Iar „izvoare ale lui Israil” ar fi putut să se numească după cuviinţă cărţile prooroceşti dintru care aducem cîntarea de laudă lui Dumnezeu. Şi - de vreme ce lîngă izvoarele prooroceşti ne-au fost dăruite şi acelea Apostoleşti - adaugă după cuviinţă:
27 Acolo, Veniamin, cel mai tînăr, întru uimire,
Achila zice: „Acolo, Veniamin cel mic, stăpînind peste dînşii”, iar Teodotion: „dascăl al lor”. „Veniamin, cel mai tînăr,” este Fericitul Pavel, care a odrăslit din seminţia lui Veniamin. Şi e „mai tînăr” pentru că a fost chemat şi numit în urma tuturor. Dealtfel, şi Istoria Faptelor îl numeşte pe dînsul „tînăr”. Acesta stăpîneşte Biserica, şi o învaţă cele dumnezeieşti şi povăţuieşte pe cei ce voiesc către mîntuire. El s-a făcut încă şi „întru uimire”, învăţîndu-se că Cel gonit şi socotit mort de dînsul este în ceruri. Dar - de vreme ce nu numai Fericitul Pavel, ci toată ceata Apostolilor îi învaţă pe credincioşi cele dumnezeieşti - proorocescul cuvînt i-a pomenit după cuviinţă şi pe aceştia:
boierii Iudei - povăţuitorii lor, boierii Zavulonului, boierii Neftalimului.
Căci din seminţiile acestea îşi trăgeau neamul ceilalţi Apostoli: cei numiţi „fraţi ai Domnului” aveau izvor seminţia Iudei; Petru, Andrei, Iacov, Ioan şi Filip erau din satul Betsaida; se istoriseşte că Matei şi Iacov petreceau în Capernaum, iar Simon Zilotis s-a numit Hanaanit. Acestea toate sînt locuri ale Galileii şi moştenirea aceea o avea seminţia Zavulonului şi a Neftalimului. Sînt doi martori ai acestui cuvînt: unul este Proorocul, iar altul Evanghelistul, acela mai-nainte zicînd, iar celălalt aducîndu-l mărturie. Şi zic aşa: „Pămîntul Zavulonului, şi pămîntul Neftalimului şi ceilalţi care locuiesc pe lîngă mare şi de ceea parte de Iordan, Galileea neamurilor, norodul ce şedea întru întuneric a văzut lumină mare.”
28 Porunceşte, Dumnezeule, puterii Tale, întăreşte, Dumnezeule, această lucrare pe care o ai făcut întru noi,