[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 68


Întru sfîrşit, pentru cei ce se vor schimba, Psalmul lui David.

Psalmul de faţă însemnează schimbarea oarecăror lucruri, căci s-a zis pentru Iudeii mutaţi în Babilon, şi s-a închipuit ca şi cum aceia se roagă şi cer izbăvire. Şi mai-nainte vesteşte izbăvirea din robie, întoarcerea, zidirea Ierusalimului şi, în scurt, buna-norocire mai dinainte a Iudeilor. Are încă şi proorocie a stăpîneştilor Patimi ale Dumnezeului şi Mîntuitorului nostru şi a pierderii de tot care avea să-i apuce pe Iudei pentru acestea. Că - de vreme ce au îndrăznit asupra Făcătorului de bine şi Mîntuitorului relele pe care le-au pătimit ei înşişi de la vrăjmaşi, pentru care i-au blestemat pe aceia - aceleaşi rele le-a hotărît asupra lor Dreptul Judecător.
Mîntuieşte-mă, Dumnezeule, că au intrat ape pînă la sufletul meu!
Rugăciunea aceasta o aduce adunarea celor bine-credincioşi, numind „ape” mulţimea primejdiilor. Şi zice: Despre toate părţile sînt înconjurat cu cele de scîrbă.
2 Afundatu-m-am în noroiul adîncului, şi nu este stare,
Iar Simmah zice: „Cufundatu-m-am întru cufundările cele nemărginite, şi nu este stare”, din metafora celor ce cad întru adîncul mării şi a celor ce se pogoară prea mult în jos, ajungînd de aici la fund. Şi arată prin acestea mărimea relelor ce s-au întîmplat celor robiţi de Babilonieni.
venit-am întru adîncurile mării şi viforul m-a cufundat.
Împistrează cuvîntul cu multe feluri de icoane, neaflînd icoană vrednică de întîmplările mîhnitoare care îl ţineau.
3 Ostenit-am strigînd, amorţit-a gîtlejul meu,
Zice: Totdeauna strig jelindu-mă, încît au obosit şi înseşi organele glasului. Iar „strigare” numeşte întinderea rugăciunii din cuget.
slăbit-au ochii mei, nădăjduind eu spre Dumnezeul meu.
A pus stihul acesta din metafora celor ce aşteaptă şi îi ies în cale cuiva iubit care se întoarce din călătorie. Şi zice: Am obosit aşteptînd ajutorul Tău. Apoi, ne învaţă mai descoperit acelea pe care le-a pus mai sus cu închipuire:
4 Înmulţitu-s-au mai presus decît perii capului meu cei ce mă urăsc în zadar, întăritu-s-au vrăjmaşii mei ce mă gonesc cu nedreptate.
Dar nimeni din cei iubitori de învăţătură să nu socotească cum că acestea s-au zis de către faţa lui Dumnezeu şi Mîntuitorului, ci s-au zis - după cum s-a arătat de noi mai sus - numai despre faţa celor robiţi din Ierusalim în Babilon. Şi zice: Vrăjmaşii biruiesc numărul, şi au mare putere şi stăpînire, şi se află cu vrăjmăşie către mine neaducîndu-le eu pricină a urîciunii.
Cele ce n-am răpit, atunci le plăteam.
Mă osîndesc - zice norodul - şi m-am dus în robie de dînşii pentru acelea cu care nu i-am nedreptăţit.
5 Dumnezeule, Tu ai cunoscut nepriceperea mea, şi greşalele mele de la Tine nu s-au ascuns.
Zice: Tu - o Stăpîne! - le cunoşti pe toate şi nu s-a tăinuit de Tine nimic din cele făcute. Deci şti că n-am greşit nimic acelora, dar am călcat legile Tale. Acestui cuvînt se aseamănă acela: „Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut.”
6 Să nu se ruşineze întru mine cei ce Te aşteaptă pe Tine, Doamne, Doamne al Puterilor, nici să se înfrunteze întru mine cei ce Te caută pe Tine, Dumnezeul lui Israil!
Zice: Să nu mă fac chip de vătămare altora - aşteptînd mîntuirea de la Tine, dar înşelîndu-mă de nădejdea către Tine - ci aceia ce au a Ta cunoştinţă să se înveţe prin cele făcute mie că eşti rod de mîntuire, nu de ruşine, cui nădăjduieşte spre Tine.
7 Că pentru Tine am suferit ocară, acoperit-a ruşinea obrazul meu.
M-am umplut de ruşine primind ocări pentru Tine, că vrăjmaşii mei mă grăiesc de rău adeseori, numind a mea robie neputinţă a Ta.
8 Înstrăinat am fost fraţilor mei şi nemernic fiilor maicii mele.
Aici Îi numără pricinile întristării, deşteptînd spre milă pe iubitorul de oameni Dumnezeu. A pus mai întîi ocările celor rău-credincioşi, apoi despărţirea rudeniilor şi a prietenilor, căci, fiind siliţi a robi, nu erau lăsaţi să petreacă împreună cu rudeniile.
9 Că rîvna casei Tale m-a mîncat şi ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine au căzut asupra mea.
Şi nu mă mîhneşte şi nu mă chinuieşte mai puţin pustiirea Sfintei Tale case şi rîsul păgînilor, căci cele făcute asupra aceleia ei le socotesc urmare nu a greşelii mele, ci a neputinţei Tale. De aceea mă împung cu hulele asupra Ta, fiindcă m-am făcut pricinuitor acestora. Însă pe acest „m-au mîncat”, Simmah l-a zis: „m-au cheltuit”.
10 Şi am acoperit cu post sufletul meu, şi s-a făcut mie spre ocară.
11 Şi am pus îmbrăcămintea mea sac, şi m-am făcut lor spre pildă.
Pentru acestea mă mîhnesc şi îmi topesc trupul cu post, dar şi acest lucru s-a făcut lor pricină de rîs. Şi mă rod pe sine-mi şi sînt îmbrăcat cu îmbrăcămintea de plîngere a sacului, iar cei fără de lege au luat şi au socotit acest lucru pricină de veselie.
12 Asupra mea vorbeau cei ce şedeau în porţi şi asupra mea cîntau cei ce beau vin.
Întru adunări - zice - şi întru ospeţe, relele mele le vestesc şi le batjocoresc. Căci de demult făceau soboarele înaintea porţilor.
13 Iar eu cu rugăciunea mea - către Tine, Doamne!
Simmah tălmăceşte aşa: „Iar a mea rugăciune - Ţie, Doamne!” Şi zice: Făcîndu-se acestea, eu către Tine îmi întind ochiul şi aştept ajutorul de la Tine.
Vreme de bunăvoinţă este, Dumnezeule,
Simmah zice aşa: „Vreme de împăcare este, Dumnezeule.” Zice: Destulă este munca adusă asupra mea, e vremea a se dezlega aceasta şi a se arăta iubirea Ta de oameni - căci „bunăvoinţă” numeşte voia cea bună a lui Dumnezeu.
întru mulţimea milei Tale auzi-mă, întru adevărul mîntuirii Tale.
Să nu-mi măsori pedeapsa cu greşelile mele, ci cu nemăsurata milă a iubirii Tale de oameni. Şi adu adevărata şi dreapta Ta hotărîre asupra celor ce îmi fac mie atîtea rele. Apoi, cu închipuire, iarăşi numără primejdiile, ispitindu-se a porni mila cu povestirile:
14 Mîntuieşte-mă de tină, ca să nu mă afund,
Zice: Mă asemăn celor ce cad în groapă tinoasă şi aşteaptă moartea, pentru aceea cer de la Tine mîntuire.
izbăveşte-mă de cei ce mă urăsc şi de adîncurile apelor!
Şi cer să mă izbăvesc de vrăjmaşi şi de relele lor - că „adînc de ape” a numit muncile aduse asupră-i de aceia.