[patinina34]

15 Ca să nu mă cufunde viforul apei, nici să mă înghită adîncul,
Să nu fiu - zice - cufundat de mulţimea şi de mărimea răutăţilor.
nici să-şi închidă peste mine puţul gura sa.
Să nu opreşti - o Stăpîne! - mîntuirea mea, nici să-mi închizi uşa iubirii Tale de oameni. Căci cei ce cad în vreun puţ, fiind deschisă gura puţului, au oarecare puţină nădejde de izbăvire, dar, închizîndu-se aceea, se deznădăjduiesc de mîntuire.
16 Auzi-mă, Doamne, că bună este mila Ta, după mulţimea îndurărilor Tale caută spre mine!
Trimite-mi izbăvire de relele pe care Ţi le-am vestit, pentru a Ta iubire de oameni, nu pentru vrednicia mea. Vezi-mă că sînt înconjurat de rele şi dezleagă-mi primejdiile, căci ajunge şi numai arătarea Ta să risipească norul celor de scîrbă.
17 Să nu întorci faţa Ta de la robul Tău,
Că aşa obişnuiesc a face cei mîniaţi, leapădă de la sine rugăciunile celor ce le-au greşit.
că mă necăjesc, degrab auzi-mă!
Dă-mi grabnică mîngîiere pentru covîrşirea chinuirii!
18 Ia aminte spre sufletul meu şi îl izbăveşte pe dînsul,
Căci şi cu singură vederea poţi să risipeşti cele de mîhnire.
pentru vrăjmaşii mei izbăveşte-mă!
Greşelile mele covîrşesc iertarea, dar vrăjmaşii sînt rău-credincioşi şi robiţi de răutate; deci, pentru ocările acelora, fă-mă părtaş al iubirii Tale de oameni, Stăpîne! A arătat aceasta şi prin cele adăugate:
19 Că Tu cunoşti ocara mea, şi ruşinea mea şi înfruntarea mea, înaintea Ta sînt toţi cei ce mă necăjesc.
Nimic nu s-a tăinuit de Tine din cele făcute, ci pe toate le vezi: şi ocările acelora şi ruşinea mea, că intru în pămînt şi mă mîhnesc, fiind ocărît de ei.
20 Ocară a aşteptat sufletul meu şi ticăloşie. Şi am aşteptat pe cel ce s-ar mîhni cu mine, şi nu era, şi pe cel ce m-ar mîngîia, şi nu am aflat.
Fiind îmbulzit cu atîtea chinuiri despre toate părţile şi aşteptînd altele încă, mai mîhnitoare, nu am nici o mîngîiere: cei ce mă mîhnesc sînt mai presus de număr şi nu este cel ce m-ar mîngîia şi care, cu împărtăşirea scîrbei, ar face mîhnirea mai uşoară.
21 Şi au dat spre mîncarea mea fiere, şi întru setea mea m-au adăpat cu oţet.
Însăşi hrana - zice - mi-au făcut-o amară şi mîhnitoare, căci celor ce mănîncă cu chinuire şi cea mai dulce hrană le este fără dulceaţă.