[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 76


Întru sfîrşit, pentru Iditum, Psalmul lui Asaf.

Iar Simmah a zis: „prin Iditum”. Şi acestuia i se încredinţase o ceată a celor ce lăudau pe Dumnezeu Deci ori el, ori Asaf a zis Psalmul şi a slujit proorociei lui David, că a hotărî pentru lucruri îndoielnice nu este fără de primejdie. Iar Psalmul mai-nainte le zice pe ale Israilitenilor ce erau siliţi să robească în Babilon: şi împerecherile gîndurilor[COLOR=#800080][1][/COLOR], şi chinuirile ce odrăsleau de aici. Îi învaţă încă şi ce fel de rugăciune li se cuvine să aducă lui Dumnezeu cînd cer izbăvirea de cele rele. Şi a închipuit Psalmul ca şi cum după întoarcere le-ar povesti pe acestea şi ar lăuda pe Dumnezeu.
Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Dumnezeu, şi a luat aminte spre mine.
Cu sîrguinţă – zice – am adus rugăciunea, şi degrab am luat cererea. Apoi, arată vremea acestor lucruri:
2 În ziua necazului meu, pe Dumnezeu L-am căutat,
Că – zice – fiind împresurat cu chinuiri, cu sîrguinţă am căutat dumnezeiescul ajutor, pentru că acest „L-am căutat” însemnează rugăciunea sîrguitoare. Apoi, arată chipul rugăciunii:
cu mîinile mele noaptea - înaintea Lui, şi nu m-am amăgit.
Iar Simmah: „Mîna mea noaptea se întindea totdeauna.” Zice: Avînd linişte, noaptea întindeam mîinile rugîndu-mă să dobîndesc iubirea de oameni, şi nu m-am greşit de nădejde. Că aceasta însemnează acest „nu m-am amăgit”, în loc de: Nu am privegheat în zadar, ci am secerat rodul rugăciunii.
Lepădatu-s-a a se mîngîia sufletul meu.
3 Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu, şi m-am veselit.
Am lepădat toată pricina mîngîierii, şi aveam mîngîiere doar pomenirea lui Dumnezeu.
Gîndit-am, şi a slăbit duhul meu.
Iar Simmah zice aşa: „Grăiam cu sine-mi şi adeseori leşinam vorbind cu sine-mi; gîndind la relele ce mă ţineau, mă deznădăjduiam de izbăvirea acestora şi primeam boldurile mîhniciunii celei amare.”
4 Mai-nainte au apucat străji ochii mei.
„Străji” numeşte despărţirile nopţii, întru care străjerii dau unii altora în mînă străjuirea, şi prin acestea arată privegherea de toată noaptea.
Tulburatu-m-am, şi n-am grăit.
Pe aceasta a zis-o şi în Psalmul 41: „Întru sine-mi sufletul meu s-a tulburat”, că – zice – nu sufeream să arăt altora gîndurile mele.
5 Gîndit-am la zilele cele de demult, şi de anii cei veşnici mi-am adus aminte şi am cugetat.
Zice: Înnoiam pomenirea facerilor Tale de bine mai dinainte şi îmi aminteam cîte au dobîndit de la Tine strămoşii noştri: în ce chip s-au slobozit de robia Egiptenilor, în ce chip au trecut prin Marea Roşie, în ce chip au dobîndit pămîntul făgăduit părinţilor lor.
6 Noaptea cu inima mea cugetam, şi cerca duhul meu.
Pe acest „cerca”, Teodotion l-a zis: „a iscodit”, iar Achila: „a săpat”. Zice: Gîndind aşa întru sine-mi, iscodeam de ce oare a făcut atîta purtare de grijă pentru strămoşii noştri, iar pe noi, cei ce ne aflăm întru rele-norociri şi întîmplări, ne trece cu vederea? Lîngă acelea, le gîndeam şi pe acestea:
7 Au doară în veci mă va lepăda Domnul şi nu va adăuga a binevoi?
8 Au pînă în sfîrşit mila Sa o va tăia?
Zice: Au n-a oprit cu totul pe cele ale noastre, şi oare nu ne-a arătat pe noi străini de a Sa purtare de grijă?
Sfîrşit-a grai din neam în neam.
Iar Simmah zice aşa: „Săvîrşit-a zicere pentru fiecare neam.” Mă temeam – zice – şi de aceasta: cum că mai-nainte cunoscînd de demult cele pentru fiecare neam, aşa scoate hotărîrile pentru fiecare.
9 Au doară va uita a Se milostivi Dumnezeu, sau va ţine întru urgia Sa îndurările Sale?
Dar iarăşi mă mîngîiam pe sine-mi, gîndind că Dumnezeu cel iubitor de îndurări nu va suferi să le dea uitării pe cele ale noastre, oprind cu urgia, ca şi cu un zid, izvoarele milei.
10 Şi am zis: Acum am început, aceasta este schimbarea dreptei Celui Preaînalt.
Eu am pricinuit – zice – schimbarea aceasta, eu am născut pedeapsa prin păcat, iar acum am început a fi pedepsit de dreapta Celui Preaînalt, Care, în locul facerilor de bine dinainte, aduce asupră-mi pedepsele cele de-a stînga. Că „schimbare a dreptei lui Dumnezeu” a numit pedeapsa, fiindcă dreapta Celui Preaînalt obişnuieşte a le da pe cele bune. Dar – zice - nici cu aceste gînduri nu m-am îndestulat, ci mi-am adus aminte şi de bunătatea Stăpînului:
11 Adusu-mi-am aminte de lucrurile Domnului, şi-mi voi aduce aminte de minunile Tale din început.
12 Şi voi cugeta întru toate lucrurile Tale, şi întru isprăvile Tale mă voi deprinde.
Că voi arăta toate minunile Tale făcute către noi dintru început şi, întru dînsele cugetînd totdeauna, nu voi lepăda nădejdile cele bune.
13 Dumnezeule, întru cel sfînt este calea Ta.
Iar Simmah zice: „Dumnezeule, întru sfinţenie este calea Ta”; iar Achila: „întru cel sfinţit”. Zice: Sfînt eşti, şi întru cel sfînt Te odihneşti, şi întru acesta locuieşti şi umbli.
Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru?
14 Tu eşti Dumnezeu, Care faci minuni Însuţi.
Pe toţi îi covîrşeşti, Stăpîne, că Tu singur, pe acelea care voieşti, le şi lucrezi cu minunile.
Cunoscută ai făcut întru noroade puterea Ta.
15 Mîntuit-ai cu braţul Tău pe norodul Tău, pe fiii lui Iacov şi ai lui Iosif.
Tuturor oamenilor le-ai arătat stăpînirea Ta slobozind din robia Egiptenilor norodul ce a fost al Tău, care a avut strămoş pe Iacov, dar s-a arătat strălucit din înrudirea cu Iosif.
16 Văzutu-Te-au apele, Dumnezeule, văzutu-Te-au şi s-au temut, tulburatu-s-au adîncurile.
Stăpîne, prin toate ai arătat puterea Ta: pe Egipteni i-ai bătut, pe norodul Tău l-ai slobozit, mării Te-ai arătat, şi noianul s-a despărţit şi firea apoasă a stat ca nişte ziduri de amîndouă părţile.
17 Glas au dat norii că săgeţile Tale trec,