[patinina34]

Şi, de vreme ce foalele pot ţine cu de-adinsul firea cea umedă, după cuviinţă a pus icoana aceasta pentru marea ce s-a despărţit, arătînd puterea cuvîntului dumnezeiesc.
14 Şi i-a povăţuit pe dînşii, ziua în nor, şi noaptea întru lumină de foc.
Pentru că acelaşi nor îi ferea ziua de strălucirea (şi arderea) razei, iar noaptea le da trebuinţa focului.
15 Desfăcut-a piatra în pustie, şi i-a adăpat pe dînşii ca întru un adînc mult.
Că nu mică umezeală le-a scos, ci izvor care le-a ajuns acelor multe zeci de mii. Prin cele adăugate, ne-a învăţat acest lucru mai descoperit:
16 Şi le-a scos apă din piatră, şi a pogorît ca nişte rîuri ape.
Apa izvorîtă s-a despărţit întru multe rîuri, uşor şi îndestulat dînd celor însetaţi darul.
17 Şi au adăugat încă a greşi Lui, amărît-au pe Cel Preaînalt în loc sec.
18 Şi au ispitit pe Dumnezeu întru inimile lor ca să ceară bucate suflelelor lor.
Dar, după ce l-au dobîndit de la Dînsul, nici acest lucru n-a scos răutatea din mintea lor, ci au rămas cuprinşi de boala nemulţumirii: căci, după atîtea faceri de bine, au voit să ia cercare a dumnezeieştii puteri şi, avînd trebuinţă de hrană, n-au cerut pentru a-şi lua trebuinţa, ci pentru a-L prihăni pe Dumnezeu ca pe un neputincios:
19 Şi au grăit asupra lui Dumnezeu şi au zis: Au va putea Dumnezeu să gătească masă în pustie?
20 Fiindcă a lovit piatra, şi au curs ape şi pîraiele s-au puhoit. Au doară şi pîine poate să dea sau să gătească masă norodului Său?
Scoaterea apelor din piatră – zice - a fost uşoară şi lesnicioasă, pentru că apa, ascunsă în sînurile pămîntului, a izbucnit. Dar cum va putea să ne dea nouă degrab hrana de pîine, care se seamănă şi odrăsleşte cu curgere de vreme, gonind foametea ce stă asupră-ne?
21 Pentru aceasta, a auzit Domnul, şi a îngăduit; şi foc s-a aprins întru Iacov şi urgie s-a suit peste Israil.
Zice: Pentru care, mîniindu-Se, Domnul tuturor a îngăduit a le da pămîntul făgăduit părinţilor lor, dar le-a dat şi multe feluri de pedepse; şi nu a adus asupra lor pieirea cea grabnică, aşteptînd să crească copiii acelora. De pedeapsa prin foc fac pomenire şi Scripturile Fericitului Moisi. Şi – zice - au pătimit rana aceasta:
22 Că n-au crezut întru Dumnezeu, nici n-au nădăjduit spre mîntuirea Lui.
Dar şi celor ce erau într-acest fel le-a dat hrana cea nefăcută de pămînt, că acest lucru ne învaţă cele adăugate:
23 Şi a poruncit norilor de deasupra, şi uşile cerului s-au deschis
24 şi le-a plouat lor mană să mănînce.
Că norii nu şi-au dat obişnuitele naşteri, ci - în locul ploii, ce are fire să adape seminţele semănate - au născut hrana aceea minunată. Iar „uşi deschise ale cerului" a numit dăruirea de sus, că – de vreme ce punem uşi la cămări, pe care le deschidem cînd voim a scoate ceva - pentru aceea arată proorocescul cuvînt că Dumnezeul tuturor dăruieşte mana ca dintru nişte cămări.
Şi pîine cerească le-a dat lor,
25 pîine îngerească a mîncat omul,
O numeşte „pîine îngerească" fiindcă s-a dat prin Îngeri, căci, după cum ne-am învăţat de Dumnezeiasca Scriptură, Îngerii slujesc dumnezeieştii bune-voiri. Şi zice aşa dumnezeiescul Apostol: „Au nu sînt toţi duhuri slujitoare, care se trimit spre slujbă pentru cei ce vor să moştenească mîntuirea?" Şi iarăşi: „Că, dacă cuvîntul grăit prin Înger a fost adevărat, atunci şi cele de aici înainte." Iar „pîine cerească" o numeşte ca pe ceea ce s-a pogorît de sus, că şi pe păsările zburătoare prin aer Dumnezeiasca Scriptură le numeşte „păsări ale cerului”.
bucate le-a trimis lor întru săturare.
Zice: Întru saţiu a dat lor hrana aceasta. Apoi, povesteşte şi dăruirea cărnurilor:
26 Ridicat-a austru din cer şi a adus întru puterea Sa pe Libianul.
27 Şi a plouat peste dînşii ca pulberea cărnuri, şi ca nisipul mării păsări zburătoare.
Gonind prin vînturi neamul păsărilor acelora despre toate părţile, le-a poruncit să zboare lîngă corturi, dăruindu-le lor vînat.
28 Şi au căzut în mijlocul taberei lor, împrejurul corturilor lor.
29 Şi au mîncat, şi s-au săturat foarte. Şi pofta lor le-a adus lor.
30 Nu s-au lipsit de pofta lor.
S-au îndulcit – zice – de acelea pe care le-au poftit şi au umplut lăcomia pîntecelui. Dar, pentru nesaţiu, au plătit osîndele:
31 Că, încă mîncarea fiind în gura lor, urgia lui Dumnezeu s-a suit peste dînşii, şi a ucis pe cei mai mulţi ai lor, şi pe cei aleşi ai lui Israil i-a împiedicat.
Că - de vreme ce nici după ce luaseră multă cercare a dumnezeieştii puteri nu au crezut că Dumnezeu poate să le dăruiască hrană - pentru aceea a adus asupră-le certarea, învăţîndu-i că este vrednic să le facă pe amîndouă, adică şi să le dăruiască pe cele bune, şi să aducă asupră-le pedepsele. Dar, cu toate acestea, ei au rămas nepăcătuind cu nimic mai puţin, că aceasta a adăugat: