[patinina34]

65 Şi S-a deşteptat ca cel ce doarme Domnul,
Dar, supunîndu-i pe dînşii sub pedepsele acestea, i-a învăţat şi pe neprietenii lor pricinile celor făcute:
ca un puternic ameţit de vin.
66 Şi a lovit pe vrăjmaşii lor la cele dinapoi, ocară veşnică le-a dat lor.
Că, scuturînd de la Sine îndelunga-răbdare ca pe un somn, a adus rana aceea asupra celor de altă seminţie, pentru care s-au făcut de ocară la toţi. Şi zice patima şezutului, pentru care ne învaţă Istoria. Pe aceasta încă şi proorocia a arătat-o, că a zis: „Şi a lovit pe vrăjmaşii lor la cele dinapoi”, mai cu cinste numind partea aceea ce a primit patima.
Iar „somn” a numit îndelunga-răbdare; şi „ameţeală din vin” – mînierea, căci ca ceva adus din afară este asupra lui Dumnezeu dreapta pedeapsă a celor păcătoşi[COLOR=#800080][1][/COLOR].
67 Şi a lepădat lăcaşul lui Iosif, şi seminţia lui Efraim n-a ales.
Iarăşi, lăsînd celelalte seminţii, o pomeneşte doar pe a lui Efraim, mai-nainte văzînd tirania ce avea să fie: că, trăgîndu-se dintru Efraim, Ieroboam[COLOR=#800080][2][/COLOR] a rupt cele zece seminţii de la împărăţia lui David. Iar Iosif şi Efraim zice aceeaşi seminţie, că Efraim a fost fiu al lui Iosif. Şi zice că „s-a lepădat” aceasta, pentru că n-a rămas Cortul în Şilo şi darul dumnezeiescului Chivot s-a mutat în Ierusalim, întru care şi Solomon a zidit după aceea dumnezeiasca Biserică.
68 Şi a ales seminţia Iudei, muntele Sion, pe care l-a iubit.
A ales seminţia Iudei pentru toiagul lui Iesei[COLOR=#800080][3][/COLOR], ce se aştepta să înflorească. Şi Patriarhul Iacov mai-nainte a vestit odrasla aceasta, blagoslovind pe Iuda. Face pomenire de dînsa încă şi dumnezeiescul Pavel, zicînd aşa: „Şi arătat este că din Iuda a răsărit Domnul nostru Iisus Hristos.” Deci pentru aceasta a ales seminţia Iudei mai mult decît pe celelalte. Şi, de vreme ce taina aceasta nu era ştiută de cei mulţi, a adăugat foarte luminat: „Muntele Sionului, pe care l-a iubit”, ca să stingă zavistia celorlalte seminţii, zicînd: Nici o pricină de pizmă să nu primiţi în lăuntru, că pentru muntele Sionului am ales seminţia Iudei. Şi, dealtfel, voieşte să arate muntele cinstit pentru Biserica ce avea să se zidească întru dînsul.
69 Şi a zidit ca a inorogilor sfinţenia Sa,
Se zice că inorogul este într-armat cu un singur corn, iar Legea ne-a învăţat a ne închina unului Dumnezeu, deci după cuviinţă a asemănat inorogului singura Biserică afierosită lui Dumnezeu.
pe pămînt a întemeiat-o în veac.
Iar Simmah zice aşa: „ca pămîntul, pe care l-ai întemeiat în veac”; încă şi ceilalţi tălmăcitori au tălmăcit aceeaşi înţelegere. Deci zice: Precum a zidit un singur pămînt, aşa a poruncit Iudeilor să zidească o singură Biserică.
70 Şi a ales pe David robul Său şi l-a luat pe dînsul de la turmele oilor.
Prin acestea a arătat deodată şi fapta bună a lui David, numindu-l „rob al lui Dumnezeu”, şi marea dăruire a lui Dumnezeu, căci l-a făcut împărat pe cioban.
71 Din urma celor fătătoare l-a luat pe el,
Iar Simmah zice: „Pe cel ce umbla după cele fătate l-a adus.” Şi aceasta este o arătare a marii dăruiri, că nici păstor nu era, ci slujitor al păstorului, care urma oilor fătate.
ca să pască pe Iacov, robul Lui, şi pe Israil, moştenirea Lui. Şi i-a păscut pe dînşii întru nerăutatea inimii sale, şi întru priceperile mîinilor sale i-a povăţuit.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Fiindcă Dumnezeu este nepătimitor şi nesfîrşit de bun, El nu Se mînie în înţelesul omenesc al cuvîntului. De aceea, atunci cînd săvîrşeşte înfricoşata Sa judecată, El pare că Îşi „iese din Sine”.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Ieroboam, dregător al lui Solomon, a răsculat cele zece seminţii de la miazănoapte: Ruben, Simeon, Levi, Isahar, Zabulon, Dan, Iosif, Neftali, Gad şi Aşer, înfiinţînd împărăţia Israilului osebită de cea a Iudeei, care a rămas alcătuită doar din Iuda şi Veniamin. Vina a fost a lui Roboam, fiul lui Solomon, care s-a trufit în faţa norodului, făgăduindu-i că îl va împila fără cruţare. Urmarea a fost ruperea împărăţiei cea una aşezată de bine-credinciosul împărat David, cum citim în Cartea a treia a Împăraţilor şi în Cartea întîi a Cronicilor, capitolul 10: „Cînd tot Israilul a văzut că regele (Roboam) nu-l ascultă, atunci poporul a răspuns regelui, zicînd: Ce parte mai avem noi cu David? Nu mai avem nimic cu fiul lui Iesei. La corturi, Israile! Davide, vezi de casa ta! Şi s-au împrăştiat toţi Israiliţii pe la corturile lor.” Aşa s-au împlinit înainte-grăirile Domnului, făcute lui Solomon pentru păcatele sale.

[COLOR=#800080][3][/COLOR]Mîntuitorul Hristos.