[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 78

Psalmul lui Asaf.

Proorocescul cuvînt mai-nainte vesteşte nebunia lui Antioh cel poreclit Epifanie asupra Iudeilor. Şi închipuie proorocia întru rugăciune, adusă de cei bine-credincioşi ce aveau să fie întru acea vreme, care nu biruiseră încă, ci mai erau înconjuraţi de primejdii:
Dumnezeule, venit-au neamurile întru moştenirea Ta, spurcat-au Biserica Ta cea sfîntă.
E vădit că darul Duhului i-a învăţat să înceapă rugăciunea pe cei ce se luptau cu primejdiile acelea cumplite, că nu au povestit patimile lor, ci păgînătatea îndrăznită asupra dumnezeieştii Biserici, fiindcă Biserica nu greşise nimic împotrivaLegii. Şi zice: Neamuri care trăiesc cu păgînătate şi cu nelegiuire au stăpînit moştenirea Ta, că au îndrăznit a intra întru cele neintrate ale Bisericii Tale şi nu numai că au pîngărit cele sfinte ale Tale cu jertfelnice şi cu jertfe ale dracilor, ci şi:
2 Au pus Ierusalimul ca o păzitoare de poame.
Prădînd şi stricînd toată cetatea din temelie, au arătat Ierusalimul cel mult-vestit asemeni colibei făcute spre păzirea poamelor.
Pus-au stîrvurile robilor Tăi mîncare păsărilor cerului, trupurile cuvioşilor Tăi fiarelor pămîntului.
Atîta sălbăticie şi nebunie au avut împotriva slujitorilor Tăi, încît fiarelor şi păsărilor mîncătoare de trupuri le-au pus înainte trupurile acestora spre hrană.
3 Vărsat-au sîngele lor ca apa împrejurul Ierusalimului, şi nu era cine să-i îngroape.
Şi, avînd socoteală ucigaşă, au ucis pe cei ce vieţuiau cu buna-credinţă; şi făceau a curge pe pămînt pîraie de sîngiuri, şi nu-i lăsau a se învrednici de îngropare pe cei junghiaţi.
4 Făcutu-ne-am ocară vecinilor noştri, batjocură şi rîs celor din prejurul nostru.
Acestea ne-au făcut de ocară neamurilor megieşe, pentru acestea ne-am făcut bucurie celor din eparhiile[COLOR=#800080][1][/COLOR] de aproape. Iar „vecini” îi numeşte pe cei de altă seminţie, adică pe Idumei, pe Amaniteni, pe Moaviţi şi pe celelalte neamuri megieşe, care de-a pururea le erau lor împotrivă-luptătoare şi vrăjmaşe.
5 Pînă cînd, Doamne, Te vei mînia pînă în sfîrşit? Se va aprinde ca focul rîvna Ta?
Legiuind, Dumnezeu a poruncit ca Lui singur să-I slujească şi să nu se închine altuia ce se numeşte dumnezeu, că zice: „Eu sînt Domnul Dumnezeul tău, Dumnezeu rîvnitor, foc ce mistuieşte.” Aceasta a pomenit şi aici proorocescul cuvînt, că „Se va aprinde ca focul rîvna Ta?” zice: O Stăpîne, să nu Te mînii mai mult pentru greşelile noastre, nici să aprinzi ca focul rîvna asupra noastră!
„Dar (după cum de multe ori s-a zis de noi) nimeni, auzind aceasta, să nu socotească un Dumnezeu monarhie (adică singură stăpînire), căci aici e numită Fiinţa necuprinsă cu mintea şi Care de-a pururea este închinată întru Tatăl, şi întru Fiul şi întru Sfîntul Duh. Iar cum că legiuieşte Dumnezeu-Cuvîntul, Care este Iisus Hristos Mîntuitorul nostru, nu se va îndoi nimeni din cei mai iubitori de învăţătură.”
6 Varsă urgia Ta peste neamurile care nu Te cunosc şi peste împărăţiile care numele Tău nu l-au chemat!
De vreme ce îi pedepseşti pe oameni pentru păcate, Te rog să muţi urgia asupra acelora care nicidecum nu voiesc a cunoaşte numele Tău, ci robesc şi slujesc prea-desăvîrşitei păgînătăţi.
7 Că au mîncat pe Iacov, şi locul lui l-au pustiit.
Şi acest semn al nelegiuirii acelora este arătat: că, nepătimind de la noi nici un rău, ne-au cheltuit cu junghierile, iar ţara noastră au prădat-o şi cetăţile le-au surpat. Iar pe acest „locul lui”, Achila l-a tălmăcit: „frumosul lui”, Simmah: „frumuseţea lui”, iar Teodotion: „buna-cuviinţă a lui”, prin care au arătat mai mult casa dumnezeiască. Şi bine l-au numit pe norod „Iacov”, prin pomenirea strămoşului ridicîndu-L spre milă pe Dumnezeu.
8 Să nu pomeneşti fărădelegile noastre cele de demult!
Cei ce aduc rugăciunea aceasta erau bine-credincioşi, care primiseră asupră-le multă rîvnă pentru buna-credinţă, căci fapta bună a Macabeilor este de-a pururea pomenită şi lăudată. Deci după cuviinţă se roagă ca norodul să nu se pedepsească pentru păcatele dinainte, dar nu au adăugat ca Dumnezeu să vadă bună-credinţa lor. Mai ales acest lucru arată marea lor faptă bună: şi-au pomenit păcatele dinainte, dar buna-credinţă de faţă au ascuns-o.
Degrab să ne întîmpine pe noi îndurările Tale, Doamne, că am sărăcit foarte!
9 Ajută-ne nouă, Dumnezeule, mîntuitorul nostru!
Zice: Tinde-ne foarte degrab nebiruitul Tău ajutor, că de toată purtarea Ta de grijă ne-am făcut pustii şi numai pe Tine Te avem ajutor şi mîntuitor.
Pentru mărirea numelui Tău, Doamne, izbăveşte-ne pe noi; şi curăţeşte păcatele noastre pentru numele Tău!
Nicăieri nu-şi pomenesc fapta lor bună, ci se roagă să dobîndească dumnezeiescul ajutor pentru dumnezeiescul nume, că zice: Cînd noi pătimim rele, asupra numelui Tău vine hula; deci ne rugăm să treci cu vederea greşelile noastre, şi să prefaci primejdiile şi să arăţi puterea Ta celor ce nu o cunosc.
10 Ca nu cîndva să zică neamurile: Unde este Dumnezeul lor?
Iar ceilalţi tălmăcitori au închipuit stihul ca şi cum lucrul ar fi fost făcut: „Pentru ce zic neamurile: Unde este Dumnezeul lor?” Aceasta – zice - mă mîhneşte şi mă împunge mai ascuţit decît tot acul, ca de la neamuri să se îndrăznească hula asupra Ta şi, batjocorind, să zică: Unde este Dumnezeul vostru, Care ziceţi că a bătut Egiptul, şi a despărţit marea, şi v-a dăruit vouă trecerea şi a făcut toate celelalte lucruri mari şi mult-vestite?
Şi să se cunoască întru neamuri înaintea ochilor noştri izbînda sîngelui vărsat al robilor Tăi.
Deci ne rugăm ca aceştia să-şi ia pedeapsa pentru ucidere, iar ceilalţi toţi să vadă întru noi dreapta Ta hotărîre şi urgia pornită asupra lor pentru robii Tăi cei ucişi.
11 Să intre înaintea Ta suspinul celor ferecaţi. După mărirea braţului Tău păzeşte pe fiii celor omorîţi.
Te rog – zice – să cauţi şi spre cei ce sînt în viaţă, dar înfăşuraţi cu legături, şi aşteaptă moartea. Şi să nu osîndeşti neamul nostru cu pierzare de tot, ci pe copiii celor ucişi să-i păzeşti şi tinereţe multă să faci dintru dînşii.
12 Răsplăteşte vecinilor noştri de şapte ori în sînul lor ocara cu care Te-au ocărît, Dumnezeule!
Pentru hulă – zice - adu asupra megieşilor noştri pedeapsă de multe ori înmulţită. Că prin cele zise nu a arătat număr hotărît, ci a cerut să se aducă asupra lor pedeapsă prea-mare. La fel este şi aceea: „stearpa a născut şapte”, în loc de: „mulţi”. Iar „sînul” l-a zis din metafora celor ce poartă vreun lucru în sîn şi cu de-adinsul ţin ca să nu cadă nimic dintru acel lucru, în loc de: Umple-i pe dînşii de primejdiile ce zac totdeauna asupra lor!
13 Iar noi, norodul Tău şi oile păşunii Tale, împotrivă ne vom mărturisi Ţie, Dumnezeule, în veac; în neam şi în neam vom vesti lauda Ta.
Iar noi, care am fost norod al Tău şi sîntem numiţi turmă a Ta, Te vom lăuda totdeauna şi necurmat, şi Îţi vom trimite mulţumiri pentru facerile de bine; şi, făcîndu-le pe acestea în scris, vom aduce povestirea lor oamenilor ce vor fi mai apoi. Iar acest „împotrivă ne vom mărturisi”, l-a zis în loc de: „mărturisi-ne-vom”, şi numele acesta arată mulţumirea.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Unităţi administrative în împărăţia grecească.