[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 80

Întru sfîrşit, pentru teascuri, Psalmul lui Asaf.

Psalmul mai-nainte vesteşte aducerea înapoi a Iudeilor, şi înstrăinarea lor de Dumnezeu, după care s-a făcut chemarea neamurilor, şi rodul bunei-credinţe, care se aduce lui Dumnezeu întru sfintele biserici ca întru nişte teascuri. Şi începutul Psalmului s-a închipuit ca şi cum cei ce aduc rugăciunea se întorseseră acum, şi dănţuiau şi îşi porunceau unii altora să laude pe Dumnezeu, Cel ce i-a mîntuit pe dînşii.
Bucuraţi-vă lui Dumnezeu, ajutorului nostru,
Iar Simmah a zis: „binecuvîntaţi”, şi Achila: „lăudaţi”. Zice: Aduceţi laudă de mulţumire lui Dumnezeu, Celui ce ne-a împărtăşit de a Sa purtare de grijă.
strigaţi Dumnezeului lui Iacov!
Strigarea este de biruinţă, după cum am zis de multe ori, deci îşi poruncesc unii altora să aducă cîntarea de laudă lui Dumnezeu, Celui ce le-a dăruit biruinţa.
2 Cîntaţi Psalmi şi bateţi în timpane, cîntaţi din psaltire veselitoare şi din alăută!
Cîntau dumnezeiasca viersuire folosind multe feluri de organe. Şi Istoria Paralipomenilor ne învaţă acest lucru. Deci cuvîntul cel proorocesc porunceşte cetelor acelora ca unii altora să împartă prea-potrivitul glas al organelor, şi unii cu lire, alţii cu timpane, iar alţii cu alăute să laude pe Dumnezeu. Că psaltirea, Simmah a numit-o „liră”.
3 Trîmbiţaţi în lună nouă cu trîmbiţă, în ziua cea bine-vestită a sărbătorii voastre!
Dumnezeu a poruncit preoţilor să folosească trîmbiţe, acestea aducînd aminte norodului de trîmbiţele ce sunaseră în muntele Sinai. Pentru că, vorbind în muntele Sinaiului, Dumnezeul tuturor a glăsuit glas mare de trîmbiţe; deci, întrebuinţînd trîmbiţele, preoţii aduceau aminte norodului de arătarea aceea a lui Dumnezeu. Deci şi aceştia porunceau celor ce dobîndiseră întoarcerea şi cîştigaseră dumnezeiescul ajutor să folosească, împreună cu alte organe, şi trîmbiţele, după cuviinţă.
4 Că porunca pentru Israil este, şi judecata Dumnezeului lui Iacov.
5 Mărturie întru Iosif a pus-o pe dînsa, cînd a ieşit el din pămîntul Egiptului
„Iosif” numeşte aici tot norodul, că, de vreme ce Iosif s-a făcut lor pricinuitor al întăririi în Egipt, dintru dînsul a numit norodul. Şi zice că a dat norodului punerea de lege după ce l-a slobozit din Egipt. Apoi, povesteşte facerile de bine către dînsul:
şi a auzit limba pe care n-o ştia.
Că, neprimind vreodată glas dumnezeiesc, l-au auzit în pustie pe acesta, cînd au primit Legea.
6 Scos-a de sub sarcină spinarea lui; că mîinile lui la coşniţă au robit.
Aici, a arătat ostenelile din Egipt: amara robie şi facerea de cărămizi, pentru că erau siliţi poate să aducă tina cu umerii, şi spinările simţeau cu covîrşire nişte osteneli ca acestea. De aici înainte, aduce în mijloc faţa lui Dumnezeu care vorbeşte: şi întîi le aminteşte facerile de bine către dînşii, apoi aduce în lăuntru dojenire şi sfătuire. După acestea, mai-nainte vesteşte nesupunerea şi pedeapsa nesupunerii.
7 Întru necaz M-ai chemat, şi te-am izbăvit.
Ai suspinat în Egipt, fiind ticăloşit şi obosit cu ostenelile, şi numaidecît te-am învrednicit de iubirea Mea de oameni. Aceasta ne învaţă şi istoria, că zice: „Au suspinat fiii lui Israil pentru lucrurile cele aspre, şi s-a suit strigarea lor către Dumnezeu.”
Auzitu-te-am întru ascundere de vifor,
Iar Simmah zice aşa: „Auzitu-te-am pe tine, ascuns prin tunet”; încă şi ceilalţi tălmăcitori au pus de asemenea „tunet”. Şi arată prin acestea că: Deşi sînt nearătat şi am firea nevăzută, am făcut prea-arătată mîntuirea ta, cu ranele Egiptenilor, ca şi cu un tunet, însemnînd tuturor cîtă purtare de grijă am pentru tine.
cercatu-te-am la apa prigonirii.
Venind la Mara şi aflînd apa amară, au strigat asupra lui Moisi şi au cîrtit asupra lui Dumnezeu. Deci locul a primit numele din lucru.[COLOR=#800080][1][/COLOR]De aceea zice: Te-am mustrat acolo pentru socoteala ta cea nemulţumitoare, şi lesne am schimbat gustul apei şi am arătat-o dulce pe cea amară.
8 Ascultă, norodul Meu, şi Mă voi mărturisi ţie:
Deci: După ce ai luat cercare a puterii Mele, primeşte cu osîrdie punerile de lege aduse ţie de la Mine, că „mărturie” este ceea ce mai-nainte îţi grăieşte pedeapsa nesupunerii şi folosul bunei-supuneri.
9 Israile, de mă vei asculta pe Mine, nu va fi întru tine dumnezeu nou, nici te vei închina la dumnezeu străin.
Şi mai descoperit Se arată pe Sine, zicînd:
10 Eu sînt Domnul Dumnezeul tău, Cel ce te-am adus din pămîntul Egiptului.
Pe acestea le are şi înainte-cuvîntarea Legii: „Eu sînt – zice – Domnul Dumnezeul tău, Cel ce te-am scos din pămîntul Egiptului; nu vor fi ţie alţi dumnezei afară de Mine.” Deci şi aici le porunceşte să nu se închine la dumnezeu străin şi nou, ci la Cel ce le-a dăruit slobozenia.
Acestea mustră totodată şi nebunia lui Arie şi a lui Evnomie.[COLOR=#800080][2][/COLOR]Că, dacă Cel Unul Născut nu ar fi fost de o fiinţă cu Tatăl, apoi după cuviinţă S-ar fi numit „străin”; şi, de ar fi fost o vreme în care să nu fi fost El, Dumnezeu-Cuvîntul ar fi fost nou şi proaspăt, iar nu de-a pururea vecuitor. Deci ei, ticăloşii, calcă vădit dumnezeiasca Lege, şi mai ales cei ce le dogmatisesc pe ale rău-credinciosului Nestorie, care se închină la dumnezeu străin şi nou. Dar nu este vreme pentru a le mustra trăsnirea, că ajung şi acestea spre mustrarea fărădelegii lor.
Lărgeşte-ţi gura ta, şi o voi umple pe ea.
Zice: Fă-te bine-supus, şi vei primi belşugul bunătăţilor. De aici înainte, mută cuvîntul spre prihănire:
11 Şi n-a ascultat norodul Meu glasul Meu, şi Israil n-a luat aminte la Mine.
Deci eu am adus lui sfătuirea aceasta, iar el n-a suferit nici a auzi, nici a lua aminte la cele grăite de Mine.
12 Şi i-am slobozit pe dînşii după meşteşugurile inimilor lor; merge-vor întru meşteşugurile lor.
Iar Simmah zice aşa: „Deci i-am lăsat pe dînşii după plăcerea inimii lor, ca să umble întru sfaturile lor.” Aşa încă şi Achila: „Şi i-a slobozit pe dînşii întru răzvrătirea inimii lor; merge-vor întru sfaturile lor.” Că – zice - văzîndu-l pe Israil nesupus, l-am lipsit de purtarea Mea de grijă şi l-am lăsat să se poarte de ale sale gînduri, ca o corabie necîrmuită. Şi adevărul proorociei stă pus înainte spre privire celor ce voiesc să-l vadă: că, ajungînd pustii de ajutorul lui Dumnezeu, Iudeii s-au risipit peste tot pămîntul şi marea, şi s-au făcut robi în loc de slobozi şi trăiesc întru toată păgînătatea, folosindu-se de vrăji şi farmece drăceşti, nevrînd a se închina lui Dumnezeu, Celui ce i-a mîntuit.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Vezi Ieşirea, capitolul 15.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Fericitul Teodorit foloseşte orice prilej pentru a lupta împotriva ereticilor, dintre care Nestorie, ce va fi pomenit numaidecît, îi fusese prieten.